ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor
măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și
prorogarea unor termene
|
EMITENT
|
· GUVERNUL ROMÂNIEI
|
Publicat
în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018
Data
intrării în vigoare 29-12-2018
Având
în vedere obiectivul asumat prin Programul de guvernare de realizare a unei
creșteri economice inteligente, sustenabile și inclusive bazată pe o forță de
muncă calificată și retribuită conform calificării,
ținând cont că dezvoltarea
economică nu este la același nivel în toate județele, decalajele între județe
fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice
disponibile către județe și localități cu potențial financiar mai redus,
având în vedere potențialul
turistic semnificativ al României, atât în scop recreativ, cât și balnear,
luând în considerare
prevederile Programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activității și
capacității unităților turistice cu scopul creșterii eficienței utilizării
resurselor naturale specifice zonelor în care sunt plasate,
ținând cont că se urmărește
sporirea valorificării potențialului balnear prin aplicarea mijloacelor de
promovare a factorilor naturali de cură utilizați inclusiv prin
reabilitarea/dezvoltarea infrastructurii existente în stațiunile balneare,
având în vedere:
– prevederile Programului de Guvernare
referitoare la construirea unui număr de 2.500 de creșe și/sau grădinițe;
– necesitatea încurajării natalității, prin
asigurarea de condiții normale de îngrijire pentru copii;
– necesitatea de a introduce un program prelungit
și pe tot parcursul anului calendaristic în cadrul creșelor și/sau
grădinițelor;
– îndeplinirea rolului social al statului, prin
asigurarea condițiilor normale de dezvoltare armonioasă a copiilor;
– insuficiența de spații și dotare pentru
desfășurarea învățământului preșcolar, serviciul public de interes general și
domeniul prioritar pentru dezvoltarea economico-socială,
luând în considerare
prevederile Programului de guvernare 2018-2020 referitoare la adoptarea în anul
2019 a unor măsuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru
pensionarii sistemului public de pensii, majorarea indemnizației sociale pentru
pensionari,
având în vedere că la
fundamentarea strategiei fiscal bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de
stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este necesar ca
aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative,
luând
în considerare că măsurile de protecție socială propuse au consecințe pozitive
pentru beneficiarii sistemului public de pensii din România și sunt menite să
vină în sprijinul populației, atât prin majorarea unor drepturi sociale acordate,
cât și prin menținerea unora, fără a periclita bunăstarea socială a acestora,
având în vedere:
– imperativul respectării țintei de
deficit de sub 3% din produsul intern brut, prevăzut de Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008;
– obligația Guvernului de a conduce politica
fiscal-bugetară într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe
termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, instituită prin
Legea responsabilității
fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, pe baza căreia să
fie fundamentat proiectul bugetului de stat pe anul 2019;
– necesitatea adoptării, în cel mai
scurt timp, a legii bugetului de stat, legii bugetului asigurărilor sociale de
stat și perspectiva 2020-2021, măsurile propuse stau la baza fundamentării
veniturilor și cheltuielilor bugetului general consolidat;
– prevederile art. 29 alin.
(4) și art. 30 alin.
(4) și (5) din Legea responsabilității
fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, și ținând seama de nivelul
deficitelor bugetare (cash, ESA și structural) rezultate în urma planificării
bugetare pe anul 2019 și perspectiva 2020-2021, se impune adoptarea de măsuri
cu privire la conținutul declarațiilor prevăzute la articolele menționate. Având în vedere prevederile Legii nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și
completările ulterioare, potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă
în buget și nici angajată și efectuată din buget, dacă nu există bază legală
pentru respectiva cheltuială,
luând în considerare că
pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să
mențină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea
condiționalităților asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește
nivelul deficitului bugetar,
ținând cont că
neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse:
– ar genera un impact suplimentar asupra
deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ
sustenabilitatea finanțelor publice;
– deficitul bugetar în anul 2019 va depăși pragul de 3% din
produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce
va avea ca principală consecință negativă declanșarea de către Comisia
Europeană a procedurii de deficit excesiv, aspect de natură a genera la rândul
său alte consecințe grave pentru interesele României;
– în vederea sprijinirii finanțării în
anul 2019 a programelor guvernamentale asumate prin Programul de guvernare, pentru
îmbunătățirea nivelului de trai al populației și pentru întărirea coeziunii
sociale și reducerea decalajelor față de statele dezvoltate ale Uniunii
Europene,
în vederea
implementării programului de asistență tehnică și financiară în baza unui
ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de
România Republicii Moldova,
luând în considerare
necesitatea clarificării regimului fiscal aplicabil biletelor de valoare
acordate potrivit Legii nr. 165/2018, care se aplică
începând cu 1 ianuarie 2019, s-a reglementat tratamentul fiscal aplicabil
biletelor de valoare care se acordă și sub forma tichetelor culturale.Având în
vedere necesitatea clarificării regimului fiscal aplicabil indemnizației de
hrană și indemnizației de vacanță, acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare,
ținând cont de
necesitatea introducerii unor clarificări tehnice în legătură cu indicatorul
salariul minim brut pe țară utilizat la stabilirea contribuțiilor sociale în
cazul în care prin hotărâre a Guvernului se utilizează mai multe valori ale
acestuia,
având în vedere că
la 1 ianuarie 2019 încetează aplicabilitatea taxării inverse în domeniul TVA
pentru anumite categorii de livrări de bunuri și prestări de servicii, iar la nivel
comunitar posibilitatea aplicării de către statele membre a taxării inverse
pentru aceste operațiuni a fost prelungită până la 30 iunie 2022 prin Directiva Consiliului 2018/1.695/UE din 6
noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul
comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește perioada de aplicare a
mecanismului opțional de taxare inversă în legătură cu livrările de anumite
bunuri și prestările de anumite servicii care prezintă risc de fraudă și a
mecanismului de reacție rapidă împotriva fraudei în domeniul TVA,având în
vedere că actualul nivel al accizei pentru țigarete nu asigură respectarea
prevederilor art. 10 alin. (2) din
Directiva 2011/64/UE a Consiliului privind
structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, luând în
considerare solicitarea Comisiei Europene de reglementare urgentă a acestei
situații prin adoptarea măsurilor necesare pentru a corecta neconcordanța cu Directiva 2011/64/UE,
ținând cont că
neadoptarea măsurilor în regim de urgență ar conduce la declanșarea acțiunii în
constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva țării noastre
și la sancțiuni financiare,
luând în considerare
faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative, în
sensul că:
– începând cu 1 ianuarie 2019 nu s-ar mai aplica taxarea
inversă în domeniul TVA pentru anumite operațiuni pentru care legislația
comunitară, respectiv recenta Directivă a Consiliului 2018/1.695/UE,
prevede în continuare posibilitatea statelor membre de a aplica această măsură,
iar taxarea inversă este recunoscută ca reprezentând un instrument eficient în
combaterea evaziunii fiscale;
– nerespectarea cerinței prevăzute la art. 10 alin.
(2) din Directiva 2011/64/UE privind structura și
ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat ar conduce la declanșarea
acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva
țării noastre și la sancțiuni financiare,
având în vedere faptul
că prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 7 decembrie 2017,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 311 din 10 aprilie
2018, dispozițiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, au fost declarate neconstituționale,ținând
cont de stadiul procesului legislativ al proiectului de Lege pentru modificarea
și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind
evaluarea funcționarilor publici pentru anul 2018, care are ca obiect principal
de reglementare punerea de acord a prevederilor declarate neconstituționale ale
Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, cu dispozițiile Constituției României, republicată, precum și de
necesitatea promovării ulterioare a cadrului normativ secundar în temeiul
acestui act normativ,
prin raportare la
perioada limitată în timp pentru realizarea evaluării anuale a performanțelor
profesionale individuale ale funcționarilor publici,
luând în considerare
faptul că neadoptarea acestei măsuri legislative ar fi de natură să afecteze
drepturile la carieră ale funcționarilor publici a căror activitate nu ar putea
fi evaluată, în lipsa instrumentelor procedurale necesare,
având în vedere necesitatea îndeplinirii
angajamentelor asumate politic față de statul francez în ceea ce privește
Sezonul România-Franța, precum și a respectării angajamentelor asumate prin
Programul de Guvernare 2018-2020 pentru consolidarea parteneriatului strategic
cu Franța și continuarea implementării Foii de parcurs a Parteneriatului
strategic,
ținând cont de funcțiile
de reprezentare și coordonare asumate de Ministerul Afacerilor Externe în
pregătirea și organizarea Sezonului România-Franța, în conformitate cu obiectivele
de politică externă ale României,
luând act de necesitatea de operare a unor
modificări, în sensul îndreptării unei erori materiale la nivelul cadrului
legal primar pentru organizarea, desfășurarea și finanțarea Sezonului
România-Franța, lansat la Paris la data de 27 noiembrie 2018,
având în vedere că, în
lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgență, impuse de o
situație extraordinară, există riscul de a nu putea finaliza în timp util
formalitățile de organizare și finanțare a Sezonului România-Franța,
întrucât la data de 29 noiembrie 2018 s-a semnat
Acordul dintre Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din
Construcții privind măsuri pentru o creștere economică sustenabilă a României,
bazată pe investiții, în următorii 10 ani,
prin acordul încheiat între Guvernul României și
Federația Patronatelor Societăților din Construcții se declară sectorul
construcțiilor sector prioritar, de importanță națională pentru economia
românească pe următorii 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2019,
apreciind că sectorul
construcțiilor reprezintă unul din domeniile prioritare pentru realizarea
obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,
ținând cont că
activitatea de construcții este decisivă pentru realizarea proiectelor de
investiții publice și private și având în vedere că în ultimii ani sectorul
construcțiilor s-a confruntat cu dificultăți legate de asigurarea cu forță de
muncă specializată și de o concurență neloială,
pentru a pune în aplicare cu prevederile Acordului
încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din
Construcții pentru sectorul construcții se vor crea premisele pentru
completarea cadrului normativ de nivel primar cu posibilitatea de a reglementa
prin hotărâre a Guvernului niveluri ale salariului minim brut pe țară garantat
în plată diferențiate pe domenii de activitate,
în condițiile
salariului minim brut pe țară garantat în plată diferențiat pentru anumite
domenii de activitate, se vor introduce măsuri suplimentare pentru combaterea
muncii la negru,
ținând cont că neadoptarea în regim de urgență
afectează angajamentele Guvernului stabilite prin Acordul încheiat cu Federația
Patronatelor Societăților din Construcții și va perpetua dificultățile legate
de asigurarea cu forță de muncă specializată în domeniul construcțiilor,
având în vedere
necesitatea stringentă de a pune în executare prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011
privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015
privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a
deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu, pentru a evita posibile riscuri de natură a
conduce la imposibilitatea respectării angajamentelor asumate în fața Comisiei
Europene,
luând în considerare
obligativitatea dovedirii în fața Comisiei Europene a punerii în aplicare
efectivă a condiționalității exante cu privire la deșeuri,
ținând cont că în
situația neadoptării în regim de urgență a modificării Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, există riscul aplicării procedurii de
presuspendare a plăților intermediare din Fondul de coeziune din cadrul axei
nr. 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management
eficient al resurselor,în vederea evitării sesizării Curții de Justiție a
Uniunii Europene în Cauza 2018/0040 - acțiune în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a
Directivei (UE) 2016/2.258 a Consiliului
din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește
accesul autorităților fiscale la informații privind combaterea spălării banilor
și a evitării stabilirii de sancțiuni pecuniare într-un cuantum considerabil,
în condițiile în care propunerea de sesizare a CJUE este prevăzută pentru ciclul
decizional din ianuarie 2019,
luând în considerare că în situația neadoptării în
regim de urgență a măsurii există riscul creării unui prejudiciu statului român
prin obligarea acestuia la plata unei sume forfetare minime de 1.887.000 euro
și a unor penalități cominatorii între 2.289 euro și 137.340 euro/zi de
întârziere,
în scopul
sprijinirii contribuabililor de bună-credință și a evitării încetării
activității acestora este necesară flexibilizarea regulilor în materia
eșalonărilor la plată,
luând în considerare că
în situația neadoptării în regim de urgență a măsurii există riscul concedierii
angajaților societăților care nu își pot menține eșalonările la plată,
având în vedere:
– întârzierile la validarea documentațiilor de atribuire
pentru lucrări de până la 25 de zile lucrătoare, se impune adoptarea unor
măsuri urgente pentru perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor
publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a
fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecința cea mai gravă în
acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de
investiții majore, cu impact social și economic la nivel național sau local;
– importanța deosebită a fondurilor structurale în ansamblul economiei
naționale, precum și efectele negative asupra potențialului de dezvoltare a
economiei naționale generate de un nivel redus al absorbției fondurilor
structurale;
– faptul că în prezent constatăm triplarea numărului de
documentații de atribuire publicate în SICAP corelat cu numărul foarte mare de
elemente de noutate introduse în aria de competență a verificatorilor ex ante
și gradul redus de acceptanță din partea autorităților contractante a noilor
elemente componente ale controlului, este necesară luarea unor măsuri de natură
să eficientizeze fluxul operațional în procesul de achiziții publice;
– faptul că autoritățile contractante răspund exclusiv
asupra deciziilor de oportunitate, iar în sistemul achizițiilor publice au fost
introduse o serie de elemente noi care necesită o corelare urgentă a anumitor
prevederi cu situațiile constatate din aplicarea practică a acestora;
– faptul că Acordul de parteneriat al României pentru perioada de
programare financiară 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C
(2014) 5.515 din 6 august 2014, stabilește condiționalitățile orizontale ex
ante care trebuie îndeplinite de Guvernul României în legătură cu utilizarea,
în special prin efectuarea de achiziții publice, a fondurilor structurale
aferente perioadei de programare financiară 2014-2020, fonduri structurale în
valoare de aproximativ 43 miliarde de euro;
– prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a
unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul
social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare
rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de
stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru
pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al
Consiliului;
– faptul că absorbția fondurilor structurale conform Acordului de
parteneriat reprezintă un interes public prioritar, dată fiind importanța
acestora în ansamblul economiei naționale și efectele absorbției fondurilor
structurale asupra potențialului de dezvoltare a economiei naționale;
– faptul că nerespectarea prevederilor Acordului de parteneriat,
prin neîndeplinirea condiționalităților ex ante prevăzute în cuprinsul său,
inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea și implementarea Strategiei naționale de achiziții publice,
prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 901/2015 privind
aprobarea Strategiei naționale în domeniul achizițiilor
publice, poate conduce la afectarea finanțării din fonduri structurale în
cadrul programelor europene finanțate din fonduri europene alocate în
exercițiul financiar 2014-2020 a unor proiecte de interes public și la corecții
financiare, fiind astfel afectată în mod semnificativ îndeplinirea obiectivelor
de absorbție a fondurilor structurale, cu impact deosebit asupra dezvoltării
economiei naționale;
– faptul că toate aceste cerințe necesită
întărirea capacității instituționale a organismelor menționate,
având în vedere că
urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, prețul de vânzare a
gazelor naturale, atât pentru piața concurențială, cât și pentru piața
reglementată se bazează pe cererea și oferta pieței și au fost instituite
obligații pentru producătorii și furnizorii de gaze naturale de a tranzacționa
în cadrul piețelor centralizate din România a unui anumit procent din
cantitatea de gaze naturale comercializate,
luând în considerare
evoluția prețului mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii
interni pe piața centralizată în perioada aprilie 2017-august 2018,
având în vedere
situația de fapt și de drept se impune instituirea unor forme corespunzătoare
de control al prețurilor gazelor naturale practicate de către producătorii
interni, pentru perioada 1.04.2018-28.02.2022,
ținând cont că în situația neadoptării acestor măsuri
există riscul ca furnizorii să acumuleze pierderi considerabile, care, pe de o
parte, vor genera creșteri deosebit de importante ale prețului la consumatorii
finali și, pe de altă parte, vor afecta puternic situația financiară a
furnizorilor și capabilitatea lor de a asigura cantitățile de gaz necesare
clienților lor, punând astfel în pericol continuitatea alimentării cu gaze
naturale,
că în prezent o mare parte din recolta foarte bună,
în special la cereale și fructe a anului 2018 se găsește fie în depozite, în
cantități mici și eterogenă calitativ, fie încă neculeasă; în această situație
valorificarea fiind aproape imposibilă pentru că producătorilor individuali le
este dificil să formeze oferte competitive, să contacteze spații de depozitare
corespunzătoare și să asigure o livrare ritmică rețelelor de comerț,
având în vedere
evoluția îngrijorătoare a unor fenomene negative pentru producția agricolă, în
special pesta porcină africană, dar și seceta preconizată au produs sau sunt pe
cale să producă grave efecte economice negative,
ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri
energice și urgente prin organizarea și susținerea, în special, economică a
repopulării fermelor zootehnice afectate, precum și de înființarea de culturi
de primăvară cu soiuri specifice, rezistente la secetă și dăunători pentru a
asigura o recoltă bună în anul agricol viitor, măsuri la care Societatea
Națională „Casa de Comerț Agroalimentar UNIREA“ poate contribui decisiv,
evitând astfel riscul apariției de probleme imprevizibile asupra economiei în
general și a securității alimentare în special,
având în vedere că, pe
parcursul procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017
privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și
autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile
poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule,
au intervenit modificări ale termenelor în vederea reglementării unor situații,
precum cea în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plății
ori cea în care autovehiculul pentru care s-a achitat taxa nu a fost
înmatriculat, pentru a se asigura depunerea facilă a cererilor de restituire de
către persoanele interesate,
luând în considerare că
termenele-limită instituite pentru restituirea de către organele competente a
sumelor cuvenite contribuabililor/plătitorilor nu pot fi respectate datorită
volumului mare de cereri înregistrate,
ținând cont că, prin
neadoptarea unor măsuri urgente pentru deblocarea situației, există riscul de
creștere incontrolabilă a nemulțumirilor cetățenilor care au înregistrat la
organele competente cereri de restituire, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017,
având în vedere riscul afectării bugetelor organele
fiscale competente care realizează operațiunile de restituire prin creșterea
cuantumului dobânzilor calculate și, implicit, afectarea colectării veniturilor
bugetare, respectiv a execuției bugetare,
având în vedere prevederile din Acordul dintre
Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții
privind măsuri pentru o creștere economică sustenabilă a României, bazată pe
investiții, în următorii 10 ani, precum și cu multiplele situații în care
excesul de activități în care se poate utiliza munca zilieră a condus la
utilizarea de forță de muncă care nu beneficiază de asigurări sociale, fără a
fi vorba de muncă necalificată cu caracter ocazional,
ținând cont că este
necesară limitarea imediată a posibilităților de utilizare abuzivă a muncii
ziliere pentru evitarea consecințelor sociale grave generate de lipsirea
cetățenilor de prestații de asigurări sociale;
luând în considerare
precaritatea sau lipsa unor sisteme informatice la nivelul polițiilor locale
care să permită emiterea și transmiterea titlurilor de creanță electronice
pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice
către Sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice,
ținând cont că
neadoptarea măsurii în regim de urgență conduce la imposibilitatea aplicării
prevederilor art. 1-17 din Legea nr. 203/2018 privind
măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale,având în vedere
că, potrivit Acordului între Guvernul României și Federațiile Sindicale
Reprezentative din Învățământ, până la data de 31 decembrie 2018 va fi adoptat
un act normativ care să reglementeze aplicarea devansată, în trei etape, a
nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările
și completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare, personalul
didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control
din învățământ,
luând în considerare
necesitatea respectării acestor angajamente asumate de Guvernul României,
ținând cont de
necesitatea asigurării unei climat educațional corect și sustenabil,
având în vedere că majorarea dobânzilor ROBOR la 3
luni și ROBOR la 6 luni afectează segmentul de populație care a utilizat
această formă de finanțare, se impune instituirea unei taxe pe active
financiare datorată de instituțiile bancare, diferențiată în funcție de
depășirea unei anumite valori procentuale.
Având în vedere majorarea în anul 2018 a veniturilor
populației, în special cele destinate persoanelor vârstnice, cum ar fi valoarea
punctului de pensie de la 1.000 lei la 1.100 lei și nivelul indemnizației
sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, o parte dintre aceste
persoane nu mai beneficiază de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței
cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri,
beneficii sociale pentru care plafonul maxim al veniturilor până la care se
acordă fiind de 615 lei/membru de familie. În această
situație, prin suportarea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea
locuinței veniturile familiilor, în special ale persoanelor vârstnice, nu ar
mai putea asigura necesarul de trai.
Față de numărul de familii beneficiare ale ajutorului
pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri în luna
decembrie 2017, pentru sezonul rece 2017-2018, de 236.355 familii și persoane
singure, în luna decembrie 2018, numărul beneficiarilor de ajutor pentru
încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri a scăzut la
129.104 familii și persoane singure. Majoritatea celor care nu mai beneficiază
de acest drept au venituri care depășesc cu puțin plafonul maxim de venituri de
615 lei.
Pentru a asigura o
protecție socială adecvată pentru aceste familii, în special pentru persoanele
vârstnice, este necesară modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011
privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, cu
modificările și completările ulterioare, prin majorarea nivelului de venituri
până la care se acordă acest drept, în cazul încălzirii cu gaze naturale,
energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Această majorare nu se impune în cazul încălzirii cu energie
termică în sistem centralizat, pentru acest sistem de încălzire, nivelul maxim
de venituri fiind stabilit la 786 lei/persoană în cazul familiei și la 1.082
lei în cazul persoanei singure.
Majorarea nivelului maxim al veniturilor nu va conduce la impact bugetar, cheltuielile menținându-se la
același nivel ca în sezonul rece anterior.
În considerarea faptului că aceste elemente vizează
interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția
României, republicată,
Guvernul României
adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul I
Instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor
publice
Secțiunea 1
Înființarea
Fondului de Dezvoltare și Investiții
Articolul 1
(1) Se
înființează Fondul de Dezvoltare și Investiții, denumit în continuare Fond,
fără personalitate juridică, gestionat de Comisia Națională de Strategie și
Prognoză (CNSP), printrun cont de disponibil.
(2)
Fondul se utilizează pentru finanțarea proiectelor de investiții ale
unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în domenii prioritare,
după cum urmează:
1. Domeniul prioritar principal:
a)sănătate, respectiv dispensar medical rural, centru
medical de permanență, spitale județene, municipale și orășenești;
b)educație,
respectiv școli, grădinițe, creșe, campusuri școlare;
c)apă și
canalizare, inclusiv tratarea și epurarea apelor uzate;
d)rețea de energie electrică și rețea de gaze, inclusiv
extinderea acestora;
e)transport,
drumuri, respectiv modernizare/reabilitare drumuri comunale și locale, județene,
străzi, zone pietonale, poduri, pasaje;
f)salubrizare.
2. Domeniul prioritar secundar:
a)cultură, respectiv cămin cultural;
b)culte,
respectiv reabilitare lăcaș de cult;
c)rețea de
iluminat public;
d)sport,
respectiv construcție/modernizare baze sportive pentru sport de masă și
performanță;
e)locuințe,
respectiv locuințe sociale, locuințe pentru tineri, locuințe de serviciu pentru
specialiști, reabilitarea clădirilor cu risc seismic.
(3)
Fondul se utilizează și pentru finanțarea proiectelor de investiții ale
universităților, în domenii prioritare, după cum urmează:
a)construcția/modernizarea infrastructurii didactice,
respectiv amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri și săli de sport;
b)construcția/modernizarea
infrastructurii de cercetare;
c)construcția/modernizarea
infrastructurii unor spații de cazare și masă pentru studenți;
d)construcția/modernizarea infrastructurii unor centre de
conferință, pentru diseminarea informațiilor științifice.
(4) Finanțarea
proiectelor se asigură sub formă de granturi, acordate din Fond.
(5)
Plafoanele de contractare și tragerile anuale aferente granturilor acordate din
Fond se aprobă anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori
specificați în cadrul fiscal bugetar, potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.
Articolul 2
(1)Sursa
de finanțare a Fondului o reprezintă împrumuturile în lei, acordate din
disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului în limita și
intervalul prevăzute la alin. (2).
(2)
Valoarea totală a împrumuturilor acordate Comisiei Naționale de Strategie și
Prognoză pe un interval de 20 ani este în limita sumei
de 10.000 mil. euro echivalent lei calculat la cursul
de schimb al Băncii Naționale a României la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență.
(3)Împrumuturile se acordă la solicitarea Comisiei Naționale
de Strategie și Prognoză prin hotărâre de Guvern emisă anual în limita
plafoanelor aprobate potrivit art. 1 alin. (5), pe o perioadă de 5 ani cu tragere integrală și o dobândă
de 1% pe an. Sumele rămase neutilizate din valoarea împrumutului acordat se
restituie de Comisia Națională de Strategie și Prognoză în primele 30 de zile
calendaristice ale anului următor acordării.
(4)
Dobânda aferentă împrumuturilor acordate se calculează pe fiecare an calendaristic, la soldul împrumutului, începând cu data
tragerii, cu convenția număr de zile calendaristice/360. Dobânda astfel
calculată se comunică Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care are
obligația de a o plăti în 30 de zile calendaristice de
la data comunicării.
(5)
Dobânda se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin
bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, și reprezintă venit al
bugetului Trezoreriei Statului.
(6)Rambursarea împrumuturilor se efectuează integral de
Comisia Națională de Strategie și Prognoză la finele perioadei menționate la alin. (3), din
sumele prevăzute cu această destinație în bugetul Comisiei Naționale de
Strategie și Prognoză.
(7)
Pentru neplata la termen a împrumutului se calculează
o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările și completările ulterioare, până la data stingerii obligației. Dobânda astfel calculată reprezintă venit al bugetului Trezoreriei
Statului.
Articolul 3
(1)Fondul poate angaja sume pentru finanțarea proiectelor de
investiții ale beneficiarilor prevăzuți la art. 1 alin (2) și (3), în
limita plafoanelor de trageri, prevăzute la art. 1 alin. (5),
disponibile la data solicitării finanțării.
(2)Unitățile/Subdiviziunile
administrative-teritoriale pot solicita finanțare din Fond pentru obiectivele
de investiții ce se încadrează în domeniile prevăzute
la art.
1 alin (2), în următoarele condiții:
a)să dețină autorizația de construire necesară demarării
execuției proiectului;
b)beneficiarii pot
să dețină concomitent cel mult două proiecte finanțate din Fond, iar
solicitarea de finanțare pentru un proiect se face numai în ordinea domeniilor
prevăzute la art. 1 alin. (2);
c)să
solicite finanțare pentru un proiect din domeniul prioritar secundar numai după
finalizarea integrală a proiectelor din domeniul prioritar principal;
d)suma solicitată la finanțare să nu fie mai mare decât
diferența dintre valoarea proiectului și excedentul bugetului local neutilizat
la data solicitării finanțării. În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, la
stabilirea excedentului bugetului local nu se iau în
calcul sumele a căror destinație a fost stabilită prin acte normative sau prin
acorduri/contracte de finanțare;
e)pentru
sumele solicitate a fi acordate din Fond să nu existe o altă cerere de
finanțare din fonduri externe nerambursabile aprobată sau în curs de analiză;
f)să
nu existe finanțare dublă concomitentă pentru aceleași lucrări aferente
proiectelor de investiții solicitate a fi finanțate din Fond, provenite
inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituții de credit sau
instituții financiare interne sau internaționale.
(3)Universitățile
pot solicita finanțare din Fond pentru obiectivele de investiții ce se încadrează în domeniile prevăzute la art. 1
alin. (3), în următoarele condiții:
a)să dețină autorizația de construire necesară demarării
execuției proiectului;
b)beneficiarii să
dețină concomitent cel mult două proiecte finanțate din Fond în același timp,
iar solicitarea de finanțare pentru un proiect se face numai cu respectarea
domeniilor prioritare stabilite conform art. 1 alin. (3);
c)valoarea
solicitată la finanțare să nu fie mai mare decât diferența dintre valoarea
proiectului și excedentul neutilizat la data solicitării finanțării. În
înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, la stabilirea excedentului bugetar nu
se iau în calcul sumele a căror destinație a fost
stabilită prin acte normative sau prin acorduri/contracte de finanțare;
d)pentru sumele solicitate a fi acordate din Fond să nu
existe o altă cerere de finanțare din fonduri externe nerambursabile sau de la
bugetul de stat sau alte bugete, aprobată sau în curs de analiză.
(4)
Încadrarea în domeniile prioritare se stabilește de către Comisia Națională de
Strategie și Prognoză.
(5)
Investițiile finanțate din Fond, pentru care există
finanțare din fonduri externe nerambursabile, sunt evaluate de către
autoritățile de management care finanțează domeniile respective din perspectiva
respectării condițiilor necesare rambursării acestora din fonduri externe
nerambursabile printro cerere de rambursare ulterioară. Autoritățile de
management vor formula recomandări privind structura și implementarea
proiectului astfel încât acesta să fie eligibil la
rambursare în cazul în care reglementările permit acest lucru. Beneficiarii de
fonduri din grant au obligația întreprinderii oricărei acțiuni privind
solicitarea rambursării din fonduri externe nerambursabile, la solicitarea
Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. În cazul
refuzului beneficiarilor, Comisia Națională de Strategie și Prognoză
recuperează valoarea integrală a finanțării din grant prin intermediul
organelor fiscale centrale, în condițiile Legii nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și
completările ulterioare, în baza actului administrativ prin care se
individualizează suma de recuperat, întocmit de Comisia Națională de Strategie
și Prognoză.
(6)Sumele
rambursate sau recuperate în condițiile alin. (5) se fac venit integral la bugetul de stat.
Articolul 4
Categoriile de
investiții eligibile a fi finanțate din Fond sunt investițiile noi și
extinderea/finalizarea investițiilor existente, constând în construcții,
modernizări și dotări.
Articolul 5
În vederea acordării granturilor din Fond,
unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, respectiv universitățile
depun o solicitare către Comisia Națională de Strategie și Prognoză în care
menționează următoarele:
a)denumirea proiectului și încadrarea acestuia în domeniile
prevăzute la art. 1 alin. (2);
b)valoarea
estimată a investiției, cu eșalonarea pe ani a acesteia;
c)respectarea
încadrării în condițiile prevăzute la art. 3;
d)mențiune cu
privire la solicitarea avansului de 5% din valoarea finanțării, dar nu mai mult
decât valoarea ce urmează a fi finanțată în anul în care se face solicitarea.
Articolul 6
(1)În
termen de 10 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare,
Comisia Națională de Strategie și Prognoză virează beneficiarului într-un cont
de disponibil cu destinație specială suma solicitată la art. 5 lit. d). În execuție, în termen de 3 zile de la încasare,
beneficiarii transferă suma aflată în contul de disponibil în bugetul local sau
în bugetele de venituri și cheltuieli ale universităților, după caz, în vederea
utilizării acesteia. Avansul neutilizat până la data de 31 decembrie a fiecărui
an se restituie în contul Fondului din care a fost
virată.
(2)Beneficiarii
pot solicita alocarea unei sume suplimentare, în limita a maximum 10% din
valoarea finanțării, numai după justificarea integrală a sumelor virate
anterior, cu încadrare în limitele anuale aprobate în contractul de finanțare,
inclusiv pentru cazurile în care au restituit sumele neutilizate sau nu a fost
solicitat avans în condițiile art. 5 lit. d).
(3)
Sumele alocate în condițiile prezentului articol au destinație specială și nu
pot fi supuse executării silite.
Articolul 7
(1)
Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligația de a restitui
anual, pe o perioadă fixă de 20 de ani, o sumă reprezentând contribuția proprie
la proiect, calculată ca diferență între nivelul maxim al datoriei publice
locale, calculat potrivit prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare, și serviciul datoriei publice locale anuale, dar nu mai mult decât
valoarea finanțată. Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecărui an se virează la bugetul de stat până la finele primului
trimestru al anului următor. Calculul sumei datorate se
efectuează de către beneficiar și se verifică de către structuri din cadrul
Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Ministerului Finanțelor Publice,
desemnate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(2)
Universitățile au obligația de a restitui anual 2,5% din valoarea finanțării,
pe o perioadă fixă de 20 de ani, reprezentând contribuția proprie la proiect.
Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecărui an
se virează la bugetul de stat până la finele primului trimestru al anului
următor. Calculul sumei datorate se efectuează de către
beneficiar și se verifică de către structuri din cadrul Agenției Naționale de
Administrare Fiscală sau Ministerului Finanțelor Publice, desemnate prin ordin
al ministrului finanțelor publice.
(3)Pentru neachitarea la termen a sumelor prevăzute la alin. (1) și (2), beneficiarii datorează dobânzi și penalități de
întârziere la nivelul celor stabilite de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările și completările ulterioare. Executarea silită
a sumelor neachitate se efectuează de către organele fiscale centrale.
(4)Diferența
rezultată dintre valoarea grantului și sumele achitate conform alin. (1), la finalul perioadei de 20 de ani, reprezintă cheltuiala
definitivă a bugetului de stat și nu se mai datorează de către beneficiar.
Articolul 8
Beneficiarii
vor folosi obligatoriu codul de program/proiect furnizat de fond pentru partea
finanțată de către acesta.
Articolul 9
(1)
Până la data de 30 iunie a fiecărui an, beneficiarii au obligația să analizeze
și să stabilească necesarul de credite bugetare destinate finanțării
investiției în anul curent și să solicite Comisiei Naționale de Strategie și
Prognoză amendarea contractelor de grant în sensul modificării tragerilor din
grant, în cazul în care există modificări ale eșalonării anuale a investiției.
(2)În
cazul în care beneficiarii nu respectă condiția prevăzută la alin. (1), iar suma utilizată este mai
mică decât suma trasă, în anii următori finanțarea se asigură în limita
fondurilor rămase disponibile, iar penalizarea care se percepe este de 2% din
suma neutilizată.
(3)Beneficiarii
au obligația calculării și achitării, până la data de 31 martie a anului următor, a penalității prevăzute la alin. (2), care reprezintă venit la bugetul de stat.
Articolul 10
Beneficiarii nu
pot contracta împrumuturi pe o perioadă fixă de 20 de ani sau până când
valoarea contribuției virate în condițiile art. 7 este egală
cu valoarea grantului primit, cu excepția împrumuturilor aferente implementării
proiectelor cu finanțare din fonduri europene și refinanțarea împrumuturilor
contractate anterior datei la care se semnează contractul de finanțare din
Fond.
Articolul 11
În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență se emit norme metodologice de aplicare a art. 1-10 aprobate prin ordin comun de către Ministerul Finanțelor
Publice și Comisia Națională de Strategie și Prognoză și care vor cuprinde și
stabilirea documentației necesare pentru acordarea finanțării din Fond.
Secțiunea a 2-a
Aprobarea
Programului de finanțare a investițiilor pentru
modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare
Articolul 12
(1) Se
aprobă Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și
dezvoltarea stațiunilor balneare, denumit în continuare Programul stațiuni
balneare, finanțat integral din bugetul Secretariatului General al Guvernului,
prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP).
(2)
Sumele aferente Programului stațiuni balneare se gestionează de către Comisia
Națională de Strategie și Prognoză, se prevăd în bugetul CNSP la o poziție
distinctă de cheltuieli, se utilizează exclusiv pentru finanțarea proiectelor
de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare sau
balneoclimaterice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2011 privind acordarea statutului de stațiune balneară și
balneoclimatică pentru unele localități și areale care dispun de factori
naturali de cură, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Beneficiarii Programului stațiuni balneare sunt
unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT,
și societățile înființate în conformitate cu prevederile Legii societăților nr.
31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
(4)
CNSP răspunde de gestionarea Programului stațiuni balneare, în conformitate cu
prevederile legale.
Articolul 13
(1)
Prin Programul stațiuni balneare se transferă fonduri publice beneficiarilor unități
administrativ-teritoriale pentru finanțarea următoarelor categorii de
cheltuieli:
a)reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii
de transport care să faciliteze accesul la stațiunea balneară, în condițiile
legii;
b)reabilitarea,
modernizarea și dezvoltarea infrastructurii stradale și pietonale;
c)modernizarea și
extinderea infrastructurii de utilități publice din stațiunea balneară;
d)construcția, extinderea și reabilitarea capacităților de
tratament balnear, precum și a capacităților turistice de alimentație publică
și cazare;
e)construcția,
extinderea și reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive și de
agrement, în condițiile legii;
f)achiziția, în
scopul dezvoltării activității turistice, de imobile care nu sunt utilizate sau
care nu sunt în exploatarea cu profil de turism;
g)achiziția de
echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
h)achiziția de mijloace de transport persoane, utilizabile
exclusiv în scopuri turistice;
i)realizarea de
centre de informare turistică și dotarea acestora;
j)alte
obiective de investiții care asigură dezvoltarea stațiunilor balneare
respective;
k)cheltuieli privind
pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA și a
persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum și cheltuieli pentru locurile
de muncă nou-create pentru personalul cu pregătire medical-sanitară.
(2)
Documentația necesară pentru acordarea finanțării se stabilește prin ordin al
președintelui CNSP, care se va publica în Monitorul
Oficial, Partea I, și pe site-ul instituției.
(3)
Acordarea finanțării, se realizează în baza unui acord de finanțare încheiat
între CNSP și beneficiar.
Articolul 14
(1) Prin Programul stațiuni balneare se alocă fonduri publice
beneficiarilor societăți comerciale, înființate în conformitate cu prevederile Legii societăților nr.
31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru
finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli eligibile:
a)construcția, extinderea și reabilitarea de capacități
turistice de alimentație publică și cazare, precum și a capacităților de
tratament balnear, pe care respectivele societăți comerciale le dețin;
b)construcția,
extinderea și reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive și de
agrement din stațiunile balneare;
c)achiziția de
echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
d)achiziția de mijloace de transport persoane, utilizabile
exclusiv în scopuri turistice;
e)realizarea de
centre de informare turistică și dotarea acestora;
f)alte obiective
de investiții prin care societățile comerciale contribuie la dezvoltarea
stațiunii balneare respective;
g)cheltuieli
privind pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA
și a persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum și cheltuieli pentru
locurile de muncă nou-create pentru personalul cu pregătire medical-sanitară;
(2)
Societățile care vor beneficia de sprijin financiar prin Programul stațiuni
balneare trebuie să demonstreze capacitatea de
asigurare a cofinanțării investiției, fiind necesar ca acesta să nu fie în
dificultate, în conformitate cu legislația în vigoare.
(3)Finanțarea
din Programul stațiuni balneare se face în proporție de 50% din cheltuielile
eligibile prevăzute la alin. (1) și
se acordă sub forma unei scheme de ajutor de stat de minimis, până la maximum
200.000 euro pentru cheltuielile ce vizează activități economice.
Articolul 15
(1)
Profilul și conținutul activității în investițiile efectuate de către
beneficiarii Programului stațiuni balneare vor fi menținute cel puțin 10 ani de
la accesarea sumelor din acest program; în caz contrar, beneficiarii vor
rambursa integral sumele obținute ca sprijin financiar potrivit legislației în
domeniul ajutorului de stat.
(2)
Lucrările de reabilitare, modernizare și dezvoltare a unităților turistice
balneare respectă prevederile legislației în vigoare din domeniul
construcțiilor, al mediului și al sănătății publice, precum și al normelor de
funcționare în domeniul turistic balnear.
(3)
Proiectele de investiții efectuate în cadrul Programului stațiuni balneare
trebuie să fie realizate în cel mult 12 luni de la
încheierea acordului de finanțare.
(4)
Beneficiarii Programului stațiuni balneare au obligația ca pe perioada
derulării proiectului de investiții și pe o perioadă de cel puțin 10 ani de
funcționare să afișeze la loc vizibil, la sediul
obiectivului, participarea la acest program. Modul și forma în care se va efectua afișarea va fi precizat în schema de ajutor de
stat de minimis.
(5)
Verificarea modului de utilizare a fondurilor publice se realizează de către
Curtea de Conturi a României și/sau organele de inspecție economico-financiară
din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Articolul 16
(1)
Pentru a beneficia de finanțări în cadrul Programului stațiuni balneare,
unitățile administrativ-teritoriale și societățile depun o cerere și
documentația de fundamentare la CNSP.
(2)
Cererile se aprobă, în funcție de importanța economică pentru activitatea de
turism balnear, de către Consiliul de Programare Economică.
(3)După aprobarea cererilor de către Consiliul de Programare
Economică, CNSP încheie cu beneficiarii prevăzuți la art. 12 alin.
(3) acorduri de
finanțare în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această
destinație.
(4) În
termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență, CNSP stabilește prin ordin al președintelui CNSP, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, lista documentelor de fundamentare
necesare, formularul de cerere și criteriile de eligibilitate aprobate de către
CPE, în funcție de importanța economică a investițiilor pentru modernizarea și
dezvoltarea stațiunilor balneare.
Articolul 17
Schema de ajutor de stat de minimis pentru
beneficiarii Programului stațiuni balneare se va
constitui și operaționaliza prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu
prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat,
precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr.
21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015,
cu modificările și completările ulterioare.
Secțiunea a 3-a
Aprobarea
programului „gROwth - investim în copii, investim în viitor“
Articolul 18
(1) Se
aprobă programul „gROwth - investim în copii, investim în viitor“, denumit în
continuare Programul, ca program guvernamental având ca obiect susținerea
financiară a investițiilor private în construcția și/sau înființarea,
amenajarea și dotarea de grădinițe cu profil sportiv.
(2)
Susținerea financiară constă atât într-un ajutor nerambursabil privind o parte
din cheltuielile eligibile, cât și în garantarea de către stat a unei părți din
creditul utilizat de către investitor pentru construcția și/sau înființarea,
amenajarea și dotarea grădinițelor cu profil sportiv și se repartizează astfel:
a)ajutor
nerambursabil de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru
construcția și/sau înființarea, amenajarea și dotarea grădinițelor cu profil
sportiv, plătit investitorului după terminarea lucrărilor și obținerea
autorizației de funcționare provizorie de la Ministerul Educației Naționale;
b)garanție
în nume și cont stat de maximum 50% din valoarea creditului contractat de
investitor, excluzând dobânzile și comisioanele aferente, cu condiția ca aceste
credite să finanțeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, în
cazul în care acesta apelează la finanțarea integrală sau parțială a acestor
cheltuieli prin creditare. Garanția se acordă prin
intermediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi
Mici și Mijlocii sau Fondului Român de Contragarantare. În această categorie intră atât creditul-punte acordat pentru
finanțarea ajutorului nerambursabil, cât și creditul de co-finanțare, acordat
pentru finanțarea cheltuielilor eligibile neacoperite de ajutorul
nerambursabil. Valoarea garanției se diminuează corespunzător cu
diminuarea creditului rezultat după plata ajutorului nerambursabil, care se va efectua în contul investitorului deschis la finanțator;
c)o
alocare financiară nerambursabilă deductibilă din impozitul pe profit datorat
anual de beneficiar pentru finanțarea cheltuielilor eligibile defalcată în
tranșe egale pe o perioadă de 7 ani de la încheierea acordului de finanțare;
d)pentru
același beneficiar nu pot fi cumulate alocările prevăzute la litera a) cu cele prevăzute la litera c).
Articolul 19
(1) Beneficiarii Programului sunt persoane juridice de drept
privat, inclusiv organizații neguvernamentale, asociații, fundații și/sau
grupuri fiscale, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(2) De
asemenea, beneficiari ai Programului pot fi și Comitetul Olimpic și Sportiv
Român, asociațiile și fundațiile, federațiile sau cluburile sportive care iau inițiativa construirii de grădinițe cu profil sportiv.
(3)
Dacă beneficiarii sunt societăți, acestea trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a)să fie constituite în baza Legii societăților nr. 31/1990,
republicată, cu modificările și
completările ulterioare, sau a Legii nr. 1/2005
privind organizarea și funcționarea cooperației, cu modificările ulterioare,
republicată;
b)să
fi desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal
integral, să nu fi avut activitatea suspendată temporar, oricând în anul curent
depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior și să fi înregistrat
profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare;
c)să nu
fi avut activitatea suspendată temporar, oricând în anul curent depunerii
cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;
d)să fi înregistrat profit din exploatare în anul fiscal
anterior depunerii cererii de finanțare.
(4)
Beneficiarul trebuie să facă dovada deținerii unui
drept care conferă dreptul de constituire potrivit legii asupra terenului pe
care urmează să fie amplasată grădinița cu profil sportiv.
Articolul 20
(1)
Pentru construcția clădirii, înființarea, amenajarea și dotarea grădinițelor cu
profil sportiv, plafonul maxim al sprijinului din surse publice ce poate fi acordat unui beneficiar este de maximum 500.000
euro.
(2)
Schema de ajutor de stat pentru beneficiarii acestui program se va constitui și operaționaliza prin hotărâre de Guvern, în
conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat,
precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr.
21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015,
cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 21
(1)
Obiectivele de investiții ce vor fi propuse trebuie să
îndeplinească standarde minime de construcție, de capacitate, de dotare
generală și sportivă, de personal de specialitate și de echipamente sportive,
standarde care vor fi detaliate în cadrul schemei de ajutor de stat.
(2)
Clădirile în care se vor organiza grădinițe cu profil sportiv pot fi clădiri
noi sau clădiri existente care se vor moderniza și amenaja cu schimbarea
funcțiunii, cu condiția ca în ultimii 5 ani să nu fi
funcționat o creșă și/sau grădiniță în clădirea respectivă.
(3) Activitatea
în grădinițele cu profil sportiv realizate în acest program va
fi menținută cel puțin 10 ani de la obținerea autorizației de funcționare; în
caz contrar, investitorul va rambursa suma obținută ca ajutor de stat.
(4)
Beneficiarilor le este interzis să închidă activitatea altor grădinițe/creșe
aflate în administrarea lor pe o perioadă de cel puțin 7 ani de la acordarea
ajutorului de stat. În caz contrar, investitorul va rambursa suma obținută ca
ajutor de stat.
(5)
Investiția respectă prevederile legislației în vigoare din domeniul
construcțiilor, mediului și sănătății publice, precum și normele de funcționare
pentru spații de învățământ în cazul grădinițelor cu profil sportiv.
Articolul 22
(1)
Beneficiarii de susținere financiară pentru construcția de grădinițe cu profil
sportiv au obligația de a asigura locuri gratuite într-o cotă procentuală de
cel puțin 8% din numărul total de preșcolari înmatriculați, pe o perioadă de 4
ani de la obținerea autorizației de funcționare.
(2)
Beneficiarii de susținere financiară pentru înființarea, amenajarea și dotarea
grădinițelor cu profil sportiv au obligația de a asigura locuri gratuite într-o
cotă procentuală de cel puțin 4% din numărul total de preșcolari înmatriculați,
pe o perioadă de 4 ani de la obținerea autorizației de funcționare.
(3)
Criteriile sociale de gratuitate se vor detalia în cadrul schemei de ajutor de
stat.
(4)Beneficiarii
care nu respectă prevederile de la alin. (1) și (2) plătesc lunar către bugetul
de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în
plată, în vigoare la momentul constatării încălcării obligației, înmulțit cu
numărul de locuri pentru care nu au acordat gratuitatea.
(5)
Beneficiarii de susținere financiară au obligația de a
asigura pentru grădinițele cu profil sportiv un program prelungit de activitate
zilnică, precum și funcționarea acestora pe tot parcursul anului calendaristic,
inclusiv pe perioada vacanțelor.
(6)
Beneficiarii de susținere financiară au obligația de a
asigura accesul copiilor la un tarif accesibil, conform legislației în domeniul
ajutorului de stat, corelat cu costul standard pentru fiecare preșcolar
stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 30/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor
metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și
stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de
stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin
bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar.
(7)Susținerea financiară prevăzută la art. 18 se stabilește prin hotărâre de Guvern în cadrul schemei
de ajutor de stat.
Articolul 23
Categoriile
de cheltuieli eligibile, respectiv cheltuielile pentru asigurarea utilităților
necesare obiectivului și cheltuielile pentru investiția de bază vor fi precizate
în cadrul schemei de ajutor de stat.
Articolul 24
Beneficiarii de susținere financiară pentru
construcția de grădinițe cu profil sportiv au obligația ca pe perioada
derulării proiectului și pe o perioadă de cel puțin 7 ani de funcționare să
afișeze la loc vizibil, la sediul obiectivului, participarea la acest program;
modul în care se va efectua afișarea va fi precizat în normele de aplicare a art. 18-23, aprobate prin hotărâre de Guvern.
Articolul 25
(1)
Ajutorul nerambursabil, plătit în conformitate cu schema de ajutor de stat
constituită în baza prezentei ordonanțe de urgență, va fi suportat din bugetul
de stat, respectiv din bugetul Secretariatului General al Guvernului prin
bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
(2)
Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 109/2008,
cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice este
autorizat să mandateze Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare în vederea
emiterii de garanții în numele și în contul statului, în favoarea băncilor care
acordă credite în cadrul Programului.
(3)
Între Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, precum și cu Fondul Român de
Contragarantare se încheie câte o convenție prin care se stabilesc drepturile
și obligațiile părților în derularea Programului „gROwth - investim în copii,
investim în viitor“.
Articolul 26
(1)
Contractele prin care Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare acordă
garanțiile de stat constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri
autentice.
(2)
Sursa de plată a garanțiilor acordate de către Fondul Național de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de
Contragarantare în numele și contul statului pentru creditele acordate în
cadrul Programului este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor
Publice - Acțiuni Generale, titlul „Alte transferuri“ cod 55, alin. „Sume
rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat“ cod 55.01.50.
(3)
Creanțele rezultate din garanțiile acordate și plătite băncilor sunt asimilate
creanțelor bugetare a căror recuperare se face de către Agenția Națională de
Administrare Fiscală conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 27
În termen de 45 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
Ministerul Finanțelor Publice va elabora normele cu privire la caracteristicile
și condițiile de acordare a garanțiilor în cadrul programului „gROwth -
investim în copii, investim în viitor“ la plafoanele
de garantare și la alocarea acestora, la comisionul de gestiune a garanției, la
plata și recuperarea garanției de stat, care vor fi aprobate prin hotărâre a
Guvernului.
Capitolul II
Măsuri fiscal-bugetare și prorogarea unor termene
Articolul 28
(1) În
scopul stimulării îmbunătățirii condițiilor de habitat și de alimentație în
cadrul grădinițelor cu profil sportiv, se acordă o alocație pe persoană,
suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie
și Prognoză, al cărei cuantum se va stabili prin hotărâre a Guvernului pe bază
de costuri-standard.
(2)
Grădinițele cu profil sportiv care vor beneficia de acest sprijin se certifică
de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Articolul 29
(1) În
anul 2018, sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între creditele
bugetare aprobate și plățile efectuate, prevăzute în bugetul Ministerului
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la capitolul 88.01 „Cheltuieli
din sume rămase neutilizate în anul anterior“, titlul 80 „Împrumuturi“,
articolul 80.10 „Cheltuieli din sume rămase neutilizate în anul anterior“,
destinate pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din
acorduri internaționale, ratificate prin legi, în vederea finanțării proiectelor
bilaterale de colaborare și de investiții, se virează de către Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice într-un cont de disponibil
deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.
(2)Sumele virate în contul prevăzut la alin. (1) se transferă în primele 5 zile
lucrătoare ale anului următor de către ordonatorul principal de credite într-un
cont de venituri ale bugetului de stat.
(3)Se
autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca, după intrarea în vigoare a legii
bugetului de stat pe anul 2019, la propunerea Ministerului Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice, să majoreze veniturile bugetului de stat
la o poziție distinctă, precum și cheltuielile bugetului de stat și
cheltuielile prevăzute în bugetul aprobat al ordonatorului principal de credite
la o poziție distinctă, cu sumele virate potrivit prevederilor alin. (2).
(4)Sumele suplimentate în bugetul ordonatorului principal de
credite potrivit alin. (3) se
utilizează cu aceeași destinație.
Articolul 30
Evaluarea
anuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici
pentru anul 2018 se realizează până la data de 31 martie 2019.
Articolul 31
Prin derogare de
la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu
modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2019,
valoarea punctului de pensie se menține la 1.100 lei și, începând cu 1
septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% și este de
1.265 lei.
Articolul 32
Începând cu 1
ianuarie 2019, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei
sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările
ulterioare, se menține la 640 lei și începând cu 1 septembrie 2019 se majorează
cu 10% și este de 704 lei.
Articolul 33
În anul 2019,
indicele de corecție prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar
de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, este de 1,20.
Articolul 34
(1)
Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază,
soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se
majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de
funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru
anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.
(2)
Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor,
compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care
beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la
nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care
personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași
condiții.
(3)
Ordonatorii de credite răspund în condițiile legii de stabilirea nivelului
sporurilor cu respectarea alin. (2) și cu încadrarea
în cheltuielile de personal aprobate prin buget pe anul 2019.
Articolul 35
(1)
Prin derogare de la prevederile art. 21 alin (2)-(6) din Legea-cadru nr.
153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în
perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a
timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții
de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus
săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate
cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de
lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2019, pentru activitatea desfășurată de
personalul militar, polițiști, funcționarii publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile
publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus
săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate
cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de
legislație aferente lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor
drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă).
(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste
programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are
atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau
neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului
frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea,
emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor
simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de
înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii
publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se
poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75%
din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul
efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în
care compensarea prin ore libere plătite nu este
posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
(4)Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de
3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de
grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de
comandă/salariilor de comandă.
(5)În cazul funcționarilor publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare, limita de 3% prevăzută la alin. (3) se stabilește la nivelul
bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(6)În situația prevăzută la alin. (3),
munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti
numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în
scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca
suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de
ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor
reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii,
precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
(7)Condițiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3), precum și activitățile deosebite cu caracter operativ
sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al
ordonatorului principal de credite.
(8)Dispozițiile alin. (3)-(7) nu aduc atingere prevederilor art. 35
alin. (2), care se aplică în mod
corespunzător.
(9)Ordonatorii de credite răspund în condițiile legii de
stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2)-(4) numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal
aprobate prin buget.
Articolul 36
(1) În
perioada 2019-2020, personalul din cadrul instituțiilor și autorităților
publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea
nr. 500/2002, cu
modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006,
cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare
și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri
proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, beneficiază de vouchere de
vacanță în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 94/2014,
cu modificările și completările ulterioare, precum și de indemnizația de hrană
prevăzută la art. 18 din
Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările
ulterioare.
(2) În
perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt
definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea
nr. 500/2002, cu
modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006,
cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare
și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri
proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din
cadrul acestora bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă,
reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
(3) În
perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt
definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea
nr. 500/2002, cu
modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006,
cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare
și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri
proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din
cadrul acestora premii.
(4)Prin excepție de la prevederile alin. (3), în perioada 2019-2021 se pot acorda premii pentru
sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la
acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii,
studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele
internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de
învățământ și pentru profesorii care iau pregătit pe aceștia, cu încadrarea în
alocarea bugetară.
(5)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anii 2019-2020, pentru personalul militar,
polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine
publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de
orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita
valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 94/2014,
cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul sumelor decontate
nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute
la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 37
(1) În
perioada 2019-2021, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii
publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare,
indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii,
despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate
potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară
brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii decembrie 2018.
(2) În
perioada 2019-2021, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației
valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a
normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament
se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.
Articolul 38
În perioada
2019-2021, numărul maxim de posturi care se finanțează din fonduri publice,
pentru instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare
și subordonare, se stabilește de către ordonatorii de credite astfel încât să
se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în
condițiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin
buget.
Articolul 39
(1)
Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea
unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din
instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1
ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel:
a)în
primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește
5% din valoarea titlului executoriu;
b)în al
doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se
plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în al
treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se
plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în al
patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se
plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în al
cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se
plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2)Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește
plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în
perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de
daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a
sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi
salariale personalului din sectorul bugetar.
(3)În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de
drept.
(4)Sumele prevăzute la alin. (1),
plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele
prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
(5)La
sumele actualizate în condițiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data
la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
(6)Prin
ordin al ordonatorilor principali de credite va fi
stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea
termenelor prevăzute la alin. (1).
Articolul 40
(1) În
perioada 2019-2021 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2018 următoarele drepturi:
a)indemnizațiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și
completările ulterioare;
b)drepturile
prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor,
veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare,
cu excepția drepturilor prevăzute la art. 1;
c)drepturile
prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale
invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 11;
d)drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile
I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare;
e)indemnizațiile
prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate
în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive
etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și
completările ulterioare;
f)indemnizațiile
prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea
și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în
cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu
modificările și completările ulterioare;
g)indemnizația
prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea
indemnizației pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți
sau executanți din România, republicată;
h)cuantumul indemnizației președintelui Consiliului Național
al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înființarea,
organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice,
republicată;
i)indemnizația
lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea
și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe
Ionescu-Șișești“ și a sistemului de
cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei
alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
j)cuantumul
indemnizațiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei
Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din
România și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;
k)cuantumul
sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor
membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România;
l)ajutorul
lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui
ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare;
m)indemnizațiile
reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind
reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active,
îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, cu
modificările și completările ulterioare;
n)indemnizațiile și bursele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la
acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui
decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007,
cu modificările și completările ulterioare.
(2) În
perioada 2019-2021, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru
victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească
anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească
anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și
completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2018.
(3) În
perioada 2019-2021, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000,
cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în
plată în luna decembrie 2018.
Articolul 41
(1) În
perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la
ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la
trecerea în rezervă.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau
serviciu ca urmare a decesului angajatului.
Articolul 42
(1)Nerespectarea de către ordonatorii de credite a
prevederilor art. 34 alin. (3), art. 35 alin. (3), art. 36 alin. (2)-(4), art. 37-39 constituie contravenție și se
sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei. Amenda se aplica persoanelor fizice care au îndeplinit
calitatea de ordonator de credit la data săvârșirii faptei.
(2)Constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunii se fac
de către organele de inspecție economico-financiară din cadrul Ministerului
Finanțelor Publice și de Curtea de Conturi.
(3)
Dispozițiile prezentului articol se completează cu dispozițiile legale care
reglementează regimul juridic al contravențiilor.
Articolul 43
Operatorii economici cu capital integral sau
majoritar de stat care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind
întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care
statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori
majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu
completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și
completările ulterioare, distribuie și virează în condițiile legii, în termen
de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare aferente anului 2018,
sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, în cazul regiilor autonome,
35% din sumele repartizate la alte rezerve, în condițiile art. 1 alin. (1) lit.
g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale,
companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau
majoritar de stat, precum și la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001,
cu modificările și completările ulterioare, regăsite în conturile de
disponibilități bănești existente în casă și conturi la bănci precum și cele
aferente investițiilor pe termen scurt la data de 31 decembrie 2018 și care la
aceeași dată nu sunt angajate, prin contracte de achiziție, pentru a fi utilizate
ca surse proprii de finanțare.
Articolul 44
Prevederile art. 19 lit. b) și c) ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru
completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri
financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011,
se aplică în mod corespunzător și în perioada 2019-2021.
Articolul 45
Prevederile art. 10 alin. (7) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri
fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea
unor termene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 80/2018,
cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și
în anul 2019.
Articolul 46
(1)
Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010,
republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor publice
semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv,
corectitudinea și integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară
pentru perioada 2019-2021.
(2)
Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată,
prim-ministrul și ministrul finanțelor publice semnează o declarație ce atestă
exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2019 și perspectiva 2020-2022
în țintele, obiectivele și prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară
pentru perioada 2019-2021.
(3)
Prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2019 și
perspectiva 2020-2022.
Articolul 47
(1)
Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și
completările ulterioare, în anul 2019, începând cu luna următoare intrării în
vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019, ministrul finanțelor publice
poate aproba lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite
lunare de credite bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanțați
integral de la bugetul de stat, în cadrul cărora ordonatorii principali de
credite deschid și repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu și
pentru instituțiile publice subordonate.
(2) În
vederea menținerii echilibrului bugetar, în anul 2019, începând cu luna
următoare intrării în vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019,
ministrul finanțelor publice poate aproba limite lunare pentru creditele de
angajament, pentru ordonatorii principali de credite finanțați integral de la
bugetul de stat, în cadrul cărora pot fi încheiate angajamente legale pe tot
parcursul anului 2019 pentru bugetul propriu și pentru instituțiile publice
subordonate.
(3)Se
autorizează ministrul finanțelor publice să aprobe
modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite stabilite potrivit alin. (1) și (2) în cazuri deosebite și pe baza fundamentărilor
justificate, precum și ca urmare a utilizării, în condițiile legii, a
fondurilor la dispoziția Guvernului.
Articolul 48
(1)
Ordonatorul principal de credite aprobă în bugetul Poliției Române, Poliției de
Frontieră Române și Direcției Generale Anticorupție un depozit în lei sau în
valută pentru acțiunile structurilor specializate privind pregătirea, organizarea,
asigurarea suportului logistic și/sau punerii în executare a acțiunilor privind
protecția martorilor, constatarea infracțiunilor flagrante, folosirea
investigatorilor sub acoperire, colaboratorilor ori informatorilor, testarea
integrității profesionale a personalului Ministerului Afacerilor Interne,
precum și pentru acțiunile privind utilizarea metodelor speciale de
supraveghere sau cercetare prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
cu modificările și completările ulterioare, sau de legile de organizare și
funcționare a acestora.
(2)Depozitul prevăzut la alin. (1) se
constituie la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională“, titlul
20 „Bunuri și servicii“, alineatul 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri și
servicii“ și se stabilește în limita bugetului aprobat instituțiilor care fac
parte din structurile specializate, conform prevederilor legale.
(3)În contabilitatea generală, documentele privind
necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor din depozitul prevăzut la
alin. (1), aprobate de ordonatorul de credite sau persoana
împuternicită conform prevederilor legale în vigoare, reprezintă documentele
justificative de trecere imediată pe cheltuieli.
(4)Modul de planificare, evidență, utilizare, justificare și
control al depozitului prevăzut la alin. (1) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Articolul 49
În perioada 1
ianuarie 2019-31 decembrie 2019 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea
de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din
clasele I-IV din învățământul de stat și confesional, cu modificările
ulterioare.
Articolul 50
În perioada
2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea
educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și
completările ulterioare.
Articolul 51
Termenul prevăzut
la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind
stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de
monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu
modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2021,
inclusiv.
Articolul 52
Termenul prevăzut
la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea
exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 261/2013,
cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2021,
inclusiv.
Articolul 53
(1)
Începând cu 1 ianuarie 2019 organizatorii de jocuri de noroc online prevăzuți
în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 246/2010,
cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a plăti o taxă
lunară reprezentând 2% calculată la totalul taxelor de participare încasate
lunar.
(2)Taxa menționată la alin. (1) se calculează, se declară și se plătește la bugetul de stat
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au încasat taxele
de participare.
(3)Modalitatea de calcul al taxei prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al
președintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc. Modalitatea
de declarare și plată a taxei prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al
președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Capitolul III
Modificarea și completarea unor acte normative
Articolul 54
Alineatul (1) al articolului 4 din Legea nr. 246/2007 privind înființarea,
organizarea și funcționarea Institutului de Drept Public și Științe
Administrative al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 485 din 19 iulie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
(1)
Cheltuielile curente și de capital ale Institutului se finanțează integral din
venituri proprii.
Articolul 55
După alineatul (4) al articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare, se introduce un nou alineat,
alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1)Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic
auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și
control din învățământ beneficiază:
a)începând
cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de bază
prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
b)începând
cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de
bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
c)începând cu
1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.
Articolul 56
Articolele 367-375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august
2015, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Articolul 57
(1)
Disponibilitățile Ministerului Sănătății provenite din încasarea veniturilor
aferente contribuțiilor stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, până la data abrogării acestuia, existente la data de 31 decembrie
2018, se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit
prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice
în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență.
(2)
Restituirile de sume aferente veniturilor încasate din contribuțiile stabilite
conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de
restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului
finanțelor publice.
(3)
Cheltuielile finanțate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență, din contribuțiile constituite ca venituri proprii ale Ministerului
Sănătății, prevăzute de Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța de la
bugetul de stat, cel puțin la nivelul plăților efectuate în anul 2018.
Articolul 58
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 10, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul
cuprins:
(4) Se
înființează pe lângă O.N.J.N. o activitate finanțată integral din venituri
proprii în conformitate cu prevederile Legii nr 500/2002, cu modificările și
completările ulterioare, pentru promovarea respectării principiilor și
măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, astfel cum sunt
acestea reglementate de prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013
privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru
Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009
privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și
completările ulterioare. Veniturile proprii se constituie din contribuțiile
organizatorilor jocurilor de noroc licențiați, cu următoarele contribuții
anuale:
(i) organizatorii de jocuri de noroc la distanță licențiați din clasa I -
5.000 euro anual;
(ii) persoanele juridice implicate direct în domeniul jocurilor de noroc
tradiționale și la distanță licențiate din clasa II - 1.000 euro anual;
(iii) jocurile la distanță monopol de stat clasa III - 5.000 euro anual;
(iv) organizatorii de jocuri de noroc tradiționale licențiați - 1.000 euro
anual.
(5)
Veniturile proprii prevăzute la alin. (4) au natura
juridică unei creanțe bugetare și se execută conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările și completările ulterioare, pe baza notificării O.N.J.N. ce reprezintă titlu executoriu.
2. La articolul 10, după alineatul (5) se
introduc șase noi alineate, alineatele (5^1)-(5^6), cu
următorul cuprins:
(5^1)Veniturile
activității proprii se utilizează pentru prevenirea dependenței de jocuri de
noroc și vor fi alocate pentru activitățile și programele de protecție a
tinerilor și a jucătorilor împotriva jocurilor de noroc, prevenirea și
tratamentul dependenței de jocuri de noroc, realizarea promovării și
publicității responsabile, soluționarea promptă și eficientă a litigiilor
dintre un organizator de joc și un jucător, sub condițiile și în conformitate
cu procedura stabilită prin ordin al președintelui O.N.J.N.
(5^2)Activitatea prevăzută la alin. (4) se încadrează în același
capitol bugetar la care este încadrat și ordonatorul de credite pe lângă care
s-a înființat.
(5^3)Bugetul
de venituri și cheltuieli pentru această activitate se elaborează și se aprobă
odată cu bugetul O.N.J.N., conform prevederilor legale în vigoare.
(5^4)Excedentul
anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al activității
se reportează în anul următor cu aceeași destinație, conform prevederilor
legale în vigoare.
(5^5)Execuția
de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activității se realizează prin
Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare.
(5^6)Raportarea execuției de casă a bugetului de venituri și
cheltuieli al activității se efectuează în conformitate cu prevederile legale
în vigoare.
3. La articolul 10, alineatul (8) se abrogă.
4. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și
va avea următorul cuprins:
(3)
Taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc
și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc,
taxa de acces prevăzută la alin. (4), precum și celelalte taxe prevăzute în
prezenta ordonanță de urgență constituie venit la bugetul de stat.
5. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (i), litera C
se abrogă.
6. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (iv), litera C se abrogă.
7. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (v), litera D
se abrogă.
8. La anexă, la punctul 1 subpunctul II litera G, punctul (i)
se modifică și va avea următorul cuprins:
(i) slot
machine clasa A: 3.600 euro
9. La anexă, la punctul 3, litera A
se modifică și va avea următorul cuprins:
A.Pentru
videoloterie (VLT): 3% aplicată asupra venitului din jocurile de noroc ale
operatorului licențiat. Taxa se virează în totalitate la bugetul de stat, până
la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pentru luna
anterioară.
Articolul 59
Disponibilitățile
Ministerului Tineretului și Sportului provenite din încasarea veniturilor
aferente cotei de 1% din taxele și accizele aplicate la nivel național pentru
țigarete, țigări și băuturi alcoolice, existente la data de 31 decembrie 2018,
se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin
norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice în
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență.
Articolul 60
Articolul 37 din Legea nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale
de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și
completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015, se abrogă.
Articolul 61
Legea energiei electrice și a gazelor
naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
485 din 16 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 22, după alineatul (1) se
introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu
următorul cuprins:
(1^1)Pentru
perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clienții casnici furnizarea
de energie electrică se realizează în condiții reglementate, de către ANRE.
2. La articolul 22 alineatul (2), litera d) se
modifică și va avea următorul cuprins:
d)să aprobe și să publice tarifele aplicate de furnizorii de
ultimă instanță clienților casnici pentru perioada 1 martie 2019-28 februarie
2022.
3. La articolul 28, după litera b) se introduce
o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
b^1)să
livreze furnizorilor de ultimă instanță, în perioada 1 martie 2019-28 februarie
2022, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici pentru
care aplică tarife reglementate, în conformitate cu reglementările elaborate de
ANRE;
4. La articolul 28, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c)să
oferteze public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie
electrică rămasă disponibilă după îndeplinirea obligației prevăzute la lit. b^1).
5. La articolul 55, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Articolul 55
(1)
Furnizorii de ultimă instanță sunt obligați să asigure
furnizarea de energie electrică, în condiții de calitate și la prețuri
rezonabile, transparente, ușor comparabile și nediscriminatorii conform
reglementarilor ANRE, cu respectarea prevederilor art. 22
alin. (1) și (1^1), următoarelor categorii de
clienți:
a)clienții
finali care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu și-au exercitat
dreptul la eligibilitate:
b)clienții
casnici și clienții noncasnici cu număr mediu scriptic de salariați mai mic de
50 și o cifră de afaceri anuală sau o valoare totală a activelor din bilanțul
contabil anual care nu depășește 10 milioane de euro
6. La articolul 63, alineatul (3) se abrogă.
7. La articolul 75 alineatul (1), litera c) se
modifică și va avea următorul cuprins:
c)tarife/prețuri
reglementate pentru furnizarea de energie electrică clienților prevăzuți la
art. 55 alin. (1) cu
respectarea prevederilor art. 22, până la eliminarea
acestora.
8. La articolul 76, după alineatul (3) se
introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
(4)
Prețurile de vânzare ale producătorilor pentru clienții casnici se stabilesc pe
baza metodologiilor aprobate de ANRE la începutul fiecărui an.
(5)
Diferențele de costuri de achiziție din anii 2018 și 2019 ale furnizorilor,
nerecuperate prin prețurile practicate, se vor recupera până la data de
30.06.2022, conform reglementărilor ANRE.
9. La articolul 93, după punctul 47 se introduce
un nou punct, punctul 48, cu următorul cuprins:
48. nerespectarea
prevederilor art. 28 lit. b^1) și c).
10. La articolul 93, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu
următorul cuprins:
(2^1)Contravenția prevăzută la alin. (1) pct. 48 se sancționează cu amendă în cuantum de 10%
din cifra de afaceri a anului anterior aplicării
sancțiunii contravenționale.
11. La articolul 104, alineatul (7) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(7)
După adjudecarea concesiunii, în vederea desfășurării activității,
concesionarul solicită autorizațiile/licențele specifice prevăzute de legislația
în vigoare. Acesta are obligația să asigure și furnizarea gazelor naturale în
regim reglementat la clienții casnici care nu și-au exercitat dreptul de
eligibilitate până la data eliminării prețurilor reglementate, scop pentru care
are obligația să dețină și licența pentru activitatea de furnizare de gaze
naturale; pentru operatorul economic care, potrivit prevederilor legale, are
obligația de a realiza separarea legală a activităților de distribuție și
furnizare, operatorul economic afiliat acestuia deține licența pentru
activitatea de furnizare de gaze naturale și are obligația să asigure
furnizarea gazelor naturale în regim reglementat la clienții casnici care nu
și-au exercitat dreptul de eligibilitate până la data eliminării prețurilor
reglementate.
12. La articolul 124, după alineatul (1) se
introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:
(1^1)În
perioada 1 aprilie 2019-28 februarie 2022, producătorii, inclusiv filialele
acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic care
desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor
naturale extrase de pe teritoriul României au obligația să vândă cu prețul de
68 lei/MWh cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție
internă curentă către furnizori și clienți finali eligibili. În această
perioadă, producătorul are obligația să vândă cu
prioritate către furnizori, în condiții reglementate de ANRE, pentru asigurarea
întregului necesar de consum al clienților casnici, din producția curentă
și/sau din depozitele de înmagazinare.
(1^2)Producătorii,
inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de
interes economic care desfășoară atât activități de extracție cât și activități
de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României nu vor mai
încheia contracte de vânzare cu livrare pe teritoriul României, la prețuri mai
mari de 68 lei/MWh. Diferențele de costuri de achiziție din anii 2018 și 2019
ale furnizorilor, nerecuperate prin prețurile practicate, se vor recupera până
la data de 30 iunie 2022, conform reglementarilor ANRE.
(1^3)Prețul de achiziție plătit de furnizori pentru gazele din
producția internă curentă necesare pentru acoperirea consumului clienților
finali nu poate depăși valoarea de 68 lei/MWh, indiferent de vânzător.
13. La articolul 174, după alineatul (7) se
introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu
următorul cuprins:
(7^1)Prin excepție de la alin. (7), clienții casnici care și-au exercitat dreptul de
eligibilitate au dreptul să revină la furnizarea
reglementată.
14. La articolul 181, după alineatul (8) se
introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul
cuprins:
(9)
Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(8), pentru
perioada 01.04.2019-28.02.2022, în conformitate cu reglementările proprii, ANRE
va stabili o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de
gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici.
15. La articolul 194, după punctul 42 se
introduce un nou punct, punctul 43, cu următorul
cuprins:
43. nerespectarea
prevederilor art. 124 alin. (1^1)-(1^3)
de la articolul 124.
16. La articolul 195, după alineatul (4^1) se introduce un nou alineat, alineatul (4^2), cu următorul
cuprins:
(4^2)Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, contravenția prevăzută la art. 194 pct. 43 se sancționează
cu amendă în cuantum de 10% din cifra de afaceri a
anului anterior aplicării sancțiunii contravenționale.
Articolul 62
Articolul 12 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției
fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și
afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru
susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și va
avea următorul conținut:
Articolul 12
(1) Sumele
alocate în baza prezentei legi, rămase neutilizate după finalizarea Programului
SAPARD, precum și cele rezultate din rambursarea creditelor garantate de
fondurile de garantare se vor utiliza în continuare pentru acordarea de
garanții beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală,
Fondului european pentru pescuit și Fondului european de garantare agricolă și
pentru majorarea capitalului social al Societății Naționale «Casa de Comerț
Agroalimentar UNIREA» înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 933/2018 privind înființarea Societății Naționale «Casa Română de Comerț
Agroalimentar UNIREA» - S.A., cu respectarea prevederilor în domeniul
ajutorului de stat.
(2)
Sumele destinate majorării capitalului social al Societății Naționale «Casa de
Comerț Agroalimentar UNIREA», potrivit prevederilor alin. (1), se aprobă prin
hotărâre a Guvernului.
Articolul 63
Alineatul (6) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea
sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe
poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la
autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017,
aprobată prin Legea nr. 258/2018,
cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va
avea următorul cuprins:
(6)
Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1) se
realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent,
potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și
completările ulterioare, astfel:
a)pentru
taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru
autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în
perioada 1 ianuarie 2018-30 iunie 2019;
b)pentru
timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018-30 iunie
2019.
Articolul 64
(1)
Sumele rămase de restituit, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și
autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile
poluante provenite de la autovehicule, pentru care au fost emise decizii de
soluționare a cererii de restituire potrivit art. 5 alin. (1) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, aprobată prin Legea 258/2018, cu modificările și
completările ulterioare, se restituie, din oficiu, de organele emitente ale
acestora, până la data de 30 iunie 2019.
(2)
Sumele rămase de restituit, reprezentând timbru de mediu pentru care au fost
emise decizii de soluționare a cererii de restituire potrivit art. 5 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, aprobată prin Legea nr. 258/2018,
cu modificările și completările ulterioare, se restituie, din oficiu, de
organele emitente ale acestora, până la data de 30 iunie 2019.
Articolul 65
Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional
desfășurate de zilieri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 947 din 22 decembrie 2015, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:
1. La articolul 4, după alineatul (5) se
introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:
(6) O
persoană nu poate presta activități în regim zilier mai mult de 120 de zile în
decursul unui an calendaristic, indiferent de numărul de beneficiari, cu
excepția zilierilor care prestează activități în domeniul creșterii animalelor
în sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor,
activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea
universităților acreditate, precum și în domeniul viticol, pentru care perioada
poate fi de 180 de zile în decursul unui an calendaristic.
(7) Beneficiarul
nu poate utiliza o persoana mai mult de 25 de zile calendaristice în mod
continuu în activitățile de tip zilier.
(8)
Dacă activitatea depusă de zilier necesită o perioadă mai mare decât cea
prevăzută la alin. (7), acesta poate fi utilizat pe bază de contract de muncă
pe perioadă determinată.
2. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Articolul 13
(1) Munca
necalificată cu caracter ocazional se poate presta în următoarele domenii
prevăzute în Clasificarea activităților din economia națională, actualizată:
a)agricultură, vânătoare și servicii anexe - diviziunea 01;
b)silvicultură, cu
excepția exploatări forestiere - diviziunea 02;
c)pescuit și
acvacultură - diviziunea 03;
3. La articolul 14 alineatul (1), partea introductivă
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 14
(1)
Următoarele fapte săvârșite de beneficiar și zilier constituie contravenții și
se sancționează după cum urmează:
4. La articolul 14 alineatul (1), după litera h)
se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
i)nerespectarea de
către zilier a prevederilor art. 4 alin. (6) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei.
5. La articolul 14, alineatul (3) se modifică și
va avea următorul cuprins:
(3)
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 15 zile de la
data înmânării procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării
acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul
constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Articolul 66
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 60, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
5. persoanele
fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor
prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1
ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite
următoarele condiții:
a)angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții
care cuprind:
(i) activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 -
secțiunea F - Construcții;
(ii) domeniile de producere a materialelor de construcții, definite de
următoarele coduri CAEN:
2312 - Prelucrarea
și fasonarea sticlei plate;
2331 - Fabricarea
plăcilor și dalelor din ceramic;
2332 - Fabricarea
cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții din argilă arsă;
2361 - Fabricarea
produselor din beton pentru construcții;
2362 - Fabricarea
produselor din ipsos pentru construcții;
2363 - Fabricarea
betonului;
2364 - Fabricarea
mortarului;
2369 - Fabricarea
altor articole din beton, ciment și ipsos;
2370 - Tăierea, fasonarea
și finisarea pietrei;
2223 - Fabricarea
articolelor din material plastic pentru construcții;
1623 - Fabricarea
altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții;
2512 - Fabricarea
de uși și ferestre din metal;
2511 - Fabricarea
de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
0811 - Extracția
pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei
calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei;
0812 - Extracția
pietrișului și nisipului;
711 - Activități
de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică;
b)angajatorii
realizează cifră de afaceri din activitățile menționate la lit. a) în limita a
cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul
anului, inclusiv luna în care aplică scutirea;
c)veniturile
brute lunare din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care
se aplică scutirea, sunt cuprinse între 3.000 și 30.000 lei lunar inclusiv și
sunt realizate în baza contractului individual de muncă;
d)scutirea se aplică potrivit instrucțiunilor la ordinul
comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei,
protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului sănătății,
prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declarația
privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și
evidența nominală a persoanelor asigurate reprezintă declarație pe propria
răspundere pentru îndeplinirea condițiilor de aplicare a scutirii.
2. La articolul 76 alineatul (3), litera h) se
modifică și va avea următorul cuprins:
h)bilete de valoare sub forma tichetelor cadou acordate
potrivit legii, cu excepția destinațiilor și limitelor prevăzute la alin. (4) lit. a), tichetelor de masă,
voucherelor de vacanță, tichetelor de creșă și tichetelor culturale, acordate
potrivit legii.
3. La articolul 76 alineatul (3), după litera h)
se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
i)indemnizația de
hrană și indemnizația de vacanță acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare.
4. La articolul 105, alineatul (4) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(4) În
cazul persoanelor fizice/membrilor asocierilor fără personalitate juridică,
cultivarea terenurilor cu soiuri de plante pentru producția destinată furajării
animalelor deținute de contribuabilii respectivi pentru care venitul se
determină pe baza normelor de venit și a celor prevăzute la alin. (2) nu generează venit impozabil.
5. La articolul 105, după alineatul (4) se
introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul
cuprins:
(5) Metodologia
de aplicare a prevederilor alin. (4) se stabilește
prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu avizul
Ministerului Finanțelor Publice.
6. La articolul 122 alineatul (4), literele a) și c) și alineatul (5) se modifică și vor avea
următorul cuprins:
(4) Nu
se depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale
datorate de persoanele fizice - cap. I, pentru următoarele categorii de
venituri:
a)venituri nete determinate pe bază de normă de venit, cu
excepția celor care au completat și depus declarația prevăzută la art. 120 alin. (4);
(...)
c)venituri din
cedarea folosinței bunurilor sub formă de arendă, a căror impunere este finală
potrivit prevederilor art. 84 alin. (8), precum și
venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria este exprimată în
lei și nu s-a optat pentru stabilirea venitului net anual în sistem real, iar
la sfârșitul anului anterior nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea
veniturilor în categoria veniturilor din activități independente;
(5)
Declarația prevăzută la alin. (1)-(3) se completează
și se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
7. La articolul 125, alineatul (4) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(4)
Asocierile, cu excepția celor care realizează venituri din activități agricole
impuse pe baza normelor de venit, au obligația să depună la organul fiscal
competent, până la data de 15 februarie a anului următor, declarații anuale de
venit, conform modelului stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., care
vor cuprinde și distribuția venitului net/pierderii aferent asociaților.
8. La articolul 133 alineatul (15), după litera b)
se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
c)bonificația
prevăzută la lit. a) de care beneficiază persoanele
fizice care obțin venituri anuale pentru care exista obligația completării și
depunerii numai a declarației prevăzute la art. 120 se acordă
de către organul fiscal.
9. La articolul 133, după alineatul (15) se
introduce un nou alineat, alineatul (15^1), cu
următorul cuprins:
(15^1)Procedura de acordare a bonificației prevăzută la alin. (15) se stabilește prin ordin al
președintelui A.N.A.F.
10. După articolul 138 se introduce un nou articol, articolul 138^1, cu următorul cuprins:
Articolul 138^1
Prevederi speciale
pentru domeniul construcțiilor
(1) În
perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice
care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza
contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară
activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile
prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuției de asigurări
sociale prevăzută la art. 138 lit. a) cu 3,75
puncte procentuale.
(2) Persoanele
prevăzute la alin. (1) care datorează contribuția la
fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuții în
limita cotei prevăzute la alin. (1).
(3)
Prevederile alin. (1) și (2) se aplică potrivit
instrucțiunilor la ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului
muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului
sănătății, prevăzut la art. 147 alin. (17).
11. La articolul 139 alineatul (1), după litera q)
se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:
r)indemnizația de
hrană și indemnizația de vacanță acordată potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
12. Articolul 140 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 140
Baza de calcul al
contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate
acestora
(1) Pentru
persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt
asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribuția de asigurări
sociale o reprezintă suma câștigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate
de persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor
asupra cărora se datorează contribuția, pentru activitatea desfășurată în
condiții deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă.
(2) Nu
se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale
datorate de angajatorii care desfășoară activități în sectorul construcții și
care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5
veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice
realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu acești
angajatori, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv.
13. La articolul 142, litera r) se modifică și va avea următorul cuprins:
r)biletele de
valoare sub forma tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, tichetelor cadou,
tichetelor de creșă, tichetelor culturale, acordate potrivit legii;
14. La articolul 146, alineatele (5) și (5^1) se modifică și vor avea următorul
cuprins:
(5)
Calculul contribuției de asigurări sociale datorate de către persoanele fizice
care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și de către
instituțiile prevăzute la art. 136 lit. d)-f) se realizează prin aplicarea
cotelor stabilite potrivit art. 138 lit. a) sau art. 138^1 alin. (1) și (2), după caz,
asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 139, art.
143-145, după caz, în care nu se includ veniturile prevăzute
la art. 141 și 142.
(5^1)Contribuția
de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri
din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă
cu normă întreagă sau cu timp parțial, calculată potrivit alin. (5), nu poate
fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate prin
aplicarea cotelor stabilite potrivit art. 138 lit. a) sau
art. 138^1, după caz, asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția
de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în
care contractul a fost activ.
15. La articolul 146, după alineatul (5^4) se
introduce un nou alineat, alineatul (5^5), cu
următorul cuprins:
(5^5)În
situația în care, prin hotărâre a Guvernului se utilizează, în aceeași
perioadă, mai multe valori ale salariului minim brut pe țară, diferențiat în
funcție de studii, de vechime sau alte criterii prevăzute de lege, în aplicarea
prevederilor alin. (5^1) se ia în calcul valoarea
salariului minim brut pe țară prevăzută pentru categoria de persoane pentru
care se datorează contribuția.
16. La articolul 154 alineatul (1), după litera q)
se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:
r)persoanele
fizice pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor în baza
contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară
activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile
prevăzute la art. 60 pct. 5, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31
decembrie 2028 inclusiv.
17. La articolul 157 alineatul (1), după litera ș)
se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins:
t)indemnizația de
hrană și indemnizația de vacanță acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
18. La articolul 168, alineatul (5^1) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(5^1)Prevederile art. 146 alin. (5^1)-(5^5) se aplică în
mod corespunzător.
19. La articolul 170 alineatul (2), litera e) se
modifică și va avea următorul cuprins:
e)venitul
și/sau câștigul din investiții, stabilit conform art. 94-97. În cazul
veniturilor din dobânzi se iau în calcul sumele
încasate, iar în cazul veniturilor din dividende se iau în calcul dividendele
distribuite și încasate începând cu anul 2018;
20. Articolul 220^3 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 220^3
Cota contribuției
asiguratorii pentru muncă
(1)
Cota contribuției asiguratorii pentru muncă este de 2,25%.
(2) Prin
excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 1 ianuarie 2019 - 31
decembrie 2028 inclusiv, cota contribuției asiguratorii pentru muncă se reduce
la nivelul cotei care se face venit la Fondul de garantare pentru plata
creanțelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea și
utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu
modificările ulterioare, în cazul angajatorilor care desfășoară activități în
sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5.
21. La articolul 220^4 alineatul (1), după litera k)
se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul
cuprins:
l)indemnizația de
hrană și indemnizația de vacanță acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
22. La articolul 220^6, după alineatul (4) se
introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu
următorul cuprins:
(4^1)Prin excepție de la prevederile alin. (4), în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028
inclusiv, contribuția asiguratorie pentru muncă încasată la bugetul de stat de
la angajatorii care desfășoară activități în sectorul construcții și care se
încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 se
distribuie integral la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale
constituit în baza Legii nr. 200/2006,
cu modificările și completările ulterioare.
23. La articolul 331, alineatul (6) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(6)
Prevederile alin. (2) lit. c), d), e), f), i), j) și
k) se aplică până la data de 30 iunie 2022 inclusiv.
24. La articolul 342, alineatele (5), (6) și (11)-(13) se abrogă.
25. La articolul 343, alineatul (3) se abrogă.
26. La articolul 343, alineatul (5) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(5)
Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza
prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent
accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este
prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al
ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 ianuarie 2019 - 31 martie
2019 acciza specifică pentru țigarete este de 372,73
lei/1.000 țigarete.
27. La anexa nr. 1 de la titlul VIII - Accize și alte taxe speciale,
la numărul curent 6, coloanele 4-8 se modifică și vor avea următorul cuprins:
* Nivel aplicabil
începând cu 1 ianuarie 2019.“
28. La articolul 491, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul
cuprins:
(3)
Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile
lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor,
în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită
sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se
determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către
compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile
maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).
Articolul 67
(1)Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 66 intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe
de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția:
a)pct. 23-27, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie
2019;
b)pct. 1,
2, 4, 5, 10, 12-16, 18, 20 și 22, care se aplică începând cu veniturile
aferente lunii ianuarie 2019.
(2)
Termenul de emitere a ordinului privind procedura
prevăzută la art. 133 alin. (15^1) din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin
prezenta ordonanță de urgență, este de 45 de zile de
la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului act
normativ.
Articolul 68
(1)
Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
persoanele fizice care își desfășoară activitatea în baza contractelor
individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în
sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare, sunt asigurate în perioada 1
ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 în sistemul asigurărilor sociale de sănătate
fără plata contribuției.
(2)Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) beneficiază în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie
2028 de drepturile acordate din sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă
și boli profesionale, sistemul asigurărilor pentru șomaj, conform legislației
în vigoare, inclusiv de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate,
fără plata de către angajatori a contribuției asiguratorii pentru muncă
prevăzută de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare.
(3)Perioadele lucrate în sectorul construcțiilor de către
persoanele prevăzute la alin. (1) constituie
stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj și
indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu
legislația în vigoare.
Articolul 69
Alineatul (1) al articolului 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2018 privind asigurarea măsurilor necesare organizării și desfășurării
unor proiecte culturale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239
din 19 martie 2018, se modifică și va avea următorul
cuprins:
Articolul 17
(1) Cheltuielile
aferente pregătirii și desfășurării Sezonului în perioada 2018-2019 se suportă
în limita fondurilor aprobate anual potrivit legii, prin bugetele Ministerului
Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Identității Naționale,
Institutului Cultural Român și Ministerului Apărării Naționale.
Articolul 70
Alineatele (2) și (3) ale articolului 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013
privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor
angajamente convenite cu organismele internaționale,
precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2)
Până la data de 31 iulie 2019, în paralel cu utilizarea sistemului național de
raportare, entitățile publice au obligația de a întocmi și de a depune
situațiile financiare și celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor
din evidența contabilă, pe suport hârtie, în formatul și la termenele stabilite
de normele contabile în vigoare și de a depune bugetele de venituri și
cheltuieli aprobate potrivit legislației în vigoare la unitățile Trezoreriei
Statului, pe suport hârtie.
(3)
Începând cu data de 1 august 2019, rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hârtie către Ministerul Finanțelor
Publice și unitățile subordonate.
Articolul 71
(1)
Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31
decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe
țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte
adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în
medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la art. 66 pct. 1 din prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 72
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică
și se completează după cum urmează:
1. După articolul 62 se introduce un nou articol, articolul 62^1, cu următorul cuprins:
Articolul 62^1
Accesul organului
fiscal central la informații privind combaterea spălării banilor
Entitățile raportoare care intră sub incidența
legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării
terorismului pun la dispoziția organului fiscal central, la cerere, în cadrul
termenului de păstrare prevăzut de lege, informații și documente privitoare la:
a)mecanismele și procedurile în baza cărora aplică măsurile
de precauție privind clientela;
b)identificare
clientului și a beneficiarului real;
c)evaluarea
scopului și naturii dorite a relației de afaceri;
d)monitorizarea relației de afaceri;
e)evidențele
tranzacțiilor.
2. La articolul 194 alineatul (1), litera e) se
modifică și va avea următorul cuprins:
e)să se
achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data
comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării
la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei
decizii sau până la finalizarea eșalonării la plată, cu excepția situației în
care debitorul a solicitat eșalonarea la plată potrivit art. 195;
3. La articolul 195, alineatele (1)-(3) se
modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Pe
perioada de valabilitate a eșalonării, decizia de eșalonare la plată poate fi
modificată la cererea debitorului prin includerea în eșalonare a următoarelor
obligații fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul
fiscal competent:
a)obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea
valabilității eșalonării la plată, prevăzute la art. 194
alin. (1) lit. a)-c),
e)-i) și n);
b)obligațiile
fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității
eșalonării, prevăzute la art. 200 alin. (2), cu
excepția sumelor de natura celor prevăzute la art. 194 alin.
(1) lit. j).
(2)
Contribuabilul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de
eșalonare la plată într-un an calendaristic sau, după
caz, fracție de an calendaristic. Pentru obligațiile fiscale
prevăzute la alin. (11) și la art. 194 alin. (1) lit. h) și i) debitorul poate depune cererea de modificare a
deciziei de eșalonare la plată ori de câte ori este necesar. Printro cerere se
poate solicita modificarea deciziei de eșalonare la
plată prin includerea tuturor obligațiilor fiscale ce reprezintă condiție de
menținere a valabilității eșalonării la plată la data depunerii cererii.
(3)
Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) sau n), după caz, ori până la împlinirea
termenului prevăzut la art. 200 alin. (2) și se soluționează de organul fiscal competent prin decizie
de modificare a deciziei de eșalonare la plată sau decizie de respingere, după
caz.
4. La articolul 195, după alineatul (8^1) se introduce un nou alineat, alineatul (8^2), cu următorul
cuprins:
(8^2)În
cazul debitorilor pentru care s-a acordat eșalonare la
plată potrivit prevederilor art. 186 alin. (4), la
cererea acestora, penalitățile de întârziere rămase de plată din graficul de
eșalonare se amână la plată în situația în care garanțiile constituite odată cu
acordarea eșalonării sau ulterior acesteia acoperă cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13) sau (15), după caz.
5. La articolul 200, alineatul (1) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(1)
Debitorul poate solicita organului fiscal competent menținerea unei eșalonări a
cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor
prevăzute la alin. (2) și la art. 194
alin. (1), cu excepția cazului în care eșalonarea a fost pierdută ca
urmare a nerespectării condiției prevăzute la art. 194 alin.
(1) lit. k), de două ori într-un an calendaristic, sau
fracție de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de
executarea garanției de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea
tuturor obligațiilor fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată, după
caz. Cererea se soluționează prin emiterea unei decizii de menținere a
valabilității eșalonării, cu păstrarea perioadei de eșalonare deja aprobate.
Articolul 73
Prevederile art. 72 pct. 2-5 se aplică și
pentru eșalonările în curs la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 74
Legea serviciilor comunitare de
utilități publice nr. 51/2006, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică
și se completează după cum urmează:
1. La articolul 10, după alineatul (11) se
introduc patru noi alineate, alineatele (12)-(15), cu următorul cuprins:
(12) Autoritățile
deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pot aproba taxe pentru
serviciile comunitare de utilități publice, indiferent de modalitatea de
gestiune stabilită.
(13)
Taxele colectate la bugetele locale pentru serviciile comunitare de utilități
publice stabilite potrivit alin. (12) colectate la bugetele locale de
autoritățile administrației publice locale pot fi virate, în funcție de
modalitatea de gestiune aleasă, în bugetele asociațiilor de dezvoltare
intercomunitară având ca scop plata serviciilor comunitare de utilități
publice, în situația în care serviciile comunitare de utilități publice sunt
asigurate prin intermediul asociației de dezvoltare intercomunitară. Diferențele dintre nivelul taxei colectate la bugetul local și cel
al facturii emise de operator/operator regional/asociația de dezvoltare
intercomunitară pot fi suportate din veniturile proprii ale unităților
administrativ-teritoriale, urmând a fi încasate ulterior de la beneficiarii
serviciului.
(14)
Asociațiile de dezvoltare intercomunitară au calitatea de persoane impozabile
din punctul de vedere al TVA pentru asigurarea serviciilor de utilități publice
pentru unitățile administrativ-teritoriale membre, atunci când acționează
conform art. 271 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare.
(15)
Taxele pentru serviciile comunitare de utilități publice stabilite potrivit
alin. (12) se recuperează de la beneficiari, iar, în
caz de neplată, actul administrativ fiscal prin care au fost stabilite și
comunicate taxele devine titlu executoriu la data scadenței. Prevederile
referitoare la executarea silită din Legea nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările
și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
2. La articolul 47 alineatul (2), partea introductivă
se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)
Constituie contravenție în domeniul serviciilor de utilități publice și se
sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei următoarele fapte:
3. La articolul 47 alineatul (3), partea introductivă
se modifică și va avea următorul cuprins:
(3)
Constituie contravenție în domeniul serviciilor de utilități publice și se
sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:
4. La articolul 47, după alineatul (4) se
introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu
următorul cuprins:
(4^1)Prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru încălcarea
repetată a faptelor prevăzute la alin. (3) și
(4) operatorii economici se sancționează cu amendă în cuantum de 5% din cifra
de afaceri.
Articolul 75
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex
ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție
publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de
concesiune de lucrări și concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 1.004 din 18 decembrie 2017,
aprobată prin Legea nr. 186/2018,
cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după
cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), după litera g)
se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul
cuprins:
h)control ex
ante voluntar - control privind aspectele de calitate și aspectele de
regularitate, așa cum sunt definite de prezenta ordonanță de urgență, efectuat
la solicitarea autorității contractante.
2. La articolul 5, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul
cuprins:
(2)
Controlul ex ante exercitat de ANAP potrivit prevederilor prezentei ordonanțe
de urgență se desfășoară la solicitarea autorității contractante pe bază de
liste de verificare și vizează verificarea conformității cu dispozițiile legale
aplicabile din punctul de vedere al regularității și calității, cu excepția
contractelor sau acordurilor cu finanțare europeană pentru care controlul ex
ante se asigură de către autoritățile de management.
(3)
Controlul ex ante prevăzut la alin. (1) se exercită de
ANAP în mod selectiv, cu încadrarea în procentul prevăzut la art. 7 alin (3), pe baza unei metodologii de selecție.
3. La articolul 6, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Fac
obiectul controlului ex ante toate procedurile de atribuire prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. g) pentru care autoritatea contractantă a formulat la momentul
inițierii o solicitare de introducere în programul de verificare al ANAP. Prin
excepție, procedurile de negociere fără publicare prealabilă reglementate la art. 104 alin. (1) lit. c),alin. (5) lit. c)-d)
și alin. (7) din Legea nr. 98/2016, cu modificările
și completările ulterioare, respectiv la art. 117 alin. (1) lit. d),
g),h),i) și j) din Legea nr. 99/2016, cu modificările
și completările ulterioare, nu pot face obiectul
controlului ex ante.
4. La articolul 7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Metodologia
de selecție trebuie să asigure realizarea controlului
prevăzut la art. 6 alin. (1) lit.
a) pentru un procent de 5% din totalul procedurilor de
atribuire inițiate în conformitate cu prevederile legislației prevăzute la art.
2 alin. (1) lit. g) de către
autoritățile contractante într-un an calendaristic prin publicarea în SEAP a
anunțului de participare/de participare simplificat/de concurs, aferente
contractelor/acordurilor-cadru cu o valoare estimată mai mare decât pragul
stabilit de această legislație pentru realizarea achiziției directe, cu accent
pe acelea aferente contractelor ce se încadrează în categoriile cu riscul cel
mai mare, așa cum vor fi definite prin normele metodologice de aplicare a
prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția procedurilor de negociere fără
publicare prealabilă reglementate la art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările
și completările ulterioare, respectiv la art. 117 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 99/2016.
5. La articolul 7, alineatul (3^1) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(3^1)Modul
în care se realizează aplicarea metodologiei de selecție și introducerea în
programul de verificare al ANAP a procedurilor de atribuire a contractelor
supuse controlului ex ante, alături de țintele care trebuie atinse anual prin
raportare la procentul prevăzut la alin. (3) se
stabilesc prin ordin al președintelui ANAP.
6. Articolul 8 se abrogă.
7. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
(1)
Autoritatea contractantă solicitantă a controlului ex ante va formula cererea
de introducere a procedurii în programul de verificare ex ante al ANAP odată cu
încărcarea documentației de atribuire în SEAP/transmiterea notificării privind
intenția de a realiza o negociere fără publicare prealabilă și va fi
înștiințată în termen de 2 zile lucrătoare de la acest moment cu privire la
acceptarea sau neacceptarea respectivei cereri.
8. La articolul 9, alineatul (2) se abrogă.
9. La articolul 10 alineatul (1), partea introductivă
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 10
(1)
Autoritatea contractantă solicitantă a controlului ex ante are obligația de a
pune la dispoziția ANAP următoarele informații și/sau documente:
10. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 15
Procesul de
control ex ante voluntar este limitat la aspectele
verificate și constatate în baza listelor de verificare ale ANAP și nu
exonerează de răspundere autoritatea contractantă în raport cu acțiunile și
deciziile adoptate de aceasta în procesul de atribuire și/sau modificare a
contractului în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.
11. La articolul 16, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul
cuprins:
Articolul 16
(1) În
cazul în care autoritatea contractantă are obiecții cu privire la abaterile de
la aspectele de calitate, identificate de către ANAP ca urmare a activității de
control ex ante voluntar al procesului de atribuire și/sau a măsurilor dispuse
de ANAP pentru remedierea respectivelor abateri, se poate demara procedura de
conciliere.
(2) Procedura
de conciliere poate fi declanșată de autoritatea contractantă numai cu privire
la aspectele de calitate prevăzute în avizul conform condiționat emis de ANAP
în legătură cu care autoritatea contractantă are obiecții, nefiind aplicabilă
rezultatelor verificărilor aspectelor de calitate care au fost acceptate de
autoritatea contractantă în cadrul controlului ex ante voluntar și rezultatelor
verificărilor aspectelor de regularitate.
Articolul 76
În termen de 45 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice, prin
Agenția Națională pentru Achiziții Publice, elaborează normele metodologice de
aplicare a modificărilor și completărilor aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017, aprobată prin Legea nr. 186/2018,
cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 75, care se aprobă
prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 77
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Articolul 28
(1)
Acordarea licențelor de utilizare a frecvențelor radio prin intermediul unor
proceduri de selecție competitivă sau comparativă se realizează după cum
urmează:
a)în
cazul licențelor pentru benzile de frecvență radio 703-733 MHz/758-788 MHz
(2x30 MHz), 738-753 MHz (1x15 MHz), 880-915 MHz/925-960 MHz (2x35 MHz) se
stabilește o valoarea minimală în cuantum de 4% din cifra de afaceri din anul
precedent prelungirii, înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se încadrează
activitatea de comunicații electronice, înmulțită cu numărul de ani pentru care
se acordă licența;
b)în
cazul licențelor pentru benzile de frecvență radio 791-821 MHz/832-862 MHz
(2x30 MHz), 1920-1980/2110-2170 MHz (2x60 MHz), 3400-3800 MHz (400 MHz) se
stabilește o valoarea minimală în cuantum de 2% din cifra de afaceri din anul
precedent, înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se încadrează activitatea
de comunicații electronice, înmulțită cu numărul de ani pentru care se acordă
licența.
2. La articolul 28, alineatul (2) se abrogă.
3. La articolul 31, alineatul (6) se modifică și
va avea următorul cuprins:
(6)
Prelungirea perioadei de valabilitate a licenței de utilizare a frecvențelor
radio acordate prin procedură de selecție este condiționată de plata către
bugetul de stat a unei taxe de licență în cuantum de 4% din cifra de afaceri
din anul precedent prelungirii, înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se
încadrează activitatea de comunicații electronice, înmulțită cu numărul de ani
pentru care se acordă licența.
4. La articolul 124, alineatul (3) se modifică
și va avea următorul cuprins:
(3)
Procentul prevăzut la alin. (1) și (2) se stabilește
în cuantum de 3%, cu excepția serviciilor poștale și de curierat.
5. La articolul 143 alineatul (1), litera b) se
modifică și va avea următorul cuprins:
b)prin
derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (2) lit.
a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare, pentru persoanele cu o cifră de afaceri de peste
3.000.000 lei, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri, iar, în
cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 10% din cifra de
afaceri.
6. La articolul 143 se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
(6) În
cazul utilizării de frecvențe radio fără licență sau după expirarea perioadei
de valabilitate, se calculează penalități pentru fiecare zi de utilizare fără
licență, începând cu ziua imediat următoare termenului de scandență,
reprezentând 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din cifra de afaceri din anul
precedent, înregistrată la nivelul ramurii CAEN unde se încadrează activitatea
de comunicații electronice.
Articolul 78
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de
Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3)
Nivelul tarifelor și contribuțiilor prevăzute la alin. (2) se stabilește anual
prin ordin al președintelui ANRE, cu excepția contribuției bănești percepute de
la titularii de licențe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice
și termice în cogenerare, al gazelor naturale, și se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
2. La articolul 2, după alineatul (3) se
introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu
următorul cuprins:
(3^1)Contribuția
bănească percepută de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice,
al energiei electrice și termice în cogenerare pentru componenta energia
electrică, al gazelor naturale este egală cu 2% din cifra de afaceri realizată
de aceștia din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE, cifră
de afaceri calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al
președintelui ANRE cu avizul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Articolul 79
După alineatul (17) al articolului 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și
completările ulterioare, se introduce un nou alineat,
alineatul (18), cu următorul cuprins:
(18)
Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt exceptate de la
îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (16) și
(17) în cazul neefectuării până la finele anului a tragerilor notificate
conform alin. (14) lit. b) pentru
că finanțatorii nu au disponibilizat sumele solicitate acestora de către
unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, conform cererilor de
tragere către finanțatori și a extraselor de cont de la sfârșitul anului
aferente finanțărilor rambursabile.
Articolul 80
Alineatul (1) al articolului 21 din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de
eficientizare a achitării amenzilor contravenționale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 25 iulie
2018, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 21
(1)Prevederile cap.
I-IV se aplică, în sistem pilot, amenzilor contravenționale la regimul
circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule,
stabilite, în condițiile legii, de agenții constatatori ai Ministerului
Afacerilor Interne.
Articolul 81
Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii
administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 25 alineatul (1), după litera h)
se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:
h^1)proiecte strategice de investiții în parteneriat
public-privat aprobate prin hotărâre a Guvernului;
2. La articolul 30, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul
cuprins:
(3)
Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor
în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care
desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în
condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare, sunt exceptate de la prevederile alin.
(1), în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028 inclusiv.
3. La articolul 32, după alineatul (5) se
introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul
cuprins:
(6) O
persoană participantă la un fond de pensii poate opta, pe bază de cerere
individuală, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond, să
se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile deținute
până la data transferului rămân în contul personal al participantului până la
deschiderea dreptului la pensia privată.
4. La articolul 35, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Articolul 35
(1) După
aderare sau repartizare, participanții sunt obligați să contribuie la un fond
de pensii și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate
privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale
la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată
decât la cererea expresă a acestora.
5. La articolul 60, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Articolul 60
(1)
Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat și actualizat în raport
cu valoarea contribuțiilor participanților, respectiv:
a)5%
din valoarea contribuțiilor, dacă aceasta este sub 100 milioane euro;
b)7%
din valoarea contribuțiilor, dacă aceasta este între 100 milioane euro și 500
milioane euro;
c)10%
din valoarea contribuțiilor, dacă aceasta este peste 500 milioane euro;
6. La articolul 86, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Articolul 86
(1)
Comisionul de administrare se constituie prin:
a)deducerea
unui cuantum din contribuțiile plătite, dar nu mai mult de 1%, cu condiția ca
această deducere să fie făcută înainte de convertirea contribuțiilor în unități
de fond, din care 0,5 puncte procentuale din suma totală ce face obiectul
operațiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat
privat să fie virată la Casa Națională de Pensii Publice;
b)deducerea
unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat,
dar nu mai mult de 0,07% pe lună, astfel: 0,02% pe lună dacă rata de
rentabilitate a fondului este sub nivelul ratei inflației; 0,03% pe lună dacă
rata de rentabilitate a fondului este cu până la un punct procentual peste rata
inflației; 0,04% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la
2 puncte procentuale peste rata inflației; 0,05% pe lună dacă rata de
rentabilitate a fondului este cu până la 3 puncte procentuale peste rata
inflației, 0,06% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la
4 puncte procentuale peste rata inflației; 0,07% pe lună dacă rata de
rentabilitate a fondului este peste 4 puncte procentuale peste rata inflației.
Articolul 82
Alineatele (23) și (24) ale articolului 31 din Legea serviciului de alimentare cu apă
și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7
septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se
abrogă.
Articolul 83
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 18 mai 2018, se modifică și
se completează după cum urmează:
1. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și
va avea următorul cuprins:
(3) În
vederea constituirii și utilizării de fonduri publice necesare efectuării
plăților către societatea de proiect ori partenerul privat conform prevederilor
alin. (2) aferent derulării proiectelor de parteneriat public-privat aprobate
de Guvern se înființează, în cadrul bugetului de stat, la o poziție distinctă,
respectiv în bugetul Secretariatului General al Guvernului prin bugetul
Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, al cărei președinte are calitatea
de ordonator terțiar de credite, Fondul de finanțare a contractelor de
parteneriat public-privat.
2. La articolul 13, după alineatul (3) se
introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu următorul cuprins:
(4) Din
Fondul de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat se repartizează
sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat cu rol de
partener public în contractul de parteneriat public-privat, pe bază de hotărâre
a Guvernului, în condițiile legii finanțelor publice.
(5)
Bugetele ordonatorilor principali de credite se suplimentează cu sumele
aprobate potrivit alin. (4) și pot fi utilizate
conform prevederilor alin. (2). Angajările, ordonanțările și plățile din aceste
sume se fac în condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Se
autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea ordonatorilor
principali de credite, să introducă modificările
corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat și ale bugetelor
acestora.
(7) Se
autorizează ordonatorii principali de credite să
modifice, după caz, în anexele bugetelor acestora creditele de angajament și
creditele bugetare suplimentate potrivit prevederilor alin. (5) și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice în termen
de 5 zile lucrătoare de la data aprobării modificărilor prevăzute la alin. (6).
Articolul 84
Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 59 va
avea următorul cuprins:
Articolul 59
(1)
Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului
anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu
ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această
dată și comunicat de Institutul Național de Statistică.
(2)
Cuantumul pensiilor militare de stat nu se indexează dacă rata medie anuală a inflației menționată la alin. (1) înregistrează
valori negative.
2. Articolul 60 va
avea următorul cuprins:
Articolul 60
(1) La
stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât
media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor
lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.
(2)
Dacă în urma indexării pensiei militare de stat stabilite potrivit alin. (1)
rezultă un cuantum al pensiei nete mai mare decât media soldelor/salariilor
lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza
de calcul al pensiei, se acordă acest cuantum rezultat, fără a depăși suma
rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflației, în condițiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete
în cauză.
(3) În
cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăși suma rezultată
din aplicarea ratei medii anuale a inflației, în
condițiile art. 59 alin. (1), asupra mediei
soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare
brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând
intervenția ratei medii anuale a inflației, în aceleași condiții, din
operațiunile de indexare anterioare.
(4)
Dispozițiile art. 59 alin. (2) se
aplică în mod corespunzător.
Articolul 85
Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații
electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului
instalării rețelelor de comunicații electronice, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 559 din 25 iulie 2016, se completează după
cum urmează:
1. La articolul 42 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1)Furnizorii
de rețele de comunicații electronice care încheie contracte de instalare,
întreținere, înlocuire a rețelelor de comunicații electronice și a elementelor
de infrastructură necesare susținerii acestora sau efectuează lucrări de acces
pe proprietăți, fără existența dreptului de acces sau în lipsa autorizației de
construire, se sancționează cu amendă în cuantum de până la 10% din cifra de
afaceri, proporțional cu numărul de utilizatori deserviți fără autorizație,
respectiv cu câte un procent la 100 de utilizatori.
2. La articolul 43 se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:
(1^2)Efectuarea de lucrări fără autorizație de construcții se
constată și se sancționează de personalul de control din cadrul Inspectoratului
de Stat în Construcții.
Capitolul IV
Instituirea taxei pe activele financiare
Articolul 86
(1)Instituțiile
bancare sunt obligate la plata taxei pe active
financiare, denumită în continuare taxa pe active, în situația în care media
trimestrială ROBOR determinată potrivit art. 87 alin. (2) depășește pragul de 2%, denumit
în continuare prag de referință.
(2)
Prin instituție bancară se înțelege instituțiile de credit, persoane juridice
române, definite astfel potrivit legii de organizare și funcționare, și
sucursalele din România ale instituțiilor de credit ale persoanelor juridice
străine.
Articolul 87
(1)Taxa pe active se datorează trimestrial prin aplicarea
cotelor prevăzute la alin. (3) asupra
activelor financiare ale contribuabilului existente la sfârșitul trimestrului
de calcul, astfel cum sunt înregistrate în evidența contabilă, ajustate, după
caz, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
(2)
Media trimestrială ROBOR se stabilește pe baza ratelor ROBOR la 3 luni și la 6
luni, calculate și publicate de Banca Națională a României pentru ultimul
trimestru/semestru anterior trimestrului de calcul. Stabilirea
mediei trimestriale se efectuează de către Comisia Națională de Strategie și
Prognoză și se publică pe site-ul acestei instituții.
(3)
Cotele taxei pe active se diferențiază în funcție de amploarea depășirii
pragului de referință, astfel:
a)dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5
puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,1%;
b)dacă
media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0,51-1 punct procentual,
inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,2%;
c)dacă
media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01-1,5 puncte procentuale,
inclusiv, peste pragul de referință, cota este de 0,3%;
d)dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între
1,51-2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referință, cota este de
0,4%;
e)dacă
media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de
referință, cota taxei pe active este de 0,5%.
Articolul 88
(1)Contribuabilii prevăzuți la art. 86 sunt obligați să calculeze, să
declare și să plătească trimestrial taxa pe active, până la data de 25 inclusiv
a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează taxa pe active.
(2)Prin excepție de la alin. (1),
contribuabilii care încetează să existe într-un trimestru au obligația de a
declara și a plăti taxa pe active aferentă până la data depunerii situațiilor
financiare la organul fiscal competent, respectiv până la data radierii, după
caz.
(3)
Modelul și conținutul declarației taxei pe active se stabilesc prin ordin al
președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(4)
Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuială
deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare.
(5)
Taxa pe active reprezintă venit la bugetul de stat și se administrează de către
Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 89
(1)
Prevederile capitolului IV se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2019.
(2)Prevederile art. 42 și art.
74 pct. 4 intră în vigoare în termen de
30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 90
Obligațiile
prevăzute la art. 60 alin. (1) din Legea nr.
411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică după cum
urmează:
a)50%
din capitalul social minim se varsă până la data de 30 iunie 2019;
b)diferența de
capital social minim, de 50%, se varsă până la data de 31 decembrie 2019.
Articolul 91
Aplicarea prevederilor capitolului I, art. 66, art. 68, art. 69 și art. 81 se realizează cu respectarea prevederilor în domeniul
ajutorului de stat.
Articolul 92
(1) În
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc notifică operatorii economici
care au derulat activitate în perioada 2015-2018 și care datorează contribuția
prevăzută de lege pe această perioadă să o achite în
contul deschis la Trezoreria Statului indicat în notificare.
(2)În termen de 5 zile de la primirea notificării se virează
sumele datorate potrivit alin. (1).
Articolul 93
Sumele colectate conform prevederilor art. 19 alin. (8) din Legea nr. 256/2018 privind unele
măsuri pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de
acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore se vor vira
într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului, pe codul de
identificare fiscală a ANAF - structura centrală.
Articolul 94
Începând cu data
de 1 ianuarie 2019, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție
socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012,
cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 629 din 2 septembrie 2011, se modifică după cum
urmează:
1. La articolul 9 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:
i)familiilor
și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie,
respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR și 1,500 ISR li se
acordă o sumă de 0,040 ISR.
2. La articolul 10 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:
i)familiilor
și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie,
respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR și 1,500 ISR li se
acordă o sumă de 0,040 ISR.
3. La articolul 11 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:
i)familiilor
și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie,
respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR și 1,500 ISR li se
acordă o sumă de 0,040 ISR.
Articolul 95
Cheltuielile din bugetele Ministerului Culturii și
Identității Naționale, Ministerului Educației Naționale, Ministerului
Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății finanțate până la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență din taxele percepute
pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației
de exploatare a jocurilor de noroc, precum și din taxa de acces, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța de la
bugetul de stat, cel puțin la nivelul plăților efectuate în anul 2018.
Articolul 96
La articolul 70 alineatul (1) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, litera c) se abrogă.
Articolul 72 pct. 1 din
prezenta ordonanță de urgență transpune Directiva (UE) 2016/2258 a Consiliului din
6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește
accesul autorităților fiscale la informații privind combaterea spălării
banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 342
din 16 decembrie 2016.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA
DĂNCILĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și
administrației publice,
Sirma
Caraman,
secretar de stat
Secretarul
general al Guvernului,
Toni
Greblă
p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Laurențiu
Adrian Neculaescu,
secretar de stat
Ministrul
muncii și justiției sociale,
Marius-Constantin
Budăi
Ministrul
finanțelor publice,
Eugen
Orlando Teodorovici
Președintele
Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză,
Ion
Ghizdeanu
Ministrul
educației naționale,
Ecaterina
Andronescu
Ministrul
afacerilor externe,
Teodor-Viorel
Meleșcanu
p. Ministrul sănătății,
Tiberius-Marius
Brădățan,
secretar de stat
Ministrul
delegat pentru afaceri europene,
George
Ciamba
Ministrul
agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul
culturii și identității naționale,
Valer-Daniel
Breaz
Ministrul
afacerilor interne,
Carmen
Daniela Dan
p. Ministrul apărării naționale,
Nicolae
Nasta,
secretar de stat
Ministrul
tineretului și sportului,
Constantin-Bogdan
Matei
Ministrul
comunicațiilor și societății informaționale,
Alexandru
Petrescu
Ministrul
energiei,
Anton
Anton
Ministrul
fondurilor europene,
Rovana
Plumb
București, 28
decembrie 2018.
Nr. 114.
----