ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 29 noiembrie 2018

pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război

EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 3 decembrie 2018

    Data intrării în vigoare 01-01-2019

    Luând în considerare că valoarea scăzută a indemnizaţiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite menţinerea unui nivel de trai decent pentru beneficiarii acestor drepturi faţă de care statul şi societatea au datoria morală de a se întoarce cu recunoştinţa cuvenită,

    având în vedere vârsta înaintată a beneficiarilor acestor indemnizaţii şi recunoştinţa care trebuie manifestată faţă de aceştia,

    dat fiind că la fundamentarea bugetului de stat este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative,

    întrucât politica bugetară trebuie să respecte anumite angajamente în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi să fie în deplin acord cu noile modificări legislative din domeniul fiscal,

    dat fiind grupul-ţintă căruia i se adresează, şi anume invalizii, veteranii, văduvele de război şi văduvele de veterani de război,

    luând în considerare că măsurile de protecţie socială propuse au consecinţe pozitive pentru aceste categorii de persoane şi sunt menite să le permită menţinerea unui nivel de trai decent,

    în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Articolul 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 1 august 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    Articolul 1

    Invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează:

    a)invalizilor de război:
    – 1.500 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;
    – 1.000 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;
    – 900 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;
    b)veteranilor de război:
    – 600 de lei lunar;
    c)văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:
    – 600 de lei lunar.

    Articolul II

    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

     

     PRIM-MINISTRU
     VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
     Contrasemnează:
     Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
     Marius-Constantin Budăi
     Ministrul afacerilor interne,
     Carmen Daniela Dan
     Ministrul apărării naţionale,
     Gabriel-Beniamin Leş
     Directorul Serviciului Român de Informaţii,
     Eduard Raul Hellvig
     Ministrul finanţelor publice,
     Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 29 noiembrie 2018.

    Nr. 103.

    -----