LEGE nr. 3 din 3 ianuarie 2018

bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 3 ianuarie 2018

    Data intrării în vigoare 06-01-2018

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I

    Dispoziţii generale

    Secţiunea 1

    Dispoziţii generale referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018

    Articolul 1

    Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2018 veniturile pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele fondurilor externe nerambursabile, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2018.

    Secţiunea a 2-a

    Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

    Articolul 2

    (1)Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi titluri este prevăzută în anexa nr. 1/03.
    (2)Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/03.
    (3)Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 3/03.

    Articolul 3

    (1)Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 62.591.775 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 62.591.775 mii lei.
    (2)Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 316.079 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 125.008 mii lei, cu un excedent de 191.071 mii lei.
    (3)Sinteza proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi detalierea pe proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 4/03 şi 6/03.
    (4)Sinteza finanţării programelor bugetului asigurărilor sociale de stat cu detalierea fişei programului este prevăzută în anexa nr. 5/03.

    Secţiunea a 3-a

    Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018

    Articolul 4

    (1)Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi titluri este prevăzută în anexa nr. 1/04.
    (2)Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/04.
    (3)Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 3/04.

    Articolul 5

    (1)Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 1.325.286 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 1.006.429 mii lei cu un excedent de 318.857 mii lei.
    (2)Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 838.082 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 23.738 mii lei, cu un excedent de 814.344 mii lei.
    (3)Sinteza proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi detalierea pe proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 4/04 şi 6/04.
    (4)Sinteza finanţării programelor bugetului asigurărilor pentru şomaj cu detalierea pe fişele programelor este prevăzută în anexa nr. 5/04.
    (5)Sinteza sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii este prevăzută în anexa nr. 7/04.

    Capitolul II

    Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii în gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

    Secţiunea 1

    Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi

    Articolul 6

    (1)În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite de angajament şi de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în vederea asigurării plăţii la scadenţă a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, a derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene pre- şi postaderare.
    (2)Ordonatorul principal de credite comunică lunar Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1).

    Articolul 7

    Sunt interzise virările de credite de angajament şi credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii şi cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

    Articolul 8

    Sunt interzise virările de credite de angajament şi credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurărilor pentru şomaj şi cele pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

    Articolul 9

    Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de angajament şi credite bugetare de la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" al capitolului 69.03 "Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale", al capitolului 68.04 "Asigurări şi asistenţă socială" şi al capitolului 80.04 "Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă" la celelalte titluri ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, precum şi între alineatele acestui titlu de cheltuieli, după caz.

    Secţiunea a 2-a

    Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020

    Articolul 10

    (1)În anul 2018 se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, pe parcursul întregului an, în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi în bugetele instituţiilor finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară 2014-2020.
    (2)În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea creditelor bugetare necesare la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", pentru finanţarea proiectelor noi finanţate din fonduri nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al creditelor bugetare aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz.
    (3)Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetele prevăzute la alin. (1) creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanţare/avizele de principiu cu beneficiarii în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020.
    (4)Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în fişele proiectelor creditele de angajament şi creditele bugetare potrivit alin. (2) şi (3) necesare implementării proiectelor noi, să majoreze creditele bugetare şi creditele de angajament aferente estimărilor pentru anii 2019-2021 şi anii ulteriori şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice.

    Articolul 11

    (1)Ordonatorii de credite finanţaţi parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile pot asigura prin bugetele proprii cofinanţarea publică pentru proiecte în condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/contractul/ decizia/ordinul de finanţare.
    (2)În cazul proiectelor eligibile pentru finanţare în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România şi ale căror reguli de implementare permit beneficiarilor solicitarea şi obţinerea de prefinanţări/avansuri, finanţarea cheltuielilor se asigură din bugetul propriu în limita necesarului rămas neacoperit de prefinanţările/avansurile primite conform acordurilor de finanţare.
    (3)În bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli potrivit destinaţiei acestora, se cuprind şi sumele aferente proiectelor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul programelor/ instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România.
    (4)Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite bugetare şi credite de angajament în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare aflate în derulare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a acestora şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice.
    (5)Proiectele de investiţii finanţate în cadrul perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se cuprind în buget cu respectarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    Articolul 12

    (1)Pentru cota-parte din plăţile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit sau din alte programe/instrumente/ facilităţi/mecanisme postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va transmite o solicitare de rambursare autorităţii de management/gestiune a programului/ instrumentului/facilităţii/mecanismului în maximum o lună de la efectuarea plăţii în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu prevederile contractului/ deciziei/ordinului de finanţare.
    (2)Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare primite de la Comisia Europeană şi/sau a altor donatori externi se fac venit la bugetele din care au fost finanţate proiectele respective şi se virează la aceste bugete conform reglementărilor Uniunii Europene şi prevederilor legale naţionale ce reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autorităţile de management/gestiune ori de către alte autorităţi naţionale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilităţi/mecanisme sau instrumente postaderare, după caz.
    (3)Beneficiarii finanţaţi integral din bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, care implementează proiecte finanţate în cadrul programelor/ instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România virează în contul de venituri ale acestor bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.

    Articolul 13

    (1)Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia virărilor de credite bugetare şi credite de angajament care pot fi efectuate pe tot parcursul anului, după caz, de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuţia proprie şi/sau cofinanţarea naţională, aferentă proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
    (2)În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze virări de credite bugetare şi de credite de angajament neutilizate între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", pentru finanţarea proiectelor aflate în implementare finanţate din fonduri nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz.
    (3)Sumele prevăzute pe total la alineatul "Finanţare externă nerambursabilă" nu pot fi diminuate.
    (4)Din sumele prevăzute la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu.

    Articolul 14

    (1)Se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj să includă în bugetul fondurilor externe nerambursabile creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile din anul anterior şi necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2018 reprezentând fonduri externe nerambursabile, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare, precum şi creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ ordinele/acordurile de finanţare, atât în bugetul propriu, cât şi al instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
    (2)Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în anexele nr. 4/03 şi 4/04, după caz, creditele bugetare conform prevederilor alin. (1) şi să majoreze creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare, repartizate pe ani, şi să le comunice, în termen de 10 zile, Ministerului Finanţelor Publice.
    (3)Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de ordonatorul principal de credite, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1).

    Capitolul III

    Dispoziţii finale

    Articolul 15

    Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 este de 4.162 lei.

    Articolul 16

    Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:

    a)asiguratului sau pensionarului, la 4.162 lei;
    b)unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.081 lei.

    Articolul 17

    În anul 2018, indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,15.

    Articolul 18

    În anul 2018 nu se acordă creditele, respectiv fondurile nerambursabile prevăzute la art. 86 şi 86^1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

    Articolul 19

    În perioada 1 ianuarie-1 iulie 2018 valoarea punctului de pensie este de 1.000 lei.

    Articolul 20

    (1)În anul 2018, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a celor din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.
    (2)În anul 2018, tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situaţia în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.

    Articolul 21

    Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al bugetului asigurărilor pentru şomaj are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2018, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    Articolul 22

    Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea ordonatorului principal de credite, să introducă pe parcursul întregului an, în bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, fişele de investiţii aferente poziţiei "C - Alte cheltuieli de investiţii" în programul de investiţii publice anexă la buget, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

    Articolul 23

    Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze la nivel de subcapitol şi paragraf, precum şi la nivel de articol şi alineat creditele de angajament aprobate pe anul 2018 şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    Articolul 24

    În anul 2018 creditele bugetare şi creditele de angajament estimate pentru 2019-2021 sunt prezentate Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial al României având valoare orientativă.

    Articolul 25

    Anexele nr. 1/03-6/03 şi nr. 1/04-7/04 fac parte integrantă din prezenta lege.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

      PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
      NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
     
      PREŞEDINTELE SENATULUI
      CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 3 ianuarie 2018.

    Nr. 3.

    Anexa 1/03

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate

    pe surse şi pe titluri pe anii 2018-2021

    *Font 7 - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │ │ │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┤

    │0001 03 │VENITURI - TOTAL │ 62.907.854│ 71.735.846│ 77.312.425│ 81.681.267│

    │0002 03 │I. VENITURI CURENTE │ 55.498.031│ 63.378.422│ 70.410.285│ 77.995.475│

    │2000 01 │B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI │ 55.395.466│ 63.273.498│ 70.303.053│ 77.886.098│

    │2003 │CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR │ 3.053.612│ 597.246│ 633.400│ 676.189│

    │ 01 │Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de │ 2.745.464│ 262.526│ 259.442│ 259.442│

    │ │angajatori │ │ │ │ │

    │ 04 │Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi │ 38.233│ 2.488│ 2.488│ 2.488│

    │ │boli profesionale datorate de angajatori │ │ │ │ │

    │ 09 │Venituri din contribuţia asiguratorie pentru muncă │ 269.915│ 332.232│ 371.470│ 414.259│

    │ │pentru accidente de muncă şi boli profesionale │ │ │ │ │

    │2103 │CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR │ 52.341.854│ 62.676.252│ 69.669.653│ 77.209.909│

    │ 01 │Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de │ 59.113.659│ 70.371.592│ 78.300.783│ 86.846.561│

    │ │asiguraţi │ │ │ │ │

    │ 04 │Contribuţii de asigurări sociale datorate de persoane │ 294.700│ 299.623│ 301.441│ 301.441│

    │ │asigurate pe bază de contract de asigurare │ │ │ │ │

    │ 07 │Contribuţii la fondul de pensii, administrat privat │ -7.315.105│ -8.243.563│ -9.181.171│ -10.186.693│

    │ │(se scade) │ │ │ │ │

    │ 10 │Contribuţii ale persoanelor care realizează venituri │ 8.134│ 8.134│ 8.134│ 8.134│

    │ │de natură profesională, altele decât cele de natură │ │ │ │ │

    │ │salarială, plătite de angajatori │ │ │ │ │

    │ 12 │Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de │ 183.654│ 183.654│ 183.654│ 183.654│

    │ │persoane care realizează venituri din activităţi │ │ │ │ │

    │ │independente, activităţi agricole şi asocieri fără │ │ │ │ │

    │ │personalitate juridică │ │ │ │ │

    │ 13 │Contribuţia individuală de asigurări sociale datorată │ 43.757│ 43.757│ 43.757│ 43.757│

    │ │de persoanele care realizează venituri din drepturi │ │ │ │ │

    │ │de proprietate intelectuală │ │ │ │ │

    │ 14 │Contribuţia individuală de asigurări sociale datorată │ 13.055│ 13.055│ 13.055│ 13.055│

    │ │de persoanele care realizează venituri din activităţi │ │ │ │ │

    │ │desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile │ │ │ │ │

    │ │încheiate potrivit Codului civil, precum şi │ │ │ │ │

    │ │a contractelor de agent │ │ │ │ │

    │2900 03 │C. VENITURI NEFISCALE │ 102.565│ 104.924│ 107.232│ 109.377│

    │3000 03 │CI. VENITURI DIN PROPRIETATE │ 7.931│ 8.383│ 8.861│ 9.304│

    │3103 │VENITURI DIN DOBÂNZI │ 7.931│ 8.383│ 8.861│ 9.304│

    │ 06 │Venituri din dobânzi ale sistemului de asigurări de │ 7.931│ 8.383│ 8.861│ 9.304│

    │ │accidente de muncă şi boli profesionale │ │ │ │ │

    │3300 03 │C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII │ 94.634│ 96.541│ 98.371│ 100.073│

    │3303 │VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI │ 76.138│ 77.886│ 79.598│ 81.189│

    │ 08 │Venituri din prestări de servicii │ 156│ 168│ 181│ 194│

    │ 11 │Contribuţia pentru bilete de tratament şi odihnă │ 75.475│ 77.211│ 78.910│ 80.488│

    │ 50 │Alte venituri din prestări de servicii şi alte │ 507│ 507│ 507│ 507│

    │ │activităţi │ │ │ │ │

    │3603 │DIVERSE VENITURI │ 18.496│ 18.655│ 18.773│ 18.884│

    │ 01 │Venituri din aplicarea prescripţiei extinctive │ 12.592│ 12.631│ 12.671│ 12.724│

    │ 50 │Alte venituri │ 5.904│ 6.024│ 6.102│ 6.160│

    │4100 03 │IV. SUBVENŢII │ 7.408.802│ 8.357.424│ 6.902.140│ 3.685.792│

    │4200 03 │SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE│ 7.408.802│ 8.357.424│ 6.902.140│ 3.685.792│

    │4203 │SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT │ 7.408.802│ 8.357.424│ 6.902.140│ 3.685.792│

    │ 24 │Subvenţii primite de bugetul asigurărilor sociale de │ 7.408.802│ 8.357.424│ 6.902.140│ 3.685.792│

    │ │stat │ │ │ │ │

    │4803 │SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI DONATORI │ 1.021│ │ │ │

    │ │ÎN CONTUL PLĂŢILOR EFECTUATE ŞI │ │ │ │ │

    │ │PREFINANŢĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ 01 │Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) │ 1.021│ │ │ │

    │4903 01 │Venituri sistem public de pensii │ 62.591.775│ 71.392.743│ 76.929.606│ 81.255.216│

    │4903 02 │Venituri sistem accidente de muncă şi boli │ 316.079│ 343.103│ 382.819│ 426.051│

    │ │profesionale │ │ │ │ │

    │ 08 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ 1.021│ │ │ │

    │ │TOTAL VENITURI │ │ │ │ │

    │4808 │SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI DONATORI │ 1.021│ │ │ │

    │ │ÎN CONTUL PLĂŢILOR EFECTUATE ŞI │ │ │ │ │

    │ │PREFINANŢĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ 1.021│ │ │ │

    │ │2014-2020 (APC) │ │ │ │ │

    │5000 │TOTAL GENERAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.717.804│ 71.543.052│ 77.098.397│ 81.424.007│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.717.804│ 71.543.052│ 77.098.397│ 81.424.007│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.706.209│ 71.530.452│ 77.092.297│ 81.417.907│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.706.209│ 71.530.452│ 77.092.297│ 81.417.907│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 238.508│ 228.382│ 239.802│ 251.792│

    │ │II. Credite bugetare │ 238.508│ 228.382│ 239.802│ 251.792│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 439.380│ 543.283│ 581.473│ 611.428│

    │ │II. Credite bugetare │ 439.380│ 543.283│ 581.473│ 611.428│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.305│ 5.305│ 5.305│ 5.305│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.305│ 5.305│ 5.305│ 5.305│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI │ │ │ │ │

    │ │ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALA │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.019.276│ 70.752.595│ 76.264.830│ 80.548.495│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.019.276│ 70.752.595│ 76.264.830│ 80.548.495│

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI │ │ │ │ │

    │ │EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI │ │ │ │ │

    │ │FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 3.183│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.183│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 300│ 700│ 700│ 700│

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ 700│ 700│ 700│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │5003 │BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.716.783│ 71.543.052│ 77.098.397│ 81.424.007│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.716.783│ 71.543.052│ 77.098.397│ 81.424.007│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.705.188│ 71.530.452│ 77.092.297│ 81.417.907│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.705.188│ 71.530.452│ 77.092.297│ 81.417.907│

    │ │I. Credite de angajament │ 2.162│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.162│ │ │ │

    │6800 03 │Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE │ │ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │6803 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.591.775│ 71.392.743│ 76.929.606│ 81.255.216│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.591.775│ 71.392.743│ 76.929.606│ 81.255.216│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 62.580.280│ 71.380.243│ 76.923.606│ 81.249.216│

    │ │II. Credite bugetare │ 62.580.280│ 71.380.243│ 76.923.606│ 81.249.216│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 229.717│ 219.718│ 231.138│ 243.128│

    │ │II. Credite bugetare │ 229.717│ 219.718│ 231.138│ 243.128│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 437.385│ 541.126│ 579.194│ 609.149│

    │ │II. Credite bugetare │ 437.385│ 541.126│ 579.194│ 609.149│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.300│ 5.300│ 5.300│ 5.300│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.300│ 5.300│ 5.300│ 5.300│

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALA │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 61.905.279│ 70.613.312│ 76.107.187│ 80.390.852│

    │ │II. Credite bugetare │ 61.905.279│ 70.613.312│ 76.107.187│ 80.390.852│

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 2.162│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.162│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 250│ 600│ 600│ 600│

    │ │II. Credite bugetare │ 250│ 600│ 600│ 600│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │6903 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE │ │ │ │ │

    │ │MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 125.008│ 150.309│ 168.791│ 168.791│

    │ │II. Credite bugetare │ 125.008│ 150.309│ 168.791│ 168.791│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 124.908│ 150.209│ 168.691│ 168.691│

    │ │II. Credite bugetare │ 124.908│ 150.209│ 168.691│ 168.691│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 8.791│ 8.664│ 8.664│ 8.664│

    │ │II. Credite bugetare │ 8.791│ 8.664│ 8.664│ 8.664│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.995│ 2.157│ 2.279│ 2.279│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.995│ 2.157│ 2.279│ 2.279│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5│ 5│ 5│ 5│

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ 5│ 5│ 5│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI │ │ │ │ │

    │ │ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALA │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 113.997│ 139.283│ 157.643│ 157.643│

    │ │II. Credite bugetare │ 113.997│ 139.283│ 157.643│ 157.643│

    │ │I. Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 100│ 100│ 100│

    │9903 │EXCEDENT/DEFICIT │ 191.071│ 192.794│ 214.028│ 257.260│

    │9903 10 │Excedent/Deficit sistem public de pensii │ │ │ │ │

    │9903 11 │Excedent/Deficit sistem accidente de muncă şi boli │ 191.071│ 192.794│ 214.028│ 257.260│

    │ │profesionale │ │ │ │ │

    │5008 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │6808 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────────┴────────────┴────────────┘

    Anexa 2/03

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri

    de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021

    (sume alocate din Bugetul asigurărilor sociale de stat)

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │ │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤

    │5003 │BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.716.783│71.543.052│77.098.397│81.424.007│

    │ │II. Credite bugetare │62.716.783│71.543.052│77.098.397│81.424.007│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.705.188│71.530.452│77.092.297│81.417.907│

    │ │II. Credite bugetare │62.705.188│71.530.452│77.092.297│81.417.907│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 238.508│ 228.382│ 239.802│ 251.792│

    │ │II. Credite bugetare │ 238.508│ 228.382│ 239.802│ 251.792│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 226.176│ │ │ │

    │ 01 │Salarii de bază │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 211.177│ │ │ │

    │ 05 │Sporuri pentru condiţii de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.630│ │ │ │

    │ 06 │Alte sporuri │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 513│ │ │ │

    │ 12 │Indemnizaţii plătite unor persoane din afara │ │ │ │ │

    │ │unităţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 205│ │ │ │

    │ 13 │Indemnizaţii de delegare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 265│ │ │ │

    │ 30 │Alte drepturi salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.386│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4.988│ │ │ │

    │ 06 │Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4.988│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.344│ │ │ │

    │ 01 │Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.139│ │ │ │

    │ 02 │Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 73│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 740│ │ │ │

    │ 04 │Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi │ │ │ │ │

    │ │boli profesionale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 28│ │ │ │

    │ 06 │Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 150│ │ │ │

    │ 07 │Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4.214│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 439.380│ 543.283│ 581.473│ 611.428│

    │ │II. Credite bugetare │ 439.380│ 543.283│ 581.473│ 611.428│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 35.961│ │ │ │

    │ 01 │Furnituri de birou │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.967│ │ │ │

    │ 02 │Materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 129│ │ │ │

    │ 03 │Încălzit, iluminat şi forţă motrică │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.150│ │ │ │

    │ 04 │Apă, canal şi salubritate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 724│ │ │ │

    │ 05 │Carburanţi şi lubrifianţi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 670│ │ │ │

    │ 06 │Piese de schimb │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 307│ │ │ │

    │ 07 │Transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 14│ │ │ │

    │ 08 │Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.680│ │ │ │

    │ 09 │Materiale şi prestări de servicii cu caracter │ │ │ │ │

    │ │funcţional │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 30 │Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi │ │ │ │ │

    │ │funcţionare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 17.020│ │ │ │

    │ 02 │Reparaţii curente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 510│ │ │ │

    │ 03 │Hrană │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 170│ │ │ │

    │ 01 │Hrană pentru oameni │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 170│ │ │ │

    │ 04 │Medicamente şi materiale sanitare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 520│ │ │ │

    │ 01 │Medicamente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 02 │Materiale sanitare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 03 │Reactivi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 04 │Dezinfectanţi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 05 │Bunuri de natura obiectelor de inventar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 632│ │ │ │

    │ 03 │Lenjerie şi accesorii de pat │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 120│ │ │ │

    │ 30 │Alte obiecte de inventar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 512│ │ │ │

    │ 06 │Deplasări, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.050│ │ │ │

    │ 01 │Deplasări interne, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 710│ │ │ │

    │ 02 │Deplasări în străinătate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 340│ │ │ │

    │ 11 │Cărţi, publicaţii şi materiale documentare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 75│ │ │ │

    │ 12 │Consultanţă şi expertiză │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 13 │Pregătire profesională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 165│ │ │ │

    │ 14 │Protecţia muncii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 74│ │ │ │

    │ 25 │Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din │ │ │ │ │

    │ │acţiuni în reprezentarea intereselor statului, │ │ │ │ │

    │ │potrivit dispoziţiilor legale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.005│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 394.213│ │ │ │

    │ 01 │Reclamă şi publicitate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 30│ │ │ │

    │ 02 │Protocol şi reprezentare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 26│ │ │ │

    │ 03 │Prime de asigurare non-viaţă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 285│ │ │ │

    │ 04 │Chirii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.148│ │ │ │

    │ 06 │Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 391.131│ │ │ │

    │ 09 │Executarea silită a creanţelor bugetare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 17│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 576│ │ │ │

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.305│ 5.305│ 5.305│ 5.305│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.305│ 5.305│ 5.305│ 5.305│

    │ 03 │Alte dobânzi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5.305│ │ │ │

    │ 02 │Dobânda datorată trezoreriei statului │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5.305│ │ │ │

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 01 │Transferuri curente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 21 │Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări│ │ │ │ │

    │ │pentru accidente de muncă şi boli profesionale, către │ │ │ │ │

    │ │fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate,│ │ │ │ │

    │ │reprezentând contribuţia de asigurări sociale de │ │ │ │ │

    │ │sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical │ │ │ │ │

    │ │din cauza de accident de muncă sau boală profesională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 44 │Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări│ │ │ │ │

    │ │bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de│ │ │ │ │

    │ │sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii datorate │ │ │ │ │

    │ │persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ 02 │B. Transferuri curente în străinătate (către │ │ │ │ │

    │ │organizaţii internaţionale) │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ │ │ │

    │ 01 │Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.019.276│70.752.595│76.264.830│80.548.495│

    │ │II. Credite bugetare │62.019.276│70.752.595│76.264.830│80.548.495│

    │ 01 │Asigurări sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │60.931.402│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.087.874│ │ │ │

    │ 01 │Ajutoare sociale în numerar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 729.077│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale în natură │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 358.797│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 2.162│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.162│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.162│ │ │ │

    │ 01 │Finanţarea naţională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 681│ │ │ │

    │ 02 │Finanţare externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 03 │Cheltuieli neeligibile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 460│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 300│ 700│ 700│ 700│

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ 700│ 700│ 700│

    │ 17 │Despăgubiri civile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ 01 │Active fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 8.595│ │ │ │

    │ 02 │Maşini, echipamente şi mijloace de transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.375│ │ │ │

    │ 03 │Mobilier, aparatura birotică şi alte active corporale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 920│ │ │ │

    │ 30 │Alte active fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 03 │Reparaţii capitale aferente activelor fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.000│ │ │ │

    │6800 03 │Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.716.783│71.543.052│77.098.397│81.424.007│

    │ │II. Credite bugetare │62.716.783│71.543.052│77.098.397│81.424.007│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.705.188│71.530.452│77.092.297│81.417.907│

    │ │II. Credite bugetare │62.705.188│71.530.452│77.092.297│81.417.907│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 238.508│ 228.382│ 239.802│ 251.792│

    │ │II. Credite bugetare │ 238.508│ 228.382│ 239.802│ 251.792│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 439.380│ 543.283│ 581.473│ 611.428│

    │ │II. Credite bugetare │ 439.380│ 543.283│ 581.473│ 611.428│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.305│ 5.305│ 5.305│ 5.305│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.305│ 5.305│ 5.305│ 5.305│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.019.276│70.752.595│76.264.830│80.548.495│

    │ │II. Credite bugetare │62.019.276│70.752.595│76.264.830│80.548.495│

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 300│ 700│ 700│ 700│

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ 700│ 700│ 700│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.595│ 12.600│ 6.100│ 6.100│

    │6803 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.591.775│71.392.743│76.929.606│81.255.216│

    │ │II. Credite bugetare │62.591.775│71.392.743│76.929.606│81.255.216│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │62.580.280│71.380.243│76.923.606│81.249.216│

    │ │II. Credite bugetare │62.580.280│71.380.243│76.923.606│81.249.216│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 229.717│ 219.718│ 231.138│ 243.128│

    │ │II. Credite bugetare │ 229.717│ 219.718│ 231.138│ 243.128│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 217.841│ │ │ │

    │ 01 │Salarii dă bază │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 203.741│ │ │ │

    │ 05 │Sporuri pentru condiţii de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.230│ │ │ │

    │ 06 │Alte sporuri │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 12 │Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 190│ │ │ │

    │ 13 │Indemnizaţii de delegare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 250│ │ │ │

    │ 30 │Alte drepturi salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5.930│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4.814│ │ │ │

    │ 06 │Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4.814│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.062│ │ │ │

    │ 01 │Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.057│ │ │ │

    │ 02 │Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 705│ │ │ │

    │ 04 │Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi │ │ │ │ │

    │ │boli profesionale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 26│ │ │ │

    │ 06 │Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 145│ │ │ │

    │ 07 │Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4.059│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 437.385│ 541.126│ 579.194│ 609.149│

    │ │II. Credite bugetare │ 437.385│ 541.126│ 579.194│ 609.149│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 34.735│ │ │ │

    │ 01 │Furnituri de birou │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.900│ │ │ │

    │ 02 │Materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 125│ │ │ │

    │ 03 │Încălzit, iluminat şi forţă motrică │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.000│ │ │ │

    │ 04 │Apă, canal şi salubritate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 700│ │ │ │

    │ 05 │Carburanţi şi lubrifianţi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 06 │Piese de schimb │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 07 │Transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 08 │Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.600│ │ │ │

    │ 09 │Materiale şi prestări de servicii cu caracter │ │ │ │ │

    │ │funcţional │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 30 │Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi │ │ │ │ │

    │ │funcţionare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 16.300│ │ │ │

    │ 02 │Reparaţii curente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 03 │Hrană │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 170│ │ │ │

    │ 01 │Hrană pentru oameni │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 170│ │ │ │

    │ 04 │Medicamente şi materiale sanitare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 520│ │ │ │

    │ 01 │Medicamente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 02 │Materiale sanitare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 03 │Reactivi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 04 │Dezinfectanţi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 05 │Bunuri de natura obiectelor de inventar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 620│ │ │ │

    │ 03 │Lenjerie şi accesorii de pat │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 120│ │ │ │

    │ 30 │Alte obiecte de inventar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 06 │Deplasări, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.000│ │ │ │

    │ 01 │Deplasări interne, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 700│ │ │ │

    │ 02 │Deplasări în străinătate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 11 │Cărţi, publicaţii şi materiale documentare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 12 │Consultanţă şi expertiză │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 13 │Pregătire profesională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 150│ │ │ │

    │ 14 │Protecţia muncii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 25 │Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din │ │ │ │ │

    │ │acţiuni în reprezentarea intereselor statului, │ │ │ │ │

    │ │potrivit dispoziţiilor legale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 6.000│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 393.545│ │ │ │

    │ 01 │Reclamă şi publicitate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 30│ │ │ │

    │ 02 │Protocol şi reprezentare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 22│ │ │ │

    │ 03 │Prime de asigurare non-viaţă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 225│ │ │ │

    │ 04 │Chirii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.088│ │ │ │

    │ 06 │Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 390.653│ │ │ │

    │ 09 │Executarea silită a creanţelor bugetare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 17│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 510│ │ │ │

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.300│ 5.300│ 5.300│ 5.300│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.300│ 5.300│ 5.300│ 5.300│

    │ 03 │Alte dobânzi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5.300│ │ │ │

    │ 02 │Dobânda datorată trezoreriei statului │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5.300│ │ │ │

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ 187│ 187│ 187│

    │ 02 │B. Transferuri curente în străinătate (către │ │ │ │ │

    │ │organizaţii internaţionale) │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ │ │ │

    │ 01 │Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │61.905.279│70.613.312│76.107.187│80.390.852│

    │ │II. Credite bugetare │61.905.279│70.613.312│76.107.187│80.390.852│

    │ 01 │Asigurări sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │60.859.042│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.046.237│ │ │ │

    │ 01 │Ajutoare sociale în numerar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 702.000│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale în natură │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 344.237│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 2.162│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.162│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.162│ │ │ │

    │ 01 │Finanţarea naţională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 681│ │ │ │

    │ 02 │Finanţarea externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 03 │Cheltuieli neeligibile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 460│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 250│ 600│ 600│ 600│

    │ │II. Credite bugetare │ 250│ 600│ 600│ 600│

    │ 17 │Despăgubiri civile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 250│ │ │ │

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 11.495│ 12.500│ 6.000│ 6.000│

    │ 01 │Active fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 8.495│ │ │ │

    │ 02 │Maşini, echipamente şi mijloace de transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.350│ │ │ │

    │ 03 │Mobilier, aparatura birotică şi alte active corporale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 845│ │ │ │

    │ 30 │Alte active fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 300│ │ │ │

    │ 03 │Reparaţii capitale aferente activelor fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.000│ │ │ │

    │ 03 │Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │60.859.042│ │ │ │

    │ 04 │Asistenţă acordată persoanelor în vârstă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 344.237│ │ │ │

    │ 09 │Ajutoare pentru urmaşi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 702.000│ │ │ │

    │ 15 │Prevenirea excluderii sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii │ │ │ │ │

    │ │sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 187│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi │ │ │ │ │

    │ │asistenţei sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 686.309│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 390.653│ │ │ │

    │ 03 │Alte cheltuieli de administrare fond │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 295.656│ │ │ │

    │6903 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE │ │ │ │ │

    │ │MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 125.008│ 150.309│ 168.791│ 168.791│

    │ │II. Credite bugetare │ 125.008│ 150.309│ 168.791│ 168.791│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 124.908│ 150.209│ 168.691│ 168.691│

    │ │II. Credite bugetare │ 124.908│ 150.209│ 168.691│ 168.691│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 8.791│ 8.664│ 8.664│ 8.664│

    │ │II. Credite bugetare │ 8.791│ 8.664│ 8.664│ 8.664│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 8.335│ │ │ │

    │ 01 │Salarii de bază │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.436│ │ │ │

    │ 05 │Sporuri pentru condiţii de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 400│ │ │ │

    │ 06 │Alte sporuri │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 13│ │ │ │

    │ 12 │Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 15│ │ │ │

    │ 13 │Indemnizaţii de delegare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 15│ │ │ │

    │ 30 │Alte drepturi salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 456│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 174│ │ │ │

    │ 06 │Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 174│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 01 │Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 82│ │ │ │

    │ 02 │Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 35│ │ │ │

    │ 04 │Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi │ │ │ │ │

    │ │boli profesionale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2│ │ │ │

    │ 06 │Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 07 │Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 155│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.995│ 2.157│ 2.279│ 2.279│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.995│ 2.157│ 2.279│ 2.279│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.226│ │ │ │

    │ 01 │Furnituri de birou │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 67│ │ │ │

    │ 02 │Materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4│ │ │ │

    │ 03 │Încălzit, iluminat şi forţă motrică │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 150│ │ │ │

    │ 04 │Apă, canal şi salubritate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 24│ │ │ │

    │ 05 │Carburanţi şi lubrifianţi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 170│ │ │ │

    │ 06 │Piese de schimb │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7│ │ │ │

    │ 07 │Transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4│ │ │ │

    │ 08 │Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 80│ │ │ │

    │ 30 │Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 720│ │ │ │

    │ │funcţionare │ │ │ │ │

    │ 02 │Reparaţii curente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 05 │Bunuri de natura obiectelor de inventar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 12│ │ │ │

    │ 30 │Alte obiecte de inventar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 12│ │ │ │

    │ 06 │Deplasări, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 01 │Deplasări interne, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 02 │Deplasări în străinătate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 40│ │ │ │

    │ 11 │Cărţi, publicaţii şi materiale documentare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 13 │Pregătire profesională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 15│ │ │ │

    │ 14 │Protecţia muncii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4│ │ │ │

    │ 25 │Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din │ │ │ │ │

    │ │acţiuni în reprezentarea intereselor statului, │ │ │ │ │

    │ │potrivit dispoziţiilor legale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 668│ │ │ │

    │ 02 │Protocol şi reprezentare │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 4│ │ │ │

    │ 03 │Prime de asigurare non-viaţă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 04 │Chirii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 06 │Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 478│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 66│ │ │ │

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5│ 5│ 5│ 5│

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ 5│ 5│ 5│

    │ 03 │Alte dobânzi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 02 │Dobânda datorată trezoreriei statului │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 01 │Transferuri curente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70│ │ │ │

    │ 21 │Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări│ │ │ │ │

    │ │pentru accidente de muncă şi boli profesionale, către │ │ │ │ │

    │ │fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate,│ │ │ │ │

    │ │reprezentând contribuţia de asigurări sociale de │ │ │ │ │

    │ │sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical │ │ │ │ │

    │ │din cauza de accident de muncă sau boală profesională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 44 │Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări│ │ │ │ │

    │ │pentru accidente de muncă şi boli profesionale, către │ │ │ │ │

    │ │bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de│ │ │ │ │

    │ │sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii datorate │ │ │ │ │

    │ │persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă │ │ │ │ │

    │ │din cauza de accident de muncă sau boală profesională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 113.997│ 139.283│ 157.643│ 157.643│

    │ │II. Credite bugetare │ 113.997│ 139.283│ 157.643│ 157.643│

    │ 01 │Asigurări sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 72.360│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 41.637│ │ │ │

    │ 01 │Ajutoare sociale în numerar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 27.077│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale în natură │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 14.560│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 17 │Despăgubiri civile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 100│ 100│ 100│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 100│ 100│ 100│

    │ 01 │Active fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 02 │Maşini, echipamente şi mijloace de transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 25│ │ │ │

    │ 03 │Mobilier, aparatura birotică şi alte active corporale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 75│ │ │ │

    │ 03 │Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 72.360│ │ │ │

    │ 05 │Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 37.684│ │ │ │

    │ 01 │Asistenţă socială în caz de boli │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 14.213│ │ │ │

    │ 02 │Asistenţă sociala în caz de invaliditate │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 23.471│ │ │ │

    │ 07 │Asigurări pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 90│ │ │ │

    │ 09 │Ajutoare pentru urmaşi │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.983│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi │ │ │ │ │

    │ │asistenţei sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10.891│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 478│ │ │ │

    │ 03 │Alte cheltuieli de administrare fond │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10.413│ │ │ │

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘

    Anexa 3/03

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri

    de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021

    (sume alocate din fonduri externe nerambursabile)

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │ │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤

    │5008 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 02 │Finanţare externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │6808 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.021│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 02 │Finanţare externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi │ │ │ │ │

    │ │asistenţei sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul asistenţei sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.021│ │ │ │

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘

    Anexa 4/03

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    SINTEZA

    proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul

    programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricola

    şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │ Cod Denumirea program/ Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii │

    │ instrument/facilitate totală până în 2016 preliminată 2018 2019 2020 2021 următori│

    │ anul 2015 2017 │

    └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

    68035815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

    68035815

    6803581501 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 681 0 0 0 681 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 681 0 0 0 681 0 0 0 0

    68035815

    6803581502 Finanţare externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    68035815

    6803581503 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 460 0 0 0 460 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 460 0 0 0 460 0 0 0 0

    68085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    68085815

    6808581502 Finanţare externă nerambursabilă

    Anexa 4/03/01

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 86 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/ propus la finanţare în cadrul

    programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole

    Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │ Denumirea şi codul proiectului/ Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii │

    │ surse de finanţare totală până în 2016 preliminată 2018 2019 2020 2021 următori│

    │ anul 2015 2017 │

    └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    Proiectul: 12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

    Fond de finanţare: 44 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

    I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    68035815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

    6803581501 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 681 0 0 0 681 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 681 0 0 0 681 0 0 0 0

    6803581502 Finanţare externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    6803581503 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 460 0 0 0 460 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 460 0 0 0 460 0 0 0 0

    5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

    I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    6808 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    680858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    68085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    6808581502 Finanţare externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

    Anexa 5/03

    SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

    *Font 7* - mii lei -

    Cod ordonator Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

    până 2016 preliminată 2018 2019 2020 2021

    2017

    01 13574005 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    TOTAL CHELTUIELI

    I. Credite de angajament 62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

    II. Credite bugetare 62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

    Buget asigurări sociale de stat

    I. Credite de angajament 62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

    II. Credite bugetare 62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

    Fonduri externe nerambursabile

    I. Credite de angajament 1.021 1.021

    II. Credite bugetare 1.021 1.021

    1851 PROGRAM

    1851 Dezvoltarea şi creşterea sustenabilităţii sistemului asigurărilor sociale

    1851 TOTAL PROGRAM

    1851 I. Credite de angajament 62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

    1851 II. Credite bugetare 62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

    1851 Buget asigurări sociale de stat

    1851 I. Credite de angajament 62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

    1851 II. Credite bugetare 62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

    1851 Fonduri externe nerambursabile

    1851 I. Credite de angajament 1.021 1.021

    1851 II. Credite bugetare 1.021 1.021

    Anexa 5/03/01

    Fişa Programului

    *Font 7*

    - mii lei -

    Cod ordonator Cod Cod Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

    program indicator până 2016 preliminată 2018 2019 2020 2021

    2017

    01 13574005 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    1851 PROGRAM :

    Dezvoltarea şi creşterea sustenabilităţii sistemului asigurărilor sociale

    PRIORITATEA : 1

    PARTENERI :

    DESCRIERE :

    Programul are în vedere reforma sistemului public de pensii (primul pilon) prin extinderea sferei de

    cuprindere în sistem a tuturor categoriilor de contribuabili, crearea unei redistribuiri echitabile

    prin relaţionarea directă a drepturilor de pensie cu nivelul contribuţiilor plătite, mărirea

    progresivă a vârstelor de pensionare şi a stagiului de cotizare, promovarea unor forme flexibile de

    pensionare, majorarea punctului de pensie conform programului de guvernare; Continuarea pilonului II

    de pensii, al fondurilor de pensii administrate privat, în scopul de a asigura o pensie privată ce

    suplimentează veniturile din pensia din sistemul public

    Data începerii:

    Data închiderii:

    FINANŢARE:

    TOTAL - eligibil:

    I. Credite de angajament 62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

    II. Credite bugetare 62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

    Indicatori de finanţare

    Buget asigurări sociale de stat

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

    5003 I. Credite de angajament 62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

    5003 II. Credite bugetare 62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

    6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    6803 I. Credite de angajament 62.591.775 71.392.743 76.929.606 81.255.216 292.169.340

    6803 II. Credite bugetare 62.591.775 71.392.743 76.929.606 81.255.216 292.169.340

    680310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

    680310 I. Credite de angajament 229.717 219.718 231.138 243.128 923.701

    680310 II. Credite bugetare 229.717 219.718 231.138 243.128 923.701

    680320 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    680320 I. Credite de angajament 437.385 541.126 579.194 609.149 2.166.854

    680320 II. Credite bugetare 437.385 541.126 579.194 609.149 2.166.854

    680330 TITLUL III DOBÂNZI

    680330 I. Credite de angajament 5.300 5.300 5.300 5.300 21.200

    680330 II. Credite bugetare 5.300 5.300 5.300 5.300 21.200

    680355 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

    680355 I. Credite de angajament 187 187 187 187 748

    680355 II. Credite bugetare 187 187 187 187 748

    680357 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    680357 I. Credite de angajament 61.905.279 70.613.312 76.107.187 80.390.852 289.016.630

    680357 II. Credite bugetare 61.905.279 70.613.312 76.107.187 80.390.852 289.016.630

    680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    680358 I. Credite de angajament 2.162 2.162

    680358 II. Credite bugetare 2.162 2.162

    680359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

    680359 I. Credite de angajament 250 600 600 600 2.050

    680359 II. Credite bugetare 250 600 600 600 2.050

    680371 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

    680371 I. Credite de angajament 11.495 12.500 6.000 6.000 35.995

    680371 II. Credite bugetare 11.495 12.500 6.000 6.000 35.995

    6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    6903 I. Credite de angajament 125.008 150.309 168.791 168.791 612.899

    6903 II. Credite bugetare 125.008 150.309 168.791 168.791 612.899

    690310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

    690310 I. Credite de angajament 8.791 8.664 8.664 8.664 34.783

    690310 II. Credite bugetare 8.791 8.664 8.664 8.664 34.783

    690320 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    690320 I. Credite de angajament 1.995 2.157 2.279 2.279 8.710

    690320 II. Credite bugetare 1.995 2.157 2.279 2.279 8.710

    690330 TITLUL III DOBÂNZI

    690330 I. Credite de angajament 5 5 5 5 20

    690330 II. Credite bugetare 5 5 5 5 20

    690351 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    690351 I. Credite de angajament 70 70

    690351 II. Credite bugetare 70 70

    690357 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    690357 I. Credite de angajament 113.997 139.283 157.643 157.643 568.566

    690357 II. Credite bugetare 113.997 139.283 157.643 157.643 568.566

    690359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

    690359 I. Credite de angajament 50 100 100 100 350

    690359 II. Credite bugetare 50 100 100 100 350

    690371 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

    690371 I. Credite de angajament 100 100 100 100 400

    690371 II. Credite bugetare 100 100 100 100 400

    Fonduri externe nerambursabile

    5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

    5008 I. Credite de angajament 1.021 1.021

    5008 II. Credite bugetare 1.021 1.021

    6808 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    6808 I. Credite de angajament 1.021 1.021

    6808 II. Credite bugetare 1.021 1.021

    680858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    680858 I. Credite de angajament 1.021 1.021

    680858 II. Credite bugetare 1.021 1.021

    Rata de finanţare din:

    Fonduri eligibile:

    I. Credite de angajament 100 100 100 100 100

    II. Credite bugetare 100 100 100 100 100

    REZULTATE AŞTEPTATE:

    Reducerea marginalizării sociale a categoriilor de populaţie cărora li se adresează programul;

    Asigurarea accesului unui număr cât mai mare de beneficiari ai sistemului public de pensii la tratament

    balnear pentru recuperarea capacităţii fizice şi intelectuale;

    01 13574005 1851 Indicatori de fundamentare

    EFICIENŢĂ

    5840 Valoarea punctului de pensie stabilit prin programul de guvernare

    1.000 1.100 1.265 1.400 1.775

    5841 Indicele anual de modificare a contribuţiilor la fondurile administrate privat

    5,1 3,75 3,75 3,75 3,75

    REZULTAT

    5842 raport între valoarea punctului de pensie şi câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea BASS

    0,31 0,35 0,35 0,35

    5843 indicele anual de creştere a numărului de participanţi la fondurile de pensii administrate privat

    4,3 4,5 5 5 5

    COMENTARII:

    Anexa 6/03

    MINISTRUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

    *Font 7*

    -mii lei-

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    II - Credite bugetare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

    CAPITOL/GRUPA/SURSA până la 2017 ulteriori

    31.12.2016

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    TOTAL GENERAL

    5000 TOTAL GENERAL I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    SOCIALE DE STAT II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    500371 TITLUL XIII ACTIVE I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    NEFINANCIARE II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    50037101 Active fixe I 39.105 4.011 4.699 8.595 11.600 5.100 5.100

    II 39.105 4.011 4.699 8.595 11.600 5.100 5.100

    5003710102 Maşini, echipamente I 31.319 2.070 3.799 7.375 10.025 4.025 4.025

    şi mijloace de transport II 31.319 2.070 3.799 7.375 10.025 4.025 4.025

    5003710103 Mobilier, aparatură I 3.988 343 500 920 1.075 575 575

    birotică şi alte active II 3.988 343 500 920 1.075 575 575

    corporale

    5003710130 Alte active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    50037103 Reparaţii capitale I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    aferente activelor fixe II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    C - Alte cheltuieli de investiţii

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    SOCIALE DE STAT II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    500371 TITLUL XIII ACTIVE I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    NEFINANCIARE II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

    50037101 Active fixe I 39.105 4.011 4.699 8.595 11.600 5.100 5.100

    II 39.105 4.011 4.699 8.595 11.600 5.100 5.100

    5004510101 Transferuri către I 3.535 505 489 951 530 530 530

    instituţii publice II 3.535 505 489 951 530 530 530

    500471 TITLUL XIII ACTIVE I 27.579 792 4.440 4.000 6.115 6.115 6.117

    NEFINANCIARE II 27.579 792 4.440 4.000 6.115 6.115 6.117

    50047101 Active fixe I 15.084 296 2.290 2.437 3.353 3.353 3.355

    II 15.084 296 2.290 2.437 3.353 3.353 3.355

    5003710102 Maşini, echipamente I 31.319 2.070 3.799 7.357 10.025 4.025 4.025

    şi mijloace de transport II 31.319 2.070 3.799 7.357 10.025 4.025 4.025

    5003710103 Mobilier, aparatură I 3.988 343 500 920 1.075 575 575

    birotică şi alte active II 3.988 343 500 920 1.075 575 575

    corporale

    50037103 Reparaţii capitale I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    aferente activelor fixe II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    b. Dotări independente

    5000 TOTAL GENERAL I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    SOCIALE DE STAT II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    500371 TITLUL XIII ACTIVE I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    NEFINANCIARE II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    50037101 Active fixe I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    5003710102 Maşini, echipamente I 31.319 2.070 3.799 7.357 10.025 4.025 4.025

    şi mijloace de transport II 31.319 2.070 3.799 7.357 10.025 4.025 4.025

    5003710103 Mobilier, aparatură I 3.988 343 500 920 1.075 575 575

    birotică şi alte active II 3.988 343 500 920 1.075 575 575

    corporale

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

    5000 TOTAL GENERAL I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    SOCIALE DE STAT II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    500371 TITLUL XIII ACTIVE I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    NEFINANCIARE II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    50037101 Active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    5003710130 Alte active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar

    şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor

    incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea

    avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    SOCIALE DE STAT II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    500371 TITLUL XIII ACTIVE I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    NEFINANCIARE II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    50037103 Reparaţii capitale I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    aferente activelor fixe II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    SOCIALĂ II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    680371 TITLUL XII ACTIVE I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    NEFINANCIARE II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    68037101 Active fixe I 38.583 3.989 4.599 8.495 11.500 5.000 5.000

    II 38.583 3.989 4.599 8.495 11.500 5.000 5.000

    6803710102 Maşini, echipamente I 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

    şi mijloace de transport II 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

    6803710102 Mobilier, aparatură I 3.688 343 500 845 1.000 500 500

    birotică şi alte active II 3.688 343 500 845 1.000 500 500

    corporale

    6803710130 Alte active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    68037103 Reparaţii capitale I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    aferente activelor fixe II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL CAPITOL 69 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    6900 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 522 22 100 100 100 100 100

    SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE II 522 22 100 100 100 100 100

    MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 522 22 100 100 100 100 100

    SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE II 522 22 100 100 100 100 100

    MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    690371 TITLUL XIII ACTIVE I 522 22 100 100 100 100 100

    NEFINANCIARE II 522 22 100 100 100 100 100

    69037101 Active fixe I 522 22 100 100 100 100 100

    II 522 22 100 100 100 100 100

    6903710102 Maşini, echipamente I 222 22 100 25 25 25 25

    şi mijloace de transport II 222 22 100 25 25 25 25

    6903710103 Mobilier, aparatură I 300 75 75 75 75

    birotică şi alte active II 300 75 75 75 75

    corporale

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    C - Alte cheltuieli de investiţii

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    SOCIALĂ II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    SOCIALĂ II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    680371 TITLUL XIII ACTIVE I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    NEFINANCIARE II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

    68037101 Active fixe I 38.583 3.989 4.599 8.495 11.500 5.000 5.000

    II 38.583 3.989 4.599 8.495 11.500 5.000 5.000

    6803710102 Maşini, echipamente I 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

    şi mijloace de transport II 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

    6803710103 Mobilier, aparatură I 3.688 343 500 845 1.000 500 500

    birotică şi alte active II 3.688 343 500 845 1.000 500 500

    corporale

    6803710130 Alte active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    65047103 Reparaţii capitale I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    aferente activelor fixe II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    6900 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢA I 522 22 100 100 100 100 100

    SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE II 522 22 100 100 100 100 100

    MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢA I 522 22 100 100 100 100 100

    SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE II 522 22 100 100 100 100 100

    MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    690371 TITLUL XIII ACTIVE I 522 22 100 100 100 100 100

    NEFINANCIARE II 522 22 100 100 100 100 100

    69037101 Active fixe I 522 22 100 100 100 100 100

    II 522 22 100 100 100 100 100

    6903710102 Maşini, I 222 22 100 25 25 25 25

    echipamente şi II 222 22 100 25 25 25 25

    mijloace de transport

    6804710103 Mobilier, I 300 75 75 75 75

    aparatură birotică şi II 300 75 75 75 75

    alte active corporale

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa 6/03/01

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 2

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    b.Dotări independente

    *Font 7*

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate până preliminate 2018 2019 2020 2021 anii ulteriori

    la 31.12.2016 2017

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

    6800 ASIGURĂRI ŞI I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    6803 ASIGURĂRI ŞI I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    680371 TITLUL XII I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    ACTIVE NEFINANCIARE II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    68937101 Active fixe I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

    6803710102 Maşini, I 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

    echipamente şi mijloace II 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

    de transport

    6803710103 Mobilier, I 3.688 343 500 845 1.000 500 500

    aparatură birotică şi II 3.688 343 500 845 1.000 500 500

    alte active corporale

    6900 ASIGURĂRI ŞI I 522 22 100 100 100 100 100

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 522 22 100 100 100 100 100

    PENTRU ACCIDENTE DE

    MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    6903 ASIGURĂRI ŞI I 522 22 100 100 100 100 100

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 522 22 100 100 100 100 100

    PENTRU ACCIDENTE DE

    MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

    690371 TITLUL XIII I 522 22 100 100 100 100 100

    ACTIVE NEFINANCIARE II 522 22 100 100 100 100 100

    69037101 Active fixe I 522 22 100 100 100 100 100

    II 522 22 100 100 100 100 100

    6903710102 Maşini, I 222 22 100 25 25 25 25

    echipamente şi mijloace II 222 22 100 25 25 25 25

    de transport

    6903710103 Mobilier, I 300 75 75 75 75

    aparatură birotică şi II 300 75 75 75 75

    alte active corporale

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 5

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    e.Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

    *Font 7*

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    - mii lei -

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate până preliminate 2018 2019 2020 2021 anii ulteriori

    la 31.12.2016 2017

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    6800 ASIGURĂRI ŞI I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    6803 ASIGURĂRI ŞI I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    680371 TITLUL XIII I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    ACTIVE NEFINANCIARE II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    68037101 Active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    6803710130 Alte active I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    fixe II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 1078

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    f.Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

    *Font 7*

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    - mii lei -

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate până preliminate 2018 2019 2020 2021 anii ulteriori

    la 31.12.2016 2017

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    6800 ASIGURĂRI ŞI I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    6803 ASIGURĂRI ŞI I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    680371 TITLUL XIII I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    ACTIVE NEFINANCIARE II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    68037103 Reparaţii I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    capitale aferente II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

    activelor fixe

    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa 1/04

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    SINTEZA

    veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri

    pe anii 2018- 2021

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │ │ │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┤

    │0001 04 │VENITURI - TOTAL │ 2.163.368│ 2.413.249│ 2.688.215│ 2.911.213│

    │0002 04 │I.VENITURI CURENTE │ 2.105.605│ 2.336.524│ 2.611.490│ 2.911.213│

    │2000 04 │B.CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI │ 2.094.905│ 2.325.624│ 2.600.290│ 2.899.813│

    │2004 │CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR │ 2.006.323│ 2.325.624│ 2.600.290│ 2.899.813│

    │ 02 │Contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de │ 88.581│ │ │ │

    │ │angajatori │ │ │ │ │

    │ 06 │Contribuţia angajatorilor la fondul de garantare │ 28.337│ │ │ │

    │ │pentru plata creanţelor salariale │ │ │ │ │

    │ 10 │Venituri din contribuţia asiguratorie pentru munca │ 1.079.660│ 1.328.928│ 1.485.880│ 1.657.036│

    │ │pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ 11 │Venituri din contribuţia asiguratorie pentru munca │ 809.745│ 996.696│ 1.114.410│ 1.242.777│

    │ │pentru fondul de garantare pentru plata creanţelor │ │ │ │ │

    │ │salariale │ │ │ │ │

    │2104 │CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR │ 88.582│ │ │ │

    │ 02 │Contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de │ 88.582│ │ │ │

    │2900 04 │asiguraţi │ │ │ │ │

    │3000 04 │C. VENITURI NEFISCALE │ 10.700│ 10.900│ 11.200│ 11.400│

    │3104 │C1. VENITURI DIN PROPRIETĂŢI │ 1.143│ 1.231│ 1.320│ 1.346│

    │ 03 │VENITURI DIN DOBÂNZI │ 1.143│ 1.231│ 1.320│ 1.346│

    │3600 04 │Alte venituri din dobânzi │ 1.143│ 1.231│ 1.320│ 1.346│

    │3604 │C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII DIVERSE VENITURI │ 9.557│ 9.669│ 9.880│ 10.054│

    │ 50 │DIVERSE VENITURI │ 9.557│ 9.669│ 9.880│ 10.054│

    │4804 │Alte venituri │ 9.557│ 9.669│ 9.880│ 10.054│

    │ │SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI DONATORI ÎN CONTUL PLĂŢILOR│ 57.763│ 76.725│ 76.725│ │

    │ │EFECTUATE ŞI PREFINANŢĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR │ │ │ │ │

    │ │2014 - 2020 │ │ │ │ │

    │ 01 │Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) │ 57.763│ 76.725│ 76.725│ │

    │4904 01 │Venituri sistem asigurări pentru şomaj │ 1.325.286│ 1.416.553│ 1.573.805│ 1.668.436│

    │4904 02 │Venituri fond garantare pentru plata creanţelor │ 838.082│ 996.696│ 1.114.410│ 1.242.777│

    │ │salariale │ │ │ │ │

    │ 08 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ 282│ │ │ │

    │ │TOTAL VENITURI │ │ │ │ │

    │4808 │SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI DONATORI ÎN CONTUL PLĂŢILOR│ 282│ │ │ │

    │ │EFECTUATE ŞI PREFINANŢĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR │ │ │ │ │

    │ │2014 - 2020 │ │ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014- │ 282│ │ │ │

    │ │2020 (APC) │ │ │ │ │

    │5000 │TOTAL GENERAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.030.449│ 1.059.432│ 1.067.462│ 985.473│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.030.449│ 1.059.432│ 1.067.462│ 985.473│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.025.449│ 1.053.232│ 1.061.262│ 979.273│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.025.449│ 1.053.232│ 1.061.262│ 979.273│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ │II. Credite bugetare │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 38.017│ 38.885│ 40.871│ 40.897│

    │ │II. Credite bugetare │ 38.017│ 38.885│ 40.871│ 40.897│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.569│ 4.583│ 530│ 530│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.569│ 4.583│ 530│ 530│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 118.566│ 118.567│ 115.483│ 115.483│

    │ │II. Credite bugetare │ 118.566│ 118.567│ 115.483│ 115.483│

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 652.369│ 654.694│ 657.814│ 662.404│

    │ │II. Credite bugetare │ 652.369│ 654.694│ 657.814│ 662.404│

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014 - 2020│ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70.282│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ │II. Credite bugetare │ 70.282│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ 59 │TITLUL IX ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │5004 │BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.030.167│ 1.059.432│ 1.067.462│ 985.473│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.030.167│ 1.059.432│ 1.067.462│ 985.473│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.025.167│ 1.053.232│ 1.061.262│ 979.273│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.025.167│ 1.053.232│ 1.061.262│ 979.273│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ │II. Credite bugetare │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 38.017│ 38.885│ 40.871│ 40.897│

    │ │II. Credite bugetare │ 38.017│ 38.885│ 40.871│ 40.897│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.569│ 4.583│ 4.598│ 4.614│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.569│ 4.583│ 4.598│ 4.614│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 118.566│ 118.567│ 115.483│ 115.483│

    │ │II. Credite bugetare │ 118.566│ 118.567│ 115.483│ 115.483│

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢA SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 652.369│ 654.694│ 657.814│ 662.404│

    │ │II. Credite bugetare │ 652.369│ 654.694│ 657.814│ 662.404│

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014 - 2020│ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ │II. Credite bugetare │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ 59 │TITLUL X ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │6400 04 │Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL- CULTURALE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 728.081│ 705.906│ 692.336│ 698.629│

    │ │II. Credite bugetare │ 728.081│ 705.906│ 692.336│ 698.629│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 723.081│ 699.706│ 686.136│ 692.429│

    │ │II. Credite bugetare │ 723.081│ 699.706│ 686.136│ 692.429│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ │II. Credite bugetare │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 37.071│ 37.985│ 39.946│ 39.946│

    │ │II. Credite bugetare │ 37.071│ 37.985│ 39.946│ 39.946│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 117.447│ 113.602│ 110.518│ 110.518│

    │ │II. Credite bugetare │ 117.447│ 113.602│ 110.518│ 110.518│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 422.917│ 400.666│ 382.226│ 382.226│

    │ │II. Credite bugetare │ 422.917│ 400.666│ 382.226│ 382.226│

    │ 59 │TITLUL X ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │6404 │CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA │ │ │ │ │

    │ │CREANŢELOR SALARIALE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.068│ 1.119│ 1.173│ 1.229│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.068│ 1.119│ 1.173│ 1.229│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 323│ 323│ 323│ 323│

    │ │II. Credite bugetare │ 323│ 323│ 323│ 323│

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 22.347│ 22.348│ 22.348│ 22.348│

    │ │II. Credite bugetare │ 22.347│ 22.348│ 22.348│ 22.348│

    │6504 │ÎNVĂŢĂMÂNT │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 35.735│ 36.597│ 37.471│ 37.521│

    │ │II. Credite bugetare │ 35.735│ 36.597│ 37.471│ 37.521│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 35.680│ 35.897│ 36.771│ 36.812│

    │ │II. Credite bugetare │ 35.680│ 35.897│ 36.771│ 36.812│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 780│ 817│ 856│ 897│

    │ │II. Credite bugetare │ 780│ 817│ 856│ 897│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 7.050│ 7.130│ 7.865│ 7.865│

    │ │II. Credite bugetare │ 7.050│ 7.130│ 7.865│ 7.865│

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE │ │ │ │ │

    │ │ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALA │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.800│ 1.900│ 2.000│ 2.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.800│ 1.900│ 2.000│ 2.000│

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ │II. Credite bugetare │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ │II. Credite bugetare │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │6804 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALA │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 668.608│ 645.519│ 631.021│ 637.217│

    │ │II. Credite bugetare │ 668.608│ 645.519│ 631.021│ 637.217│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 663.663│ 640.019│ 625.521│ 631.717│

    │ │II. Credite bugetare │ 663.663│ 640.019│ 625.521│ 631.717│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 116.301│ 117.919│ 123.819│ 130.015│

    │ │II. Credite bugetare │ 116.301│ 117.919│ 123.819│ 130.015│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 29.698│ 30.532│ 31.758│ 31.758│

    │ │II. Credite bugetare │ 29.698│ 30.532│ 31.758│ 31.758│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II. Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE │ │ │ │ │

    │ │ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 95.447│ 91.602│ 88.518│ 88.518│

    │ │II. Credite bugetare │ 95.447│ 91.602│ 88.518│ 88.518│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALA │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 421.117│ 398.766│ 380.226│ 380.226│

    │ │II. Credite bugetare │ 421.117│ 398.766│ 380.226│ 380.226│

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.000│ 1.000│ 1.000│ 1.000│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.000│ 1.000│ 1.000│ 1.000│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ │II. Credite bugetare │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │8000 04 │Partea a V-a ACŢIUNI ECONOMICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │8004 │ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 946│ 900│ 925│ 951│

    │ │II. Credite bugetare │ 946│ 900│ 925│ 951│

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 519│ 533│ 548│ 564│

    │ │II. Credite bugetare │ 519│ 533│ 548│ 564│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.119│ 4.965│ 4.965│ 4.965│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.119│ 4.965│ 4.965│ 4.965│

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 229.452│ 254.028│ 275.588│ 280.178│

    │ │II. Credite bugetare │ 229.452│ 254.028│ 275.588│ 280.178│

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ │II. Credite bugetare │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │8904 01 │Cheltuieli sistem asigurări pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.006.429│ 1.035.642│ 1.043.618│ 961.573│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.006.429│ 1.035.642│ 1.043.618│ 961.573│

    │8904 02 │Cheltuieli fond garantare pentru plata creanţelor │ │ │ │ │

    │ │salariale │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │9904 │EXCEDENT/DEFICIT │ 1.133.201│ 1.353.817│ 1.620.753│ 1.925.740│

    │9904 10 │Excedent/Deficit sistem asigurări pentru şomaj │ 318.857│ 380.911│ 530.187│ 706.863│

    │9904 11 │Excedent/Deficit fond garantare pentru plata │ 814.344│ 972.906│ 1.090.566│ 1.218.877│

    │ │creanţelor salariale │ │ │ │ │

    │5008 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN │ │ │ │ │

    │ │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │8008 │ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE DE MUNCĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN │ │ │ │ │

    │ │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────────┴────────────┴────────────┘

    Anexa 2/04

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli,

    articole şi alineate pe anii 2018-2021

    (sume alocate din Bugetul asigurărilor pentru şomaj)

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ │ │ │ │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼────────────┤

    │5004 │BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 1.030.167│ 1.059.432│ 1.067.462│ 985.473│

    │ │II.Credite bugetare │ 1.030.167│ 1.059.432│ 1.067.462│ 985.473│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 1.025.167│ 1.053.232│ 1.061.262│ 979.273│

    │ │II.Credite bugetare │ 1.025.167│ 1.053.232│ 1.061.262│ 979.273│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ │II.Credite bugetare │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 110.476│ │ │ │

    │ 01│Salarii de bază │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 104.004│ │ │ │

    │ 12│Indemnizaţii plătite unor persoane din afara │ │ │ │ │

    │ │unităţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 5.712│ │ │ │

    │ 13│Indemnizaţii de delegare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 260│ │ │ │

    │ 30│Alte drepturi salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.913│ │ │ │

    │ 04│Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi │ │ │ │ │

    │ │familia sa │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 20│ │ │ │

    │ 06│Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.893│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.760│ │ │ │

    │ 01│Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.104│ │ │ │

    │ 02│Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 37│ │ │ │

    │ 03│Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 365│ │ │ │

    │ 04│Contribuţii de asigurări pentru accidente de │ │ │ │ │

    │ │muncă şi boli profesionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 12│ │ │ │

    │ 06│Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 61│ │ │ │

    │ 07│Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 2.181│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 38.017│ 38.885│ 40.871│ 40.897│

    │ │II.Credite bugetare │ 38.017│ 38.885│ 40.871│ 40.897│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 24.664│ │ │ │

    │ 01│Furnituri de birou │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 518│ │ │ │

    │ 02│Materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 109│ │ │ │

    │ 03│încălzit, iluminat şi forţa motrică │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 4.650│ │ │ │

    │ 04│Apă, canal şi salubritate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 410│ │ │ │

    │ 05│Carburanţi şi lubrifianţi │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 475│ │ │ │

    │ 06│Piese de schimb │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 190│ │ │ │

    │ 08│Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.990│ │ │ │

    │ 09│Materiale şi prestări de servicii cu caracter │ │ │ │ │

    │ │funcţional │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 13.437│ │ │ │

    │ 30│Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi │ │ │ │ │

    │ │funcţionare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 2.885│ │ │ │

    │ 02 │Reparaţii curente │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 590│ │ │ │

    │ 05 │Bunuri de natura obiectelor de inventar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 250│ │ │ │

    │ 30│Alte obiecte de inventar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 250│ │ │ │

    │ 06 │Deplasări, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 790│ │ │ │

    │ 01│Deplasări interne, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 610│ │ │ │

    │ 02│Deplasări în străinătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 180│ │ │ │

    │ 11 │Cărţi, publicaţii şi materiale documentare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 28│ │ │ │

    │ 13 │Pregătire profesională │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 23│ │ │ │

    │ 14 │Protecţia muncii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 27│ │ │ │

    │ 25 │Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din │ │ │ │ │

    │ │acţiuni în reprezentarea intereselor statului, │ │ │ │ │

    │ │potrivit dispoziţiilor legale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 19│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 11.626│ │ │ │

    │ 02│Protocol şi reprezentare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 03│Prime de asigurare non-viaţă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 04│Chirii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 6.300│ │ │ │

    │ 06│Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.362│ │ │ │

    │ 09│Executarea silită a creanţelor bugetare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 58│ │ │ │

    │ 30│Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.836│ │ │ │

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 03 │Alte dobânzi │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 02│Dobânda datorată trezoreriei statului │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 4.569│ 4.583│ 4.598│ 4.614│

    │ │II.Credite bugetare │ 4.569│ 4.583│ 4.598│ 4.614│

    │ 09 │Plăţi către angajatori pentru formarea profesională │ │ │ │ │

    │ │a angajaţilor │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 4.050│ │ │ │

    │ 19 │Plăţi pentru stimularea creerii de locuri de muncă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 519│ │ │ │

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI │ │ │ │ │

    │ │ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 118.566│ 118.567│ 115.483│ 115.483│

    │ │II.Credite bugetare │ 118.566│ 118.567│ 115.483│ 115.483│

    │ 01 │Transferuri curente │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 118.566│ │ │ │

    │ 01│Transferuri către instituţii publice │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.000│ │ │ │

    │ 17│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetul asigurărilor sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 92.373│ │ │ │

    │ 18│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetele locale pt. finanţarea programelor │ │ │ │ │

    │ │pentru ocuparea temporară a forţei de muncă şi │ │ │ │ │

    │ │subvenţionarea locurilor de muncă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.119│ │ │ │

    │ 19│Transferuri din bugetul asiguraţilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetul fondului naţional unic de asigurări │ │ │ │ │

    │ │sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.025│ │ │ │

    │ 20│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetul asigurărilor sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │reprezentând asigurare pentru accidente de muncă │ │ │ │ │

    │ │şi boli profesionale pentru şomeri pc durata │ │ │ │ │

    │ │practicii profesionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 49│ │ │ │

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II.Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 02 │B. Transferuri curente în străinătate (către │ │ │ │ │

    │ │organizaţii internaţionale) │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 01│Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 652.369│ 654.694│ 657.814│ 662.404│

    │ │II.Credite bugetare │ 652.369│ 654.694│ 657.814│ 662.404│

    │ 01 │Asigurări sociale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 413.883│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 238.486│ │ │ │

    │ 01│Ajutoare sociale în numerar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 236.686│ │ │ │

    │ 02│Ajutoare sociale în natură │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.800│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN │ │ │ │ │

    │ │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ │II.Credite bugetare │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ 02 │Programe din Fondul Social European (FSE) │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 69.419│ │ │ │

    │ 01│Finanţarea naţională │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10.656│ │ │ │

    │ 02│Finanţarea externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 57.763│ │ │ │

    │ 03│Cheltuieli neeligibile │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.000│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 581│ │ │ │

    │ 01│Finanţarea naţională │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 188│ │ │ │

    │ 02│Finanţarea externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 03│Cheltuieli neeligibile │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 111│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ │II.Credite bugetare │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ 17 │Despăgubiri civile │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.000│ │ │ │

    │ 25 │Sume aferente plaţii creanţelor salariale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.347│ │ │ │

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II.Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II.Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ 01 │Active fixe │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.585│ │ │ │

    │ 02│Maşini, echipamente şi mijloace de transport │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.385│ │ │ │

    │ 30│Alte active fixe │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 200│ │ │ │

    │ 03 │Reparaţii capitale aferente activelor fixe │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.415│ │ │ │

    │6400 04 │Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 728.081│ 705.906│ 692.336│ 698.629│

    │ │II.Credite bugetare │ 728.081│ 705.906│ 692.336│ 698.629│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 723.081│ 699.706│ 686.136│ 692.429│

    │ │II.Credite bugetare │ 723.081│ 699.706│ 686.136│ 692.429│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ │II.Credite bugetare │ 118.149│ 119.855│ 125.848│ 132.141│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 37.071│ 37.985│ 39.946│ 39.946│

    │ │II.Credite bugetare │ 37.071│ 37.985│ 39.946│ 39.946│

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ │II.Credite bugetare │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI │ │ │ │ │

    │ │ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 117.447│ 113.602│ 110.518│ 110.518│

    │ │II.Credite bugetare │ 117.447│ 113.602│ 110.518│ 110.518│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 422.917│ 400.666│ 382.226│ 382.226│

    │ │II.Credite bugetare │ 422.917│ 400.666│ 382.226│ 382.226│

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ │II.Credite bugetare │ 23.347│ 23.348│ 23.348│ 23.348│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II.Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │ │II.Credite bugetare │ 5.000│ 6.200│ 6.200│ 6.200│

    │6404 │CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE │ │ │ │ │

    │ │PENTRU PLATA CREANŢELOR SALARIALE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ │II.Credite bugetare │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ │II.Credite bugetare │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 1.068│ 1.119│ 1.173│ 1.229│

    │ │II.Credite bugetare │ 1.068│ 1.119│ 1.173│ 1.229│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 988│ │ │ │

    │ 01│Salarii de bază │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 988│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 44│ │ │ │

    │ 06│Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 44│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 36│ │ │ │

    │ 01│Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 11│ │ │ │

    │ 02│Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1│ │ │ │

    │ 03│Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3│ │ │ │

    │ 04│Contribuţii de asigurări pentru accidente de │ │ │ │ │

    │ │muncă şi boli profesionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1│ │ │ │

    │ 06│Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1│ │ │ │

    │ 07│Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 19│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 323│ 323│ 323│ 323│

    │ │II.Credite bugetare │ 323│ 323│ 323│ 323│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 09│Materiale şi prestări de servicii cu caracter │ │ │ │ │

    │ │funcţional │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 223│ │ │ │

    │ 06│Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 223│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 22.347│ 22.348│ 22.348│ 22.348│

    │ │II.Credite bugetare │ 22.347│ 22.348│ 22.348│ 22.348│

    │ 25 │Sume aferente plăţii creanţelor salariale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.347│ │ │ │

    │ 01 │Asigurări pentru plata creanţelor salariale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.347│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli de gestionare ale fondului de garantare │ │ │ │ │

    │ │a creanţelor salariale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.391│ │ │ │

    │ 01 │Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 223│ │ │ │

    │ 02 │Alte cheltuieli de administrare fond │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.168│ │ │ │

    │6504 │ÎNVĂŢĂMÂNT │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 35.735│ 36.597│ 37.471│ 37.512│

    │ │II.Credite bugetare │ 35.735│ 36.597│ 37.471│ 37.512│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 35.680│ 35.897│ 36.771│ 36.812│

    │ │II.Credite bugetare │ 35.680│ 35.897│ 36.771│ 36.812│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 780│ 817│ 856│ 897│

    │ │II.Credite bugetare │ 780│ 817│ 856│ 897│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 726│ │ │ │

    │ 01│Salarii de bază │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 716│ │ │ │

    │ 13│Indemnizaţii de delegare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 29│ │ │ │

    │ 06│Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 29│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 25│ │ │ │

    │ 01│Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3│ │ │ │

    │ 02│Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1│ │ │ │

    │ 03│Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3│ │ │ │

    │ 04│Contribuţii de asigurări pentru accidente de │ │ │ │ │

    │ │muncă şi boli profesionale │ 1│ │ │ │

    │ 06│Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1│ │ │ │

    │ 07│Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 16│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 7.050│ 7.130│ 7.865│ 7.865│

    │ │II.Credite bugetare │ 7.050│ 7.130│ 7.865│ 7.865│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 6.395│ │ │ │

    │ 01│Furnituri de birou │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 18│ │ │ │

    │ 02│Materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 9│ │ │ │

    │ 03│Încălzit, iluminat şi forţa motrică │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 850│ │ │ │

    │ 04│Apa, canal şi salubritate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 05│Carburanţi şi lubrifianţi │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 25│ │ │ │

    │ 06│Piese de schimb │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 08│Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 90│ │ │ │

    │ 09│Materiale şi prestări de servicii cu caracter │ │ │ │ │

    │ │funcţional │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 4.448│ │ │ │

    │ 30│Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi │ │ │ │ │

    │ │funcţionare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 885│ │ │ │

    │ 02 │Reparaţii curente │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 90│ │ │ │

    │ 05 │Bunuri de natura obiectelor de inventar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 30│Alte obiecte de inventar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 06 │Deplasări, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 01│Deplasări interne, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 11 │Cărţi, publicaţii şi materiale documentare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 13 │Pregătire profesională │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 5│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 490│ │ │ │

    │ 04│Chirii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 400│ │ │ │

    │ 30│Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 90│ │ │ │

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ │II.Credite bugetare │ 4.050│ 4.050│ 4.050│ 4.050│

    │ 09 │Plăţi către angajatori pentru formarea profesională │ │ │ │ │

    │ │a angajaţilor │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 4.050│ │ │ │

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI │ │ │ │ │

    │ │ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │ │II.Credite bugetare │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │ 01 │Transferuri curente │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.000│ │ │ │

    │ 01│Transferuri către instituţii publice │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.000│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢA SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 1.800│ 1.900│ 2.000│ 2.000│

    │ │II.Credite bugetare │ 1.800│ 1.900│ 2.000│ 2.000│

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.800│ │ │ │

    │ 02│Ajutoare sociale în natură │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.800│ │ │ │

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ │II.Credite bugetare │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ │II.Credite bugetare │ 55│ 700│ 700│ 700│

    │ 01 │Active fixe │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 55│ │ │ │

    │ 02│Maşini, echipamente şi mijloace de transport │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 55│ │ │ │

    │ 07 │Învăţământ nedefinibil prin nivel │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.000│ │ │ │

    │ 01 │Centre de specializare, perfecţionare, calificare şi │ │ │ │ │

    │ │recalificare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 22.000│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul învăţământului │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 13.735│ │ │ │

    │6804 │ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢA SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 668.608│ 645.519│ 631.021│ 637.217│

    │ │II.Credite bugetare │ 668.608│ 645.519│ 631.021│ 637.217│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 663.663│ 640.019│ 625.521│ 631.717│

    │ │II.Credite bugetare │ 663.663│ 640.019│ 625.521│ 631.717│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 116.301│ 117.919│ 123.819│ 130.015│

    │ │II.Credite bugetare │ 116.301│ 117.919│ 123.819│ 130.015│

    │ 01 │Cheltuieli salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 108.762│ │ │ │

    │ 01│Salarii de bază │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 102.300│ │ │ │

    │ 12│Indemnizaţii plătite unor persoane din afara │ │ │ │ │

    │ │unităţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 5.712│ │ │ │

    │ 13│Indemnizaţii de delegare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 250│ │ │ │

    │ 30│Alte drepturi salariale în bani │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli salariale în natură │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.840│ │ │ │

    │ 04│Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 20│ │ │ │

    │ 06│Vouchere de vacanţă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.820│ │ │ │

    │ 03 │Contribuţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.699│ │ │ │

    │ 01│Contribuţii de asigurări sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.090│ │ │ │

    │ 02│Contribuţii de asigurări de şomaj │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 35│ │ │ │

    │ 03│Contribuţii de asigurări sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 359│ │ │ │

    │ 04│Contribuţii de asigurări pentru accidente de │ │ │ │ │

    │ │muncă şi boli profesionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 06│Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 59│ │ │ │

    │ 07│Contribuţia asiguratorie pentru muncă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 2.146│ │ │ │

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 29.698│ 30.532│ 31.758│ 31.758│

    │ │II.Credite bugetare │ 29.698│ 30.532│ 31.758│ 31.758│

    │ 01 │Bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 18.169│ │ │ │

    │ 01│Furnituri de birou │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 02│Materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 03│Încălzit, iluminat şi forţă motrică │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.800│ │ │ │

    │ 04│Apă, canal şi salubritate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 350│ │ │ │

    │ 05│Carburanţi şi lubrifianţi │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 450│ │ │ │

    │ 06│Piese de schimb │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 180│ │ │ │

    │ 08│Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.900│ │ │ │

    │ 09│Materiale şi prestări de servicii cu caracter │ │ │ │ │

    │ │funcţional │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 8.889│ │ │ │

    │ 30│Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi │ │ │ │ │

    │ │funcţionare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 2.000│ │ │ │

    │ 02 │Reparaţii curente │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 500│ │ │ │

    │ 05 │Bunuri de natura obiectelor de inventar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 200│ │ │ │

    │ 30│Alte obiecte de inventar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 200│ │ │ │

    │ 06 │Deplasări, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 780│ │ │ │

    │ 01│Deplasări interne, detaşări, transferări │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 600│ │ │ │

    │ 02│Deplasări în străinătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 180│ │ │ │

    │ 11 │Cărţi, publicaţii şi materiale documentare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 18│ │ │ │

    │ 13 │Pregătire profesională │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 18│ │ │ │

    │ 14 │Protecţia muncii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 27│ │ │ │

    │ 25 │Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din │ │ │ │ │

    │ │acţiuni în reprezentarea intereselor statului, │ │ │ │ │

    │ │potrivit dispoziţiilor legale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 19│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 9.967│ │ │ │

    │ 02│Protocol şi reprezentare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 10│ │ │ │

    │ 03│Prime de asigurare non-viaţă │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 60│ │ │ │

    │ 04│Chirii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 5.900│ │ │ │

    │ 06│Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.139│ │ │ │

    │ 09│Executarea silita a creanţelor bugetare │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 58│ │ │ │

    │ 30│Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 800│ │ │ │

    │ 30 │TITLUL III DOBÂNZI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ 200│ 200│ 200│

    │ 03 │Alte dobânzi │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 02│Dobânda datorată trezoreriei statului │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 100│ │ │ │

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 95.447│ 91.602│ 88.518│ 88.518│

    │ │II.Credite bugetare │ 95.447│ 91.602│ 88.518│ 88.518│

    │ 01 │Transferuri curente │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 95.447│ │ │ │

    │ 17│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetul asigurărilor sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 92.373│ │ │ │

    │ 19│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetul fondului naţional unic de asigurări │ │ │ │ │

    │ │sociale de sănătate │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 3.025│ │ │ │

    │ 20│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetul asigurărilor sociale de stat │ │ │ │ │

    │ │reprezentând asigurare pentru accidente de muncă │ │ │ │ │

    │ │şi boli profesionale pentru şomeri pe durata │ │ │ │ │

    │ │practicii profesionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 49│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 421.117│ 398.766│ 380.223│ 380.226│

    │ │II.Credite bugetare │ 421.117│ 398.766│ 380.223│ 380.226│

    │ 01 │Asigurări sociale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 413.883│ │ │ │

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 7.234│ │ │ │

    │ 01│Ajutoare sociale în numerar │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 7.234│ │ │ │

    │ 59 │TITLUL XI ALTE CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 1.000│ 1.000│ 1.000│ 1.000│

    │ │II.Credite bugetare │ 1.000│ 1.000│ 1.000│ 1.000│

    │ 17 │Despăgubiri civile │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.000│ │ │ │

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ │II.Credite bugetare │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I.Credite de angajament │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ │II.Credite bugetare │ 4.945│ 5.500│ 5.500│ 5.500│

    │ 01 │Active fixe │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 1.530│ │ │ │

    │ 02│Maşini, echipamente şi mijloace de transport │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.330│ │ │ │

    │ 30│Alte active fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 200│ │ │ │

    │ 03 │Reparaţii capitale aferente activelor fixe │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.415│ │ │ │

    │ 07 │Asigurări pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 509.330│ │ │ │

    │ 15 │Prevenirea excluderii sociale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 7.234│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii │ │ │ │ │

    │ │sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 7.234│ │ │ │

    │ 50 │Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi │ │ │ │ │

    │ │asistentei sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 152.044│ │ │ │

    │ 02 │Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 3.139│ │ │ │

    │ 03 │Alte cheltuieli de administrare fond │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 148.905│ │ │ │

    │8000 04 │Partea a V-a ACŢIUNI ECONOMICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │8004 │ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ 353.526│ 375.126│ 286.844│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 946│ 900│ 925│ 951│

    │ │II. Credite bugetare │ 946│ 900│ 925│ 951│

    │ 30 │Alte cheltuieli │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 946│ │ │ │

    │ 30│Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 946│ │ │ │

    │ 40 │TITLUL IV SUBVENŢII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 519│ 533│ 548│ 564│

    │ │II. Credite bugetare │ 519│ 533│ 548│ 564│

    │ 19 │Plaţi pentru stimularea creerii de locuri de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 519│ │ │ │

    │ 51 │TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI│ │ │ │ │

    │ │PUBLICE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.119│ 4.965│ 4.965│ 4.965│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.119│ 4.965│ 4.965│ 4.965│

    │ 01 │Transferuri curente │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.119│ │ │ │

    │ 18│Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │către bugetele locale pt. finanţarea programelor │ │ │ │ │

    │ │pentru ocuparea temporară a forţei de muncă şi │ │ │ │ │

    │ │subvenţionarea locurilor de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.119│ │ │ │

    │ 55 │TITLUL VII ALTE TRANSFERURI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ 100│ 100│ 100│

    │ 02 │B. Transferuri curente în străinatate (către │ │ │ │ │

    │ │organizaţii internaţionale) │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 01│Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale │ │ │ │ │

    │ │II.Credite bugetare │ 50│ │ │ │

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 229.452│ 254.028│ 275.588│ 280.178│

    │ │II. Credite bugetare │ 229.452│ 254.028│ 275.588│ 280.178│

    │ 02 │Ajutoare sociale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 229.452│ │ │ │

    │ 01│Ajutoare sociale în numerar │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 229.452│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ │II. Credite bugetare │ 70.000│ 93.000│ 93.000│ 86│

    │ 02 │Programe din Fondul Social European (FSE) │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 69.419│ │ │ │

    │ 01│Finanţarea naţională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 10.656│ │ │ │

    │ 02│Finanţarea externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 57.763│ │ │ │

    │ 03│Cheltuieli neeligibile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 1.000│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 581│ │ │ │

    │ 01│Finanţarea naţională │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 188│ │ │ │

    │ 02│Finanţare externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 03│Cheltuieli neeligibile │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 111│ │ │ │

    │ 02 │Acţiuni generale de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 302.086│ │ │ │

    │ 04 │Măsuri active pentru combaterea şomajului │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 2.065│ │ │ │

    │ 05 │Stimularea creării de locuri de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 229.971│ │ │ │

    │ 30 │Alte acţiuni generale de muncă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 70.050│ │ │ │

    │8904 01 │Cheltuieli sistem asigurări pentru şomaj │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 1.006.429│ 1.035.642│ 1.043.618│ 961.573│

    │ │II. Credite bugetare │ 1.006.429│ 1.035.642│ 1.043.618│ 961.573│

    │8904 02 │Cheltuieli fond garantare pentru plata creanţelor │ │ │ │ │

    │ │salariale │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    │ │II. Credite bugetare │ 23.738│ 23.790│ 23.844│ 23.900│

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────────┴────────────┴────────────┘

    Anexa 3/04

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri

    de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-202ă

    (sume alocate din fonduri externe nerambursabile)

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │ │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤

    │5008 │FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 02│Finanţare externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │8008 │ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 58 │TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE │ │ │ │ │

    │ │NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 282│ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 15 │Alte programe comunitare finanţate în perioada │ │ │ │ │

    │ │2014-2020 │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 02│Finanţare externă nerambursabilă │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 01 │Acţiuni generale economice şi comerciale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    │ 30 │Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi │ │ │ │ │

    │ │comerciale │ │ │ │ │

    │ │II. Credite bugetare │ 282│ │ │ │

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘

    Anexa 4/04

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare

    SINTEZA

    proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul

    programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

    Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi

    altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐

    │Cod Denumirea program/ Valoarea Realizări Realizări Execuţie Pro- Estimări Estimări Estimări Anii │

    │ instrument/facilitate totală până în 2016 prelimi- gram 2019 2020 2021 următori │

    │ anul 2015 minată 2018 │

    │ 2017 │

    └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 277.137 15.336 23 5.410 70.282 93.000 93.000 86 0

    II. Credite bugetare 277.137 15.336 23 5.410 70.282 93.000 93.000 86 0

    65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 1.370 1.292 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.370 1.292 0 78 0 0 0 0 0

    65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    6139 Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în

    regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest

    I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    6578 Sustenabilitate în mediul rural prin investiţia în resurse umane

    I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    65045602

    6504560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 111 111 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 111 111 0 0 0 0 0 0 0

    65045602

    6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.180 1.180 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.180 1.180 0 0 0 0 0 0 0

    65045602

    6504560203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 79 1 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 79 1 0 78 0 0 0 0 0

    65045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    8212 Fluxuri moderne la SPO

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    65045802

    6504580201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 300 0 0 300 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 300 0 0 300 0 0 0 0 0

    65045802

    6504580202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

    65045802

    6504580203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 100 0 0 100 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 100 0 0 100 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 16.444 14.044 0 2.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 16.444 14.044 0 2.400 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    3867 SEROP - Servicii de ocupare Performanţe - elaborarea, implementarea şi evaluarea strategiei de aliniere a calităţii

    I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    6156 SMISPO - îmbunătăţirea sistemului managerial şi informaţional al SPO

    I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    6578 Sustenabilitate în mediul rural prin investiţia în resurse umane

    I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    80045602

    8004560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 5.152 5.152 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.152 5.152 0 0 0 0 0 0 0

    80045602

    8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 8.476 8.476 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 8.476 8.476 0 0 0 0 0 0 0

    80045602

    8004560203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 2.816 416 0 2.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.816 416 0 2.400 0 0 0 0 0

    80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 256.610 0 0 1.105 69.419 93.000 93.000 86 0

    II. Credite bugetare 256.610 0 0 1.105 69.410 93.000 93.000 86 0

    80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    12041 INTESPO - Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare

    I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    12042 Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunităţile marginalizate din Municipiul Alba Iulia - MICESA

    I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    80045802

    8004580201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 39.923 0 0 286 10.656 14.484 14.484 13 0

    II. Credite bugetare 39.923 0 0 286 10.656 14.484 14.484 13 0

    80045802

    8004580202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 215.687 0 0 819 57.763 78.516 78.516 73 0

    II. Credite bugetare 215.687 0 0 819 57.763 78.516 78.516 73 0

    80045802

    8004580203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

    80045815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

    80045815

    8004581501 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 197 0 9 0 188 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 197 0 9 0 188 0 0 0 0

    80045815

    8004581502 Finanţare externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    80045815

    8004581503 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 111 0 0 0 111 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 111 0 0 0 111 0 0 0 0

    80045816 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    12061 YOUR FIRST EURES JOB

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    80045816

    8004581601 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 9 0 1 8 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 9 0 1 8 0 0 0 0 0

    80045816

    8004581602 Finanţare externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 75 0 13 62 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 75 0 13 62 0 0 0 0 0

    80085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    80085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

    I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    80085815

    8008581501 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 357 0 0 357 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 357 0 0 357 0 0 0 0 0

    80085815

    8008581502 Finanţare externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    Anexa 4/04/01

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 3867 SEROP - Servicii de ocupare Performanţe - elaborarea, implementarea şi evaluarea

    strategiei de aliniere a calităţii

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

    I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

    8004560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 2.559 2.559 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.559 2.559 0 0 0 0 0 0 0

    8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.963 1.963 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.963 1.963 0 0 0 0 0 0 0

    8004560203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 542 416 0 126 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 542 416 0 126 0 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 6139 Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în

    regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

    650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

    I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

    6504560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 4 4 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 4 4 0 0 0 0 0 0 0

    6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 581 581 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 581 581 0 0 0 0 0 0 0

    6504560203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 79 1 0 78 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 79 1 0 78 0 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 6156 SMISPO - îmbunătăţirea sistemului managerial şi informaţional al SPO

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

    I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

    8004560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 1.744 1.744 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.744 1.744 0 0 0 0 0 0 0

    8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 3.030 3.030 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 3.030 3.030 0 0 0 0 0 0 0

    8004560203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 2.256 0 0 2.256 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 2.256 0 0 2.256 0 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 6578 Sustenabilitate în mediul rural prin investiţia în resurse umane

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

    I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

    I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

    6504560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 107 107 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 107 107 0 0 0 0 0 0 0

    6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 599 599 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 599 599 0 0 0 0 0 0 0

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

    I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

    8004560201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 849 849 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 849 849 0 0 0 0 0 0 0

    8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 3.483 3.483 0 0 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 3.483 3.483 0 0 0 0 0 0 0

    8004560203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 18 0 0 18 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 18 0 0 18 0 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operaţional Capital Uman
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 8212 Fluxuri moderne în SPO

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    650458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    65045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

    6504580201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 300 0 0 300 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 300 0 0 300 0 0 0 0 0

    6504580202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

    6504580203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 100 0 0 100 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 100 0 0 100 0 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operaţional Capital Uman
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 12041 INTESPO - Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

    8004580201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 39.413 0 0 279 10.479 14.250 14.392 13 0

    II. Credite bugetare 39.413 0 0 279 10.479 14.250 14.392 13 0

    8004580202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 212.795 0 0 777 56.761 77.188 77.996 73 0

    II. Credite bugetare 212.795 0 0 777 56.761 77.188 77.996 73 0

    8004580203 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operaţional Capital Uman
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 12042 Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunităţile marginalizate din

    Municipiul Alba Iulia - MICESA

    Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

    I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

    8004580201 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 510 0 0 7 177 234 92 0 0

    II. Credite bugetare 510 0 0 7 177 234 92 0 0

    8004580202 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 2.892 0 0 42 1.002 1.328 520 0 0

    II. Credite bugetare 2.892 0 0 42 1.002 1.328 520 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 86 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

    Municipiul Alba Iulia - MICESA

    Fond de finanţare: 44 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 1.229 0 9 357 863 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 1.229 0 9 357 863 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    80045815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

    8004581501 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 197 0 9 0 188 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 197 0 9 0 188 0 0 0 0

    8004581502 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    8004581503 Cheltuieli neeligibile

    I. Credite de angajament 111 0 0 0 111 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 111 0 0 0 111 0 0 0 0

    5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

    I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    8008 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    800858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    80085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014-2020

    I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

    8008581501 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 357 0 0 357 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 357 0 0 357 0 0 0 0 0

    8008581502 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

    Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    Program/facilitate/instrument: 99 Alte programe / facilităţi
    I. Credite de angajament
    II. Credit bugetar

    FIŞA PROIECTULUI

    finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente

    Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi

    de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

    *Font 7*

    - mii lei -

    ┌────────────────────────────────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┬────────┬────────┬────────┬─────────┐

    │Denumirea şi codul proiectului/ │ Valoarea │Realizări│Reali-│Execuţie│ Pro- │Estimări│Estimări│Estimări│ Anii │

    │ surse │ totală │ până în │ zări │prelimi-│ gram │ 2019 │ 2020 │ 2021 │următori │

    │ de finanţare │ │anul 2015│ 2016 │ nată │ 2018 │ │ │ │ │

    │ │ │ │ │ 2017 │ │ │ │ │ │

    └────────────────────────────────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────┴────────┴────────┴────────┴─────────┘

    Proiectul: 12061 YOUR FIRST EURES JOB

    Fond de finanţare: 15 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

    5000 TOTAL GENERAL

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    80045816 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

    I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

    8004581601 Finanţarea naţională

    I. Credite de angajament 9 0 1 8 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 9 0 1 8 0 0 0 0 0

    8004581602 Finanţarea externă nerambursabilă

    I. Credite de angajament 75 0 13 62 0 0 0 0 0

    II. Credite bugetare 75 0 13 62 0 0 0 0 0

    Anexa 5/04

    SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

    - mii lei -

    Cod ordonator Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

    până 2016 preliminată 2018 2019 2020 2021

    2017

    21 11370190 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    TOTAL CHELTUIELI

    I. Credite de angajament 1.030.449 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.816

    II. Credite bugetare 1.030.449 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.816

    Buget fond şomaj

    I. Credite de angajament 1.030.167 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.534

    II. Credite bugetare 1.030.167 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.534

    Fonduri externe nerambursabile

    I. Credite de angajament 282 282

    II. Credite bugetare 282 282

    1853 PROGRAM

    1853 Măsuri active destinate stimulării ocupării forţei de muncă

    1853 TOTAL PROGRAM

    1853 I. Credite de angajament 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    1853 II. Credite bugetare 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    1853 Buget fond şomaj

    1853 I. Credite de angajament 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    1853 II. Credite bugetare 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    1854 PROGRAM

    1854 Măsuri pasive acordate şomerilor

    1854 TOTAL PROGRAM

    1854 I. Credite de angajament 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    1854 II. Credite bugetare 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    1854 Buget fond şomaj

    1854 I. Credite de angajament 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    1854 II. Credite bugetare 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    1855 PROGRAM

    1855 Management şi administraţia

    1855 TOTAL PROGRAM

    1855 I. Credite de angajament 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    1855 II. Credite bugetare 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    1855 Buget fond şomaj

    1855 I. Credite de angajament 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    1855 II. Credite bugetare 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    1856 PROGRAM

    1856 Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

    1856 TOTAL PROGRAM

    1856 I. Credite de angajament 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    1856 II. Credite bugetare 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    1856 Buget fond şomaj

    1856 I. Credite de angajament 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    1856 II. Credite bugetare 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    1857 PROGRAM

    1857 European Interoperability for Social Security Institutions in România

    1857 TOTAL PROGRAM

    1857 I. Credite de angajament 282 282

    1857 II. Credite bugetare 282 282

    1857 Fonduri externe nerambursabile

    1857 I. Credite de angajament 282 282

    1857 II. Credite bugetare 282 282

    Anexa 5/04/01

    Fişa Programului

    - mii lei -

    Cod

    Cod ordonator program Cod Realizări până Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

    indicator 2016 preliminată 2018 2019 2020 2021

    2017

    21 11370190 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

    1853 PROGRAM:

    Măsuri active destinate stimulării ocupării forţei de muncă

    PRIORITATEA: 1

    PARTENERI:

    DESCRIERE:

    Programul îşi propune să sporească şansele de ocupare a persoanelor înregistrate în evidenţele

    ANOFM, prin acordarea de măsuri personalizate, adaptate profilului individual

    Data începerii:

    Data închiderii:

    FINANŢARE:

    TOTAL - eligibil:

    I. Credite de angajament 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    II. Credite bugetare 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    Indicatori de finanţare

    Buget fond şomaj

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    5004 I. Credite de angajament 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    5004 II. Credite bugetare 343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

    6504 I. Credite de angajament 33.900 34.080 34.915 34.915 137.810

    6504 II. Credite bugetare 33.900 34.080 34.915 34.915 137.810

    650420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    650420 I. Credite de angajament 6.050 6.130 6.865 6.865 25.910

    650420 II. Credite bugetare 6.050 6.130 6.865 6.865 25.910

    650440 TITLUL IV SUBVENŢII

    650440 I. Credite de angajament 4.050 4.050 4.050 4.050 16.200

    650440 II. Credite bugetare 4.050 4.050 4.050 4.050 16.200

    650451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    650451 I. Credite de angajament 22.000 22.000 22.000 22.000 88.000

    650451 II. Credite bugetare 22.000 22.000 22.000 22.000 88.000

    650457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    650457 I. Credite de angajament 1.800 1.900 2.000 2.000 7.700

    650457 II. Credite bugetare 1.800 1.900 2.000 2.000 7.700

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    6804 I. Credite de angajament 7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

    6804 II. Credite bugetare 7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

    680457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    680457 I. Credite de angajament 7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

    680457 II. Credite bugetare 7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    8004 I. Credite de angajament 302.036 353.426 375.026 286.744 1.317.232

    8004 II. Credite bugetare 302.036 353.426 375.026 286.744 1.317.232

    800420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    800420 I. Credite de angajament 946 900 925 951 3.722

    800420 II. Credite bugetare 946 900 925 951 3.722

    800440 TITLUL IV SUBVENŢII

    800440 I. Credite de angajament 519 533 548 564 2.164

    800440 II. Credite bugetare 519 533 548 564 2.164

    800451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    800451 I. Credite de angajament 1.119 4.965 4.965 4.965 16.014

    800451 II. Credite bugetare 1.119 4.965 4.965 4.965 16.014

    800457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    800457 I. Credite de angajament 229.452 254.028 275.588 280.178 1.039.246

    800457 II. Credite bugetare 229.452 254.028 275.588 280.178 1.039.246

    800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE

    CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

    800458 I. Credite de angajament 70.000 93.000 93.000 86 256.086

    800458 II. Credite bugetare 70.000 93.000 93.000 86 256.086

    Rata de finanţare din:

    Fonduri eligibile:

    I. Credite de angajament 100 100 100 100

    II. Credite bugetare 100 100 100 100

    REZULTATE AŞTEPTATE:

    Indicatori de fundamentare

    REZULTAT

    5844 Gradul de ocupare al tuturor persoanelor

    în căutarea unui loc de muncă aflate în

    evidenţa ANOFM 36 38 40 42

    5845 Ponderea tinerilor cu vârsta mai mică de

    25 de ani care ocupă un loc de muncă,

    participă la un curs de formare

    profesională, încheie un contract de

    ucenicie la locul de muncă sau încheie

    un contract de stagiu 68 73 75 77

    COMENTARII:

    1854 PROGRAM:

    Măsuri pasive acordate şomerilor

    PRIORITATEA: 1

    PARTENERI:

    DESCRIERE:

    Indemnizaţia de şomaj şi venitul de completare se acordă persoanelor care nu au un loc

    de muncă, nu realizează venituri şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de

    legislaţia pentru acordarea acestora

    Data începerii:

    Data închiderii:

    FINANŢARE:

    TOTAL - eligibil:

    I. Credite de angajament 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    II. Credite bugetare 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    Indicatori de finanţare

    Buget fond şomaj

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    5004 I. Credite de angajament 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    5004 II. Credite bugetare 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    6804 I. Credite de angajament 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    6804 II. Credite bugetare 512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

    680420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    680420 I. Credite de angajament 3.139 3.912 3.727 3.727 14.505

    680420 II. Credite bugetare 3.139 3.912 3.727 3.727 14.505

    680451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    680451 I. Credite de angajament 95.447 91.602 88.518 88.518 364.085

    680451 II. Credite bugetare 95.447 91.602 88.518 88.518 364.085

    680457 TITLUL IX ASISTENŢA SOCIALĂ

    680457 I. Credite de angajament 413.883 391.224 372.684 372.684 1.550.475

    680457 II. Credite bugetare 413.883 391.224 372.684 372.684 1.550.475

    Rata de finanţare din:

    Fonduri eligibile:

    I. Credite de angajament 100 100 100 100

    II. Credite bugetare 100 100 100 100

    REZULTATE AŞTEPTATE:

    Indicatori de fundamentare

    REZULTAT

    5846 Ponderea şomerilor indemnizaţi

    în total şomeri % 20 20 20 20 20

    COMENTARII:

    1855 PROGRAM:

    Management şi administraţia

    PRIORITATEA: 1

    PARTENERI:

    DESCRIERE:

    Din bugetul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate cheltuielile de organizare şi funcţionare

    a ANOFM şi structurilor sale teritoriale

    Data începerii:

    Data închiderii:

    FINANŢARE:

    TOTAL - eligibil:

    I. Credite de angajament 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    II. Credite bugetare 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    Indicatori de finanţare

    Buget fond şomaj

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    5004 I. Credite de angajament 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    5004 II. Credite bugetare 150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

    6504 I. Credite de angajament 1.835 2.517 2.556 2.597 9.505

    6504 II. Credite bugetare 1.835 2.517 2.556 2.597 9.505

    650410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

    650410 I. Credite de angajament 780 817 856 897 3.350

    650410 II. Credite bugetare 780 817 856 897 3.350

    650420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    650420 I. Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

    650420 II. Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

    650471 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

    650471 I. Credite de angajament 55 700 700 700 2.155

    650471 II. Credite bugetare 55 700 700 700 2.155

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    6804 I. Credite de angajament 148.905 151.239 158.550 164.746 623.440

    6804 II. Credite bugetare 148.905 151.239 158.550 164.746 623.440

    680410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

    680410 I. Credite de angajament 116.301 117.919 123.819 130.015 488.054

    680410 II. Credite bugetare 116.301 117.919 123.819 130.015 488.054

    680420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    680420 I. Credite de angajament 26.559 26.620 28.031 28.031 109.241

    680420 II. Credite bugetare 26.559 26.620 28.031 28.031 109.241

    680430 TITLUL III DOBÂNZI

    680430 I. Credite de angajament 100 200 200 200 700

    680430 II. Credite bugetare 100 200 200 200 700

    680459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

    680459 I. Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

    680459 II. Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

    680471 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

    680471 I. Credite de angajament 4.945 5.500 5.500 5.500 21.445

    680471 II. Credite bugetare 4.945 5.500 5.500 5.500 21.445

    8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    8004 I. Credite de angajament 50 100 100 100 350

    8004 II. Credite bugetare 50 100 100 100 350

    800455 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

    800455 I. Credite de angajament 50 100 100 100 350

    800455 II. Credite bugetare 50 100 100 100 350

    Rata de finanţare din:

    Fonduri eligibile:

    I. Credite de angajament 100 100 100 100

    II. Credite bugetare 100 100 100 100

    REZULTATE AŞTEPTATE:

    COMENTARII:

    1856 PROGRAM:

    Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariate

    PRIORITATEA: 1

    PARTENERI:

    DESCRIERE:

    Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariate ce rezultă din contractele

    individuale de muncă şi colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatori aflaţi

    în insolvenţă

    Data începerii:

    Data închiderii:

    FINANŢARE:

    TOTAL - eligibil:

    I. Credite de angajament 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    II. Credite bugetare 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    Indicatori de finanţare

    Buget fond şomaj

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

    5004 I. Credite de angajament 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    5004 II. Credite bugetare 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    6404 CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR SALARIALE

    6404 I. Credite de angajament 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    6404 II. Credite bugetare 23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

    640410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

    640410 I. Credite de angajament 1.068 1.119 1.173 1.229 4.589

    640410 II. Credite bugetare 1.068 1.119 1.173 1.229 4.589

    640420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

    640420 I. Credite de angajament 323 323 323 323 1.292

    640420 II. Credite bugetare 323 323 323 323 1.292

    640459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

    640459 I. Credite de angajament 22.347 22.348 22.348 22.348 89.391

    640459 II. Credite bugetare 22.347 22.348 22.348 22.348 89.391

    Rata de finanţare din:

    Fonduri eligibile:

    I. Credite de angajament 100 100 100 100

    II. Credite bugetare 100 100 100 100

    REZULTATE AŞTEPTATE:

    COMENTARII:

    1857 PROGRAM:

    European Interoperability for Social Security Institutions in România

    PRIORITATEA: 1

    PARTENERI:

    DESCRIERE:

    EESSI este un proiect din domeniul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor care constă în

    principal, în dezvoltarea unui sistem informatic ce conectează administraţiile statelor membre

    responsabile de securitate socială pentru schimburile electronice de date

    Data începerii:

    Data închiderii:

    FINANŢARE:

    TOTAL - eligibil:

    I. Credite de angajament 282 282

    II. Credite bugetare 282 282

    Indicatori de finanţare

    Fonduri externe nerambursabile

    5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

    5008 I. Credite de angajament 282 282

    5008 II. Credite bugetare 282 282

    8008 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

    8008 I. Credite de angajament 282 282

    8008 II. Credite bugetare 282 282

    800858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

    FINANCIAR 2014-2020

    800858 I. Credite de angajament 282 282

    800858 II. Credite bugetare 282 282

    Rata de finanţare din:

    Fonduri eligibile:

    I. Credite de angajament 100

    II. Credite bugetare 100

    REZULTATE AŞTEPTATE:

    COMENTARII:

    Anexa 6/04

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

    - mii lei -

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    II - Credite bugetare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

    CAPITOL/GRUPA/SURSA până la 2017 ulteriori

    31.12.2016

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL GENERAL

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

    II 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

    PENTRU ŞOMAJ II 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

    500451 TITLUL VI TRANSFERURI I 4.381 489 951 811 710 710 710

    ÎNTRE UNITĂŢI ALE II 4.381 489 951 811 710 710 710

    ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    50045101 Transferuri curente I 4.381 489 951 811 710 710 710

    II 4.381 489 951 811 710 710 710

    5004510101 Transferuri către I 4.381 489 951 811 710 710 710

    instituţii publice II 4.381 489 951 811 710 710 710

    500471 TITLUL XIII ACTIVE I 29.640 4.440 1.000 5.000 6.200 6.200 6.200 600

    NEFINANCIARE II 29.640 4.440 1.000 5.000 6.200 6.200 6.200 600

    50047101 Active fixe I 13.007 2.290 432 1.585 2.700 2.700 2.700 600

    II 13.007 2.290 432 1.585 2.700 2.700 2.700 600

    5004710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    5004710102 Maşini, echipamente I 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

    şi mijloace de transport II 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

    5004710103 Mobilier, aparatură I 2.159 167 192 600 600 600

    birotică şi alte active II 2.159 167 192 600 600 600

    corporale

    5004710130 Alte active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    50047103 Reparaţii capitale I 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

    aferente activelor fixe II 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

    a. Achiziţii de imobile

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 2.630 630 500 500 500 500

    PENTRU ŞOMAJ II 2.630 630 500 500 500 500

    500471 TITLUL XIII ACTIVE I 2.630 630 500 500 500 500

    NEFINANCIARE II 2.630 630 500 500 500 500

    50047101 Active fixe I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    5004710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    b. Dotări independente

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

    II 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

    PENTRU ŞOMAJ II 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

    500451 TITLUL VI TRANSFERURI I 1.554 455 111 388 200 200 200

    ÎNTRE UNITĂŢI ALE II 1.554 455 111 388 200 200 200

    ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    50045101 Transferuri curente I 1.554 455 111 388 200 200 200

    II 1.554 455 111 388 200 200 200

    5004510101 Transferuri către I 1.554 455 111 388 200 200 200

    instituţii publice II 1.554 455 111 388 200 200 200

    500471 TITLUL XIII ACTIVE I 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

    NEFINANCIARE II 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

    50047101 Active fixe I 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

    II 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

    5004710102 Maşini, echipamente I 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

    şi mijloace de transport II 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

    5004710103 Mobilier, aparatură I 2.159 167 192 600 600 600

    birotică şi alte active II 2.159 167 192 600 600 600

    corporale

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

    II 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

    PENTRU ŞOMAJ II 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

    500451 TITLUL VI TRANSFERURI I 30 10 10 10

    ÎNTRE UNITĂŢI ALE II 30 10 10 10

    ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    50045101 Transferuri curente I 30 10 10 10

    II 30 10 10 10

    5004510101 Transferuri către I 30 10 10 10

    instituţii publice II 30 10 10 10

    500471 TITLUL XIII ACTIVE I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    NEFINANCIARE II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    50047101 Active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    5004710130 Alte active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi

    de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor incluse

    la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor,

    autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

    II 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

    5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR I 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

    PENTRU ŞOMAJ II 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

    500451 TITLUL VI TRANSFERURI I 2.797 34 840 423 500 500 500

    ÎNTRE UNITĂŢI ALE II 2.797 34 840 423 500 500 500

    ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    50045101 Transferuri curente I 2.797 34 840 423 500 500 500

    II 2.797 34 840 423 500 500 500

    5004510101 Transferuri către I 2.797 34 840 423 500 500 500

    instituţii publice II 2.797 34 840 423 500 500 500

    500471 TITLUL XIII ACTIVE I 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

    NEFINANCIARE II 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

    50047103 Reparaţii capitale I 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

    aferente activelor fixe II 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL CAPITOL 65 - ÎNVĂŢĂMÂNT

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 6.883 612 1.075 866 1.410 1.410 1.410 100

    II 6.883 612 1.075 866 1.410 1.410 1.410 100

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 6.883 612 1.075 866 1.410 1.410 1.410 100

    650451 TITLUL VI TRANSFERURI I 4.381 489 951 811 710 710 710

    ÎNTRE UNITĂŢI ALE II 4.381 489 951 811 710 710 710

    ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    65045101 Transferuri curente I 4.381 489 951 811 710 710 710

    II 4.381 489 951 811 710 710 710

    6504510101 Transferuri către I 4.381 489 951 811 710 710 710

    instituţii publice II 4.381 489 951 811 710 710 710

    650471 TITLUL XIII ACTIVE I 2.502 123 124 55 700 700 700 100

    NEFINANCIARE II 2.502 123 124 55 700 700 700 100

    65047101 Active Fixe I 899 79 65 55 200 200 200 100

    II 899 79 65 55 200 200 200 100

    6504710102 Maşini, echipamente I 538 69 14 55 100 100 100 100

    şi mijloace de transport II 538 69 14 55 100 100 100 100

    6504710103 Mobilier, aparatură I 361 10 51 100 100 100

    birotică şi alte active II 361 10 51 100 100 100

    corporale

    65047103 Reparaţii capitale I 1.603 44 59 500 500 500

    aferente activelor fixe II 1.603 44 59 500 500 500

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

    SOCIALĂ II 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

    680471 TITLUL XIII ACTIVE I 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

    NEFINANCIARE II 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

    68047101 Active fixe I 12.108 2.211 367 1.530 2.500 2.500 2.500 500

    II 12.108 2.211 367 1.530 2.500 2.500 2.500 500

    6804710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    6804710102 Maşini, echipamente I 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

    şi mijloace de transport II 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

    6804710103 Mobilier, aparatură I 1.798 157 141 500 500 500

    birotică şi alte active II 1.798 157 141 500 500 500

    corporale

    6804710130 Alte active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    68047103 Reparaţii capitale I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    aferente activelor fixe II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    Anexa 6/04/01

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 1

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    a.Achiziţii de imobile

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    -mii lei-

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

    până la 2017 ulteriori

    31.12.2016

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 2.630 630 500 500 500 500

    SOCIALĂ II 2.630 630 500 500 500 500

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 2.630 630 500 500 500 500

    SOCIALĂ II 2.630 630 500 500 500 500

    680471 TITLUL XIII ACTIVE I 2.630 630 500 500 500 500

    NEFINANCIARE II 2.630 630 500 500 500 500

    68047101 Active fixe I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    6804710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

    II 2.630 630 500 500 500 500

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 2

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    b.Dotări independente

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    -mii lei-

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

    până la 2017 ulteriori

    31.12.2016

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

    II 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

    6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 2.453 534 176 443 400 400 400 100

    II 2.453 534 176 443 400 400 400 100

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 2.453 534 176 443 400 400 400 100

    II 2.453 534 176 443 400 400 400 100

    650451 TITLUL VI I 1.554 455 111 388 200 200 200

    TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI II 1.554 455 111 388 200 200 200

    ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    65045101 Transferuri curente I 1.554 455 111 388 200 200 200

    II 1.554 455 111 388 200 200 200

    6504510101 Transferuri către I 1.554 455 111 388 200 200 200

    instituţii publice II 1.554 455 111 388 200 200 200

    650471 TITLUL XIII ACTIVE I 899 79 65 55 200 200 200 100

    NEFINANCIARE II 899 79 65 55 200 200 200 100

    65047101 Active fixe I 899 79 65 55 200 200 200 100

    II 899 79 65 55 200 200 200 100

    6504710102 Maşini, echipamente I 538 69 14 55 100 100 100 100

    şi mijloace de transport II 538 69 14 55 100 100 100 100

    6504710103 Mobilier, aparatură I 361 10 51 100 100 100

    birotică şi alte active II 361 10 51 100 100 100

    corporale

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    SOCIALĂ II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    SOCIALĂ II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    680471 TITLUL XIII ACTIVE I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    NEFINANCIARE II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    68047101 Active fixe I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

    6804710102 Maşini, echipamente I 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

    şi mijloace de transport II 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

    6804710103 Mobilier, aparatură I 1.798 157 141 500 500 500

    birotică şi alte active II 1.798 157 141 500 500 500

    corporale

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 5

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    e.Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    -mii lei-

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

    până la 2017 ulteriori

    31.12.2016

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

    II 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

    6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 30 10 10 10

    II 30 10 10 10

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 30 10 10 10

    II 30 10 10 10

    650451 TITLUL VI I 30 10 10 10

    TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI II 30 10 10 10

    ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    65045101 Transferuri curente I 30 10 10 10

    II 30 10 10 10

    6504510101 Transferuri către I 30 10 10 10

    instituţii publice II 30 10 10 10

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    SOCIALĂ II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    SOCIALĂ II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    680471 TITLUL XIII ACTIVE I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    NEFINANCIARE II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    68047101 Active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    6804710130 Alte active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    COD OBIECTIV 1078

    FIŞA

    OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

    f.Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

    Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

    I - Credite de angajament

    II - Credite bugetare

    -mii lei-

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Surse de finanţare şi I/II TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

    costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

    până la 2017 ulteriori

    31.12.2016

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    5000 TOTAL GENERAL I 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

    II 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

    6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

    II 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

    6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

    II 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

    650451 TITLUL VI I 2.797 34 840 423 500 500 500

    TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI II 2.797 34 840 423 500 500 500

    ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

    65045101 Transferuri curente I 2.797 34 840 423 500 500 500

    II 2.797 34 840 423 500 500 500

    6504510101 Transferuri către I 2.797 34 840 423 500 500 500

    instituţii publice II 2.797 34 840 423 500 500 500

    650471 TITLUL XIII ACTIVE I 1.603 44 59 500 500 500

    NEFINANCIARE II 1.603 44 59 500 500 500

    65047103 Reparaţii capitale I 1.603 44 59 500 500 500

    aferente activelor fixe II 1.603 44 59 500 500 500

    6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    SOCIALĂ II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    SOCIALĂ II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    680471 TITLUL XIII ACTIVE I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    NEFINANCIARE II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    68047103 Reparaţii capitale I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    aferente activelor fixe II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    Anexa 7/04

    MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

    SINTEZA

    sumelor alocate pentru instituţii publice

    finanţate parţial din venituri proprii

    pe anii 2018-2021

    - mii lei -

    ┌────┬────┬────┬────┬───┬───┬──────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬───────────┬───────────┐

    │Ca- │Sub-│Pa- │Gru-│Ar-│A- │ │ Program │ Estimări │ Estimări │ Estimări │

    │pi- │ca- │ra- │pa/ │ti-│li-│ Denumire indicator │ 2018 │ 2019 │ 2020 │ 2021 │

    │tol │pi- │graf│Ti- │col│ne-│ │ │ │ │ │

    │ │tol │ │tlu │ │at │ │ │ │ │ │

    ├────┴────┴────┴────┴───┴───┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────────┤

    │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

    ├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────────┤

    │0001 10 │VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI │ 22.603│ 23.102│ 23.602│ 24.102│

    │0002 10 │I. VENITURI CURENTE │ 603│ 1.102│ 1.602│ 2.102│

    │2900 10 │C. VENITURI NEFISCALE │ 603│ 1.102│ 1.602│ 2.102│

    │3300 10 │C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII │ 603│ 1.102│ 1.602│ 2.102│

    │3310 │VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI │ 603│ 1.102│ 1.602│ 2.102│

    │ 50 │Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi│ 603│ 1.102│ 1.602│ 2.102│

    │4200 10 │IV. SUBVENŢII │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │4310 │SUBVENŢII DE LA ALTE ADMINISTRAŢII │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │ 09 │Subvenţii pentru instituţii publice │ 22.000│ 22.000│ 22.000│ 22.000│

    │5010 │VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 22.603│ 23.102│ 23.602│ 24.102│

    │ │II. Credite bugetare │ 22.603│ 23.102│ 23.602│ 24.102│

    │ 01 │CHELTUIELI CURENTE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 21.792│ 22.392│ 22.892│ 23.392│

    │ │II. Credite bugetare │ 21.792│ 22.392│ 22.892│ 23.392│

    │ 10 │TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 5.922│ 6.217│ 6.517│ 6.817│

    │ │II. Credite bugetare │ 5.922│ 6.217│ 6.517│ 6.817│

    │ 20 │TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 15.420│ 15.650│ 15.850│ 16.050│

    │ │II. Credite bugetare │ 15.420│ 15.650│ 15.850│ 16.050│

    │ 57 │TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 450│ 525│ 525│ 525│

    │ │II. Credite bugetare │ 450│ 525│ 525│ 525│

    │ 70 │CHELTUIELI DE CAPITAL │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 811│ 710│ 710│ 710│

    │ │II. Credite bugetare │ 811│ 710│ 710│ 710│

    │ 71 │TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE │ │ │ │ │

    │ │I. Credite de angajament │ 811│ 710│ 710│ 710│

    │ │II. Credite bugetare │ 811│ 710│ 710│ 710│

    │6500 10 │PARTEA a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE │ │ │ │ │

    │6510 │ÎNVĂŢĂMÂNT │ │ │ │ │

    └───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴───────────┴───────────┘

    -----